Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Volumul Lidia ne invită să fim în continuare părtași în minunata călătorie misionară întreprinsă de Apostolul Pavel, refăcând cu mintea traseul punctelor istorice marcate de nemuritoarele sale Epistole și coborând mereu, către propriile noastre inimi, în încercarea de a descoperi acolo izvorul de bucurie pură, de nestăvilit și netăgăduit al Vieții celei Noi, pe care el a propovăduit-o cu fiecare fibră a ființei sale.

În Cesareea Antiohiei, însoțit de Varnava, fugind apoi în Listra, ajungând în Ierusalim și Galatia, pornind spre Macedonia, împreună cu Sila, Timotei și Luca, oprindu-se la Filipi, sau săvârșind minunile de pe insula Malta, același Pavel, însuflat de Dumnezeu, vorbește tuturor celor care vor să-l asculte „că prin credința în Acest Iisus Hristos toate păcatele vieții lor de până atunci pot fi iertate, că prin moartea Sa a fost înghițită toată amărăciunea gropii, că izvorul cel preacurat dătător de viață vecinică e descoperit nouă tuturor încă din această viață și că oricine poate sorbi în voie din această apă vie.”

În orașul filipenilor facem cunoștință cu Lidia, o simplă vânzătoare de purpură, dar care este doar una dintre figurile pe care le vom regăsi, însuflețite de periplul fascinant al filelor ce se derulează una după cealaltă: Dionisie Areopagitul, Aquila și Priscilla din Corint, Sosthenes, argintarul Demetrius din Efes, sora și nepotul lui Pavel, prințul Agrippa al II-lea, ultimul reprezentant al dinastiei Irozilor.

Volumul de fața, ni-l dezvăluie pe Pavel, dacă mai era nevoie de această întărire, a fi „un om drept, cu viață sfântă și cu dreaptă judecată.” Așa cum, întru Adevăr, suntem chemați cu toții să trăim și să fim, cu bucuria negrăită a certitudinii că moartea nu este sfârșitul.

Dorind să publice o carte despre viața Domnului nostru Iisus Hristos, care să sporească credința și dragostea copiilor pentru Mântuitorul, directorul unei cunoscute edituri americane a venit cu ideea unui premiu de 1.000 dolari pentru cel mai bun manuscris. Scrierea trebuia să nu se mărginească la o simplă narațiune, ci să fie o istorisire care împletind trăirile personajelor, legătura ucenicilor cu Învățătorul lor, împrejurările vremii și învățăturile mesianice, să țină întru totul seama de adevărurile Sfintei Scripturi.

Titus, tovarăș al crucii a fost ales din mai bine de 350 manuscrise și a avut de îndată succes, ajungând în cele din urmă la tiraje de peste două milioane exemplare. Cartea a fost tradusă în peste 19 limbi și e socotită una dintre cele mai bune cărți ale secolului XX, bucurându-se de mare apreciere până în ziua de astăzi. 

Îmbinând într-un mod fericit ficțiunea cu realitatea, povestea se întrețese în jurul vieții mai multor personaje contemporane cu Mesia. Punându-ne înainte un întreg alai de pericope evanghelice, autoarea ne furnizează totodată și o sumedenie de amănunte (inedite) legate de viețuirea zilnică a oamenilor de atunci, trezindu-ne simțământul că și noi suntem martori ai tămăduirilor săvârșite de Hristos, ai propovăduirii Sale, ai pătimirii și Răstignirii Sale pe Cruce, precum și ai Învierii Lui 
celei de a treia zi. 

Scrisă simplu, pe înțelesul tuturor, această carte se adresează atât copiilor și tinerilor, cât și celor mari, fiindu-ne tuturor de mare ajutor în înțelegerea mai adâncă a Sfintei Evanghelii. 

Cu neputințele lor adesea iritante pentru mereu-mult-prea-ocupatul om modern, dornic să nu irosească nici o secundă din prea-plinul plăcerilor vieții, bătrânii noștri sunt lângă noi, aici și acum. Imagine vie a istoriei pe care au trăit-o, întipărită adânc în palmele și ridurile lor, se văd nevoiți să trăiască într-o societate care a pierdut cu totul noțiunea de a cere sfat bătrânilor, de a se împărtăși din înțelepciunea și experiența lor.

În ciuda faptului că „suntem ai celor de ieri,” ne disprețuim bătrânii ca fiind inutili. Pentru mulți dintre puternicii clipei, bătrânețea este înfricoșătoare, nu din pricina dinților căzuți sau din cauza ridurilor apărute, ci este înfricoșătoare anume prin faptul că este un vestitor, un mesager venit din veșnicie care ne spune: „E timpul! Pregătește-te!”.

Și cu toate acestea, dincolo de totala noastră nepregătire pentru a muri, dincolo de mitul tinereții veșnice pe care mass-media îl promovează feroce, bătrânețea este un timp al devenirii, ce va să vină peste fiecare dintre noi, așezând  pe coordonate cu totul noi, adesea nebănuite, întreaga raportare la noi înșine, la cei dragi, la sensuri ce se vor redefini în lumina apropierii de... marea trecere. „Viitorul și trecutul sunt a filei două fețe, vede-n capăt începutul cine știe să le-nvețe”; afirma Mihai Eminescu în celebra-i Glossă.

Bătrânețea ne apare astfel absolut necesară ca timp al pocăinței, al lacrimilor, al rugăciunii și al transmiterii de experiență. O punte de continuitate între trecut, prezent și veșnicie căci singurul lucru pe care știința nu-l poate face este să lupte cu moartea și să o învingă. Sunt încercări, dar aceste încercări sunt cu totul inutile, pentru că moartea râde de puterea celui puternic, de mintea celui inteligent, de nobilimea nobilului, de bogăția celui bogat. Numai de Hristos nu râde moartea. El nu este un om de știință, El nu este un comandant, El nu este un conducător în sensul modern al acestui cuvânt, care comandă oștile. Nu este un milionar, dar este mai puternic decât moartea. El – Singurul Care ne poate izbăvi de frica morții, transformând-o în binecuvântarea întâlnirii cu El!

Pentru a înțelege pe deplin viața și toate încercările marelui Apostol, trebuie să cercetăm, măcar în parte, desfrâul fără de leac al celor sus-puși și să privim pentru o clipă la hăul groaznic în care voiau, la acea vreme, religiile decadente să azvârle omenirea. De aceea, am căutat să descriu cât mai bine lumea aceasta fără de Hristos, pentru a vedea cu toții cum arăta lumea „la plinirea vremii,” dar și cum a primit tămăduirea prin leacul cel dumnezeiesc. (...)

Privind omul lui Dumnezeu în toată complexitatea personalității sale, vom citi fără îndoială Epistolele cu alți ochi, văzând cum din acestea se scurge îmbelșugat șuvoiul de dragoste al unei inimi nespus de iubitoare ce bate deopotrivă dumnezeiește pentru toată omenirea, și citindu-le astfel, se va trezi în noi dorul de a ne putea număra printre toți sfinții și frații credincioși cărora le scrie el.

Florence Morse Kingsley

Avem în față un volum încântător și ne așteaptă nu mai puțin de douăsprezece povestiri de citit cu sufletul la gură. Pentru că, deși Avonlea și Anne sunt elementele de legătură, ceea ce ne atrage la aceste povești este relația dintre oameni, iar oamenii nu sunt deloc o ficțiune, chiar dacă numele lor sunt aici doar luate cu împrumut. Suntem puși în fața unei dileme: abia așteptăm să ajungem la finalul povestirii pentru a vedea ce se întâmplă, pentru că intrigile sunt de minune țesute, dar în același timp parcă am vrea să zăbovim cât mai mult alături de personaje, pentru că autoarea are darul de a le face nemaipomenit de dragi cititorilor. În afară de calitățile și virtuțile care fac oamenii plăcuți și apreciați, Montgomery reușește să ne facă să îndrăgim personajele, de fapt oameni în carne și oase, și prin defectele lor, care sunt de fapt ale fiecăruia dintre noi.

Cumplita crimă săvârșită asupra familiei țariste a fost începutul băii de sânge neomenești care a scăldat, apoi, întreaga Rusie și în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața, Biserica a căzut în mâinile ateilor, iar Sfânta Rusie a fost desfigurată, ajungând de nerecunoscut.
Nouă, generațiilor de astăzi, nu ne revine decât să ne rugăm Țarului Mucenic Nicolae, celui de două ori încununat de Dumnezeu, și familiei sale de sfinți, ca să mijlocească dinaintea Tronului Dumnezeiesc pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturor. Și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască tăria de credință ca și noi să urmăm, după vrednicie, pilda acestor adevărați slujitori ai Lui. Amin.

Viața Sfinților Țari Mucenici, Mult-Pătimitori ai Rusiei

Slujba Sfinților Țari Mucenici Mult-Pătimitiori ai Rusiei

Canonul Sfântului Țar Mucenic Mult-Pătimitor Nicolae

Acatistul Sfinților Mucenici și Mult-Pătimitori, Țarul Nicolae, Țarina Alexandra, Țareviciul Alexei și Țarevnelor Olga, Tatiana, Maria Și Anastasia

Acatistul Sfântului Țar și Mare Mucenic Nicolae, Împăratul Întregii Rusii

Acatistul Sfintei Țarine Mucenițe și Mult-Pătimitoare Alexandra

Acatistul Sfintei Mucenițe și Mari Cneaghine ElisabeTa

O, Sfinte, Mult-pătimitorule, Țarule Mucenic Nicolae! Domnul te-a ales și te-a uns ca să judeci pe poporul tău cu milostivire și dreptate și ca să te arăți păzitor al Bisericii celei drept-slăvitoare creștine. Pentru aceasta ai împlinit slujba cea împărătească în care ai fost așezat și ai purtat de grijă sufletelor supușilor tăi, în frica lui Dumnezeu. Iar Domnul, încercându-te ca pe un alt Iov Mult-pătimitor, a îngăduit să vină asupra ta ocări, amarnice dureri, trădare și înstrăinare, părăsit aflându-te de către cei apropiați și silit fiind, cu sfâșierea inimii, să te cobori de pe tronul împărăției tale celei pământești. Răbdând toate acestea pentru binele Rusiei, ca un credincios fiu al acesteia, și moartea cea mucenicească primindu-o, ca un drept slujitor al lui Hristos, ai dobândit Împărăția cea Cerească, în care-acum te desfătezi, cu slavă înălțat fiind până la Tronul Împăratului-a-toate, dimpreună cu soția ta, Țarina Alexandra, și cu fiul și fiicele voastre, Alexei, Olga, Tatiana, Maria și Anastasia.
Iar acum, având mare îndrăzneală către Hristos, Împăratul nostru, rugați-vă ca Domnul să ierte păcatul lepădării poporului tău și fărădelegile noastre să le lase, învățându-ne toate virtuțile, ca și noi să dobândim smerenia, blândețea și dragostea și prin ele, intrarea în Împărăția cea Cerească, unde, dimpreună cu tine și cu toți Sfinții Noi Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei să slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.