Alexandros Papadiamantis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.

Papadiamantis rămâne pentru spaţiul literar poate cea mai importantă şi autentică fizionomie teologică a secolului trecut. Conştiinţa teologică a lui Papadiamantis este o con­ştiinţă a comuniunii şi, mai presus de toate, a vieţii liturgice. Toate capătă sens prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin practicarea rugăciunii. În acest context trebuie menționată propunerea, întemeiată desigur, a introducerii acestuia în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

„Cât despre mine, atât cât voi trăi şi voi respira şi voi avea cugetul nevătămat, nu voi înceta niciodată, mai ales în vremea acestor preastrălucite zile pascale, să slăvesc cu evlavie pe Hristosul meu, să descriu cu iubire natura şi să zugrăvesc cu duioşie obiceiurile creştine autentice.”

Alexandros Papadiamantis („Psalt Pascal”)

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Egon Sendler îşi focalizează cercetarea în prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice şi liturgice, punându‑i în lumină marile reuşite şi încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putinţă – devenirea aproape de două ori milenară. 

Într‑o primă secţiune, autorul prezintă aşa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viaţa Maicii Domnului, cu întreaga bogăţie de semnificaţii spirituale pe care reflecţia teologică bizantină le‑a ataşat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificaţii care se regăsesc fidel şi în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice. 

În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionanta tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiţie bizantină, dar şi dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum şi influenţele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus. 

Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului şi a culorilor, dar şi luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înţelesurilor duhovniceşti, cele care le‑au dat substanţă şi chip deopotrivă. 

Apanthisma cuprinde rugaciuni prea‑frumoase, sfătuitoare şi umilincioase, adunate de la Sfinţi Părinţi.

O poveste despre întoarcerea la Dumnezeu

Sir Edward Wentworth, un celibatar convins, trăiește retras pe moșia lui, bucurându‑se de singurătate. Într‑o bună zi, o nepoțică orfană sosește pe nepusă masă, tulburându‑i tihna, iar Sir Edward se vede nevoit s-o ia în grija sa, chiar dacă prezența copilului îl stânjenește peste măsură. Însă inocența micuței Milly și încrederea ei nețărmurită în bunătatea lui Dumnezeu izbutesc să înmoaie până și o inimă aparent împietrită ca cea a lui Sir Edward.
Pe nesimțite, Sir Edward începe să se lase atras de jocurile copilei, inspirate întotdeauna din paginile Bibliei, și să îi asculte povestirile cu tot mai multă lua­re‑aminte, fără să își închipuie că cea mai dragă parabolă a ei – cea a „fiului părăsitor” – îi va călăuzi în cele din urmă pașii către Tatăl Ceresc, în a Cărui iertare încetase să mai spere.

Ediția integrală

Alcătuit ca un manual de viață mistică și duhovnicească, Războiul nevăzut se adresează atât începătorilor în viața duhovnicească, cât și celor sporiți, punând la îndemână, într-o manie­ră metodică și sistematică, îndemnuri pentru toate treptele vieții spiritual-morale în duh isihast. Lucrarea de față – un adevărat ghid practic de spiri­tualitate ortodoxă necesar a fi studiat zilnic – îmbină foarte armonios temele practice și teoretice ale viețuirii creștine în acord cu exigențele Evangheliei, determinând cititorul să se ridice de la problemele și confruntările de fiecare zi la analiza experiențelor duhovnicești, în scopul călăuzirii pe calea desăvârșirii, adică al curățirii de patimi și al luminării minții, al rugăciunii inimii și al îndumnezeirii, în vederea dobândirii mântuirii – rostul vieții noastre pe pământ.

***

„Neîndoielnic, Războiul nevăzut rămâne cea mai citită și universal difuzată și chiar cea mai iubită carte a lui Nicodim, celebrată drept un «adevărat imn al duhului mistic al Părinților ortodocși și oglinda cea mai curată a inimii și sufletului preaortodoxului Sfânt Nicodim», după cum subliniază și părintele Teoclit Dionisiatul.” (Elia Citterio)

***

Această carte pe care, copilul meu, ți‑o dau spre a o citi stăruitor, din care poți afla adevărata icoană a fiecărei virtuți, este Însuși Stăpânul Hristos. Fiindcă El, ca Cel Ce este Cartea Vieții, nu doar dă luminare minții prin cuvinte, ci și prin pilda Sa vie ne umple de înflăcărare voința. Căci nimeni și nimic nu vor putea să‑ți lămurească desăvârșit chipul dobândirii tuturor virtuților așa cum ți‑l va tâlcui aici Iisus Cel Răstignit și Înviat.

Gândindu-mă la cele petrecute şi observând monahii care se apropiau de Sfântul Potir în razele luminoase ale soarelui ce răsărea, nu încetam să mă rog. Separat de lucrarea rațională a minţii, continua rugăciunea neîntreruptă, concomitent cu bătăile inimii: ­„Doamne, ­Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, ­păcătosul!”

Mi-e greu să redau senzaţiile pe care le aveam, pentru că ceea ce reproducem noi prin cuvinte legat de auzit-văzut-simţit nu este capabil să cuprindă şi să descrie mişcările nespuse ale harului dumnezeiesc din sufletul omului. Cel care a avut această experienţă va înţelege despre ce este vorba, iar cel care nu a avut-o, nici un are rost să încerce. Mai bine să se roage ca să primească de la Domnul o astfel de mângâiere. Să simtă Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul său.

„Nu cuteza să tîlcuiești tu însuți Evanghelia și celelalte cărți ale Sfintei Scripturi! Scriptura a fost întoc­mită de către Sfinții Proroci și Apostoli, întocmită nu după bunul plac, ci din in­suflarea Sfîntului Duh: «Toată proro­cia Scripturii nu se face cu a sa dezle­gare. Pentru că niciodată nu s-a făcut prorocie prin voia oamenilor, ci oame­nii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit purtîndu-se de Duhul Sfînt» (2 Petru 1:19-21). Așadar, cum să nu fie o nebunie tîlcuirea ei după bunul plac? Sfîntul Duh, Care a grăit prin Proroci și Apostoli cuvîntul lui Dumnezeu, l-a tîlcuit prin Sfinții Părinți. Atît cuvîntul lui Dumnezeu, cît și tîlcuirea lui sînt daruri ale Sfîntului Duh. Numai această tîlcuire o primește Sfînta Biserică Ortodoxă! Nu­mai această tîlcuire o primesc adevărații ei fii! Cel care tîlcuiește după bu­nul plac Evanghelia și întreaga Scriptură leapădă prin aceasta tîlcuirea ei de către Sfinții Părinți, de către Sfîntul Duh. Cel care leapădă tîlcuirea Scripturii de către Sfîntul Duh leapădă, fără nici o îndoială, însăși Sfînta Scriptură.”

Sfîntul Ierarh Ignatie Briancianinov