Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Vlădica Danilo nu a fost făcător de minuni, făcătoare de minuni a fost însă puterea Dragostei lui. El era un simplu rugător, dar un rugător ale cărui rugăciuni ştiau să ajungă la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu-şi dezamăgea slujitorul credincios. Lucrarea rugăciunilor Vlădicăi izvora din profunzimea credinţei sale şi forţa dragostei sale faţă de Făcătorul şi Părintele său, faţă de Făcătorul şi Părintele celor pentru care se ruga. 
Deseori îl surprindeam pe Vlădica stând îngenunchiat într’una din bisericile Patriarhiei din Peci, punând omoforul său pe capul vreunui credincios care avea trebuinţă de rugăciunea lui şi care credea în puterea acesteia. Vlădica se ruga cu toată fiinţa. La început rostea cuvintele rugăciunii rar şi în şoaptă, iar apoi continua să se roage în gând. Erau momentele când lacrimile, asemenea mărgăritarelor sufletului său, se vărsau din ochii lui. 
Monahia Makaria Obradovici 

Hristos după dragoste ne caută pe noi, și nu pe cele ale noastre. Iar oamenii, din pricina puținătății dragostei, mai mult caută la ale Sale decât la El. Cer de la El și pâine, și ploaie, și rodirea pământului, și sănătate, și toate cele pământești. Și El pe toate le dă, cu tristețe că nu pe El Îl caută. Oamenii uită că, atunci când Îl dobândesc pe El, împreună cu El, dobândesc toate...

Așadar străduiți-vă să vă învățați să-L iubiți pe Hristos mai presus de lume și de toate ale lumii, și mai presus și de sine însuși...

Întreaga Sa dragoste, Hristos a dat-o oamenilor. De aceea El și așteaptă întreaga lor dragoste. Și a ta, cititorule, suflet drag

Avem în față o carte despre un teolog, un slujitor, un misionar, un scriitor, un poet, un apostol, un sfânt, un om al dialogului: această carte este despre Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei, care, alături de multe alte atribute ale sale, poate fi socotit, pe bună dreptate, unul dintre Luminătorii Americii.

Interesul reînnoit pentru acest om și pentru operele sale a dus la materializarea acestei cărți pentru cititorii de limbă română care doresc să facă cunoștință cu această personalitate uriașă.
Textele adunate oferă o viziune amplă asupra vieții sale, prezintă mărturii importante despre personalitatea sa și oferă o perspectivă esențială asupra teologiei sale. Autorii pătrund în adâncurile gândirii sale cu o precizie remarcabilă și, de asemenea, îi elucidează acțiunile. 

Privindu-i în întregime opera, fapta și nevoința, îl vom vedea pe Vlădica Nicolae ca pe o personalitate cu nenumărate și minunate virtuți: predicator cu gură de aur și poet dulce-glăsuitor; înțelept văzător al tainelor și teolog văzător de Dumnezeu; tâlcuitor al Cuvântului lui Dumnezeu insuflat de Dumnezeu și pătrunzător al dramei cosmo-istorice dumnezeiesc-omenești; făcător de minuni plin de dragoste și slujitor minunat al tainelor; învățător, întocmai cu apostolii, al căii care duce la Viață și jertfelnic iubitor de neam; fratele fiecărei zidiri și atotmilostiv Atot-om...

Vom pă?i din nou, alături de Anne, pe un nou tărâm al bucuriei ?i al imagina?iei, un tărâm plin de peripe?ii ?i de întâmplări nea?teptate. Cu toate că are acum ?aisprezece ani ?i este învă?ătoare în Avonlea, tânăra Anne nu ?i-a pierdut nimic din firea ei visătoare ?i copilăroasă. Fără a-?i nesocoti îndatoririle pe care ?i le împline?te cu multă dăruire, ?inând seamă de idealuri de neclintit, Anne rămâne aceea?i copilă sensibilă, cu suflet curat ?i ginga?, fascinată de cutreierarea potecilor nebătătorite ale tărâmului închipuirilor.

In 2014, am avut ocazia sa vorbesc la lansarea unei carti literalmente naucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore.  Un titlul socant, paradoxal, de nu chiar imposibil...

Cu aceeasi vinovatie si cu o certitudine a inedecvarii totale am acceptat, totusi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a insira cateva "cuvinte inainte" la reportajul de fata - un fel de making of al acelui "film" biografic la capatul caruia Mioara Grigore, desi a castigat toate luptele, a pierdut razboiul.

Citesti, cand cu incantare, cand cu infiorare si nu stii pentru ce formula sa optezi: "Doamne, fereste" sau "Doamne, ajuta!".  In tot cazul, morala fabulei e de neclinit si neocolit: tocmai umilintele si durerile care ne coplesesc ajung in cele din urma sa ne innobileze.

Dan C. Mihailescu

Propunere pentru nemurire nu isi dezminte titlul si intentia.  Viorel Grigore il poarta cu maiestrie pe cititor pana la limita absurdului, comicului, grotescului, desperarii, suferintei mute indreptandu-l, in final, spre polul plus al fiintei.  Il depune cuviincios la picioarele tainei.  Doar aici cititorul are sansa sa inteleaga cum poate da un sens nonsensului, cum in moarte sta pitita viata si inca viata cea vesnica.  Pana si in fata mortii iminente firava trestie cugetatoare isi poate da un rost, integrand nefirescul ei infricosator, anihiland-o: putem alege sa murim cu demnitate.

Ciprian Voicila

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieții, credința este cârma, iar Dragostea – cea dintâi și cea din urmă dintre virtuți – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga ființă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toți cei alături de care am fost așezați pe drumul vieții! Să le înfrumusețăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putință! Astfel, însăși crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-și mai ajute aproapele, se face povară și pentru sine însuși.

Vrednică este numai acea viețuire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înșine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păși cei de aproape ai noștri, în propriul lor urcuș către Rai.

Creștinismul este dragostea cerească, dragoste care înalță sufletul omului aproape de măsurile dumnezeiești. Inima creștinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei și a dragostei celei dumnezeiești, să răspândească numai dragoste, și niciodată amărăciune sau mânie. Cel care dorește să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuși, mistuit de această dragoste.