Copilul ar trebui sa-L cunoasca pe Hristos nu din carti cu poze, ci din modul de gandire, din stilul de viata, din legaturile reciproce ale membrilor familiei.  Daca in acest chip Il cunoaste pe Hristos, Hristos va fi aproape si va deveni drag sufletului sau pentru toata viata.  Tocmai in acest fel au fost crescuti crestinii cei de demult, mucenicii, mucenitele si Parintii Bisericii de catre familiile lor crestine.

Cartea de fata ne arata cum se pune temelia adevaratei educatii religioase: incepand cu cea mai frageda varsta, sa fie umplut sufletul copilului cu un continut crestin corespunzator – nu doar cu lucruri vremelnice si superficiale, ci cu cele care raspund celor mai profunde cerinte ale fiintei lui.  Astfel, copilul va putea depasi usor ispitele ce se nasc in suflet.

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai‑marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta. 

Pentru tine smerenia se asociaza cu haina neagra, cu privirea atintita in pamant, cu renuntarea la lume?

Sa stii: smerenia nu se practica doar la schit sau in manastire, ci si in statia de metrou sau la coada la bilete, cand ai ochii atintiti la ecranul calculatorului sau cand esti la serbarea copilului, cand ai de rezolvat problemele de serviciu sau de depasit dificultatile familiale.

Smerenia nu este o virtute rezervata clericilor sau monahilor: este o arta duhovniceasca a vindecarii de sine in viata de zi cu zi.  Ea detensioneaza relatiile cu ceilalti, aduce armonie in viata de familie si linistea interioara care ne lipseste adesea atat de mult – insa mult prea des ramane un concept abstract, surghiunit pe paginile scrise in grai uneori greu de inteles ale literaturii bisericesti clasice.

Ceea ce va propune cartea de fata este tocmai o perspectiva practica, adaptata modului contemporan de viata, asupra uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care, dupa cum afirma Sfintii Parinti, poate inlocui cu prisosinta asceza fizica, atat de greu accesibila de cele mai multe ori in conditiile modernitatii.

Lumea de astăzi nu ne oferă o viaţă liniştită şi lungă.  Stresurile şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad!  Trebuie însă să avem curaj, căci şi în acest iad putem să aflăm Raiul şi să fim fericiţi!  Este de ajuns să găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc.  Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne grăieşte: „Fiul Meu, nu uita învăţătura Mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele, căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.”  Şi fireşte că Dumnezeu nu grăieşte minciuni!  Iar ştiinţa confirmă lucrul acesta.  De fiecare dată specialiştii fac descoperiri care demonstrează că „poruncile” Bisericii noastre – iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte – influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului.  Cum se întâmplă acest lucru minunat veți afla în paginile cărţii noastre.

Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache

Această carte despre relaţia cu duhovnicul, despre problemele care pot apărea în ea şi despre rezolvarea lor, despre spovedanie şi raportul dintre aceasta şi bolile sufleteşti, aparţine arhi­man­dritului Vasilios Bacoianis, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Greciei contemporane. Scrisă într-un limbaj uşor accesibil, plină de exemple concrete şi explicaţii la obiect, ea vine în ajutorul creştinilor vremurilor de acum, care au în general puţin timp la dispoziţie şi multă dorinţă de a-şi lămuri problemele legate de acest aspect fundamental al vieţii bisericeşti care este relaţia cu părintele duhovnicesc şi mărturisirea păcatelor.

Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache 

Anul aparitiei: 2012 

Cartea de față, pornind de la înțelegerile contemporane ale relației dintre femeie și Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin viețuirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un șir lung de femei dedicate credinței. Virtuțile și purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârșitoare – sunt zugrăvite în rândurile de față cu o pană măiastră. 
Prin neascultare și păcat au venit moartea și stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire și să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar și poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

Cartea de fata, aflata acum la a doua editie, alcatuita si tiparita postum de ur­ma­sii si admiratorii autorului, reflecta specificul acestei pastoratii, intr-un mediu nu tocmai prielnic, in confruntare cu o lume care si-a pierdut interesul fata de religie si ale carei provocari au ramas pana as­tazi aceleasi.  La fel si „insemnarile” subtilului in­telectual si traitor crestin raman actuale, atat prin proble­matica lor, cat si prin maniera directa, percu­tan­ta si moderna in care au fost scrise.  Regasim in ele concizia si rigoarea aforistica ale „jurnalului” duhovnicesc al Sfantului Ioan de Kronstadt, dar si ale „cu­vintelor de folos” ale Sfantului Isaac Sirul, pe care parintele il citeaza ade­sea cu statornica admiratie.

La sfârșitul veacului al XIX-lea, într-o familie înstărită din Rusia țaristă, vine pe lume micul Mihail. Deși se născuse cu un defect de vorbire și avea un picior mai scurt decât celălalt, el și-a urmat cu hotărâre și credință drumul, devenind mai întâi cadet, apoi monah, profesor de seminar și în sfârșit Arhiepiscopul Ioan de Shanghai și San Francisco. Mare rugător și călător neobosit oriunde i se cerea ajutorul, Sfântul Ioan Maximovici a lăsat până astăzi multe mărturii ale minunilor sale pe cele cinci continente pe care le-a străbătut.

Viața lui îngerească a fost o adevărată mângâiere pentru oamenii aflați în necazuri și suferințe de tot felul. Ea se înfățișează ca un îndemn pentru copii să arate și ei dragoste și înțelegere față de toți cei îndurerați.

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observațiilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de față – ce expune experiența de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparținând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un prețios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.

Una dintre cauzele principale ale problemelor psihologice si emotionale a reprezentat-o dintotdeauna faptul ca omul nu cunoaste, in adancul inimii sale, care este, cu adevarat, valoarea sa inaintea Creatorului nostru.  Sfantul Duh ne va spune intotdeauna adevarul despre noi, daca I se va acorda aceasta sansa.  Aceasta cunoastere nu este atat cognitiva, cat intuitiv‑duhovniceasca.  Depaseste cuvintele sau conceptele – este pur si simplu cunoastere.  De fapt, aceasta cunoastere nu provine din gandurile noastre rationale sau din emotii, si nici de la ceilalti: provine din experienta noastra personala – din ceea ce putem numi revelatie spirituala sau descoperire, din atingerea interioara a Celui ce ne‑a creat.  Cu cat sporim in asemanarea cu Dumnezeu, cu atat intelegem mai bine cat de pretiosi suntem pentru El.

Acest volum ne va ajuta in nenumarate feluri: mai intai, in a intelege cat de important este sa constientizam cat de pretiosi suntem inaintea Creatorului; in al doilea rand, in a invata cum sa ajungem la acea cunoastere duhovniceasca in inima noastra; si in al treilea rand, in a invata sa ii pretuim pe cei din jurul nostru, incepand cu cei din propria noastra casa, cu aceeasi masura dumnezeiasca cu care ne pretuieste pe noi Tatal ceresc.

„În Rusia există multe mănăstiri, dar o singură Optina.” Mănăstirea Optina s-a arătat – mai ales în secolul al XIX-lea – drept leagăn al renașterii tradiției creștine pravoslav­nice a Rusiei, tărâm neostoit al minunilor și maică a nenumărați nevoitori și părinți îmbunătățiți, rămânând până astăzi călăuza purtătoare a speranței reînvierii duhovnicești, făclia din sfeșnic care luminează spre slava lui Dumnezeu.
Sfaturile marilor stareți de la Optina, ce au biruit nu doar timpul, ci și pe toți potrivnicii văzuți și nevăzuți, se află adunate în acest volum, organizat alfabetic și tematic, pentru a picura în sufletele cititorilor harismele, spre tămăduire, ocrotire, luminare și mântuire, din cămara cea fără de preț a isihiei agonisite întru „Domnul păcii” (II Cor. 13, 11), „pe calea păcii” (Rm. 3, 17) și pentru „Evanghelia păcii” (Ef. 4, 3).