Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Unul dintre scopurile principale ale acestei carti este de a arata ca nici teologia, nici antropologia, nici spiritualitatea crestina nu conduc în chip necesar la îndreptatirea si pretuirea suferintei, ci, dimpotriva, ofera multe motive ca ea sa fie de la bun început socotita drept rea. Se va vedea ca, potrivit unui cuvânt raspicat al Sfântului Isaac Sirul, „Dumnezeu nu voieste suferinta noastra” si n-a voit-o nicicând; ca Hristos n-a venit printre noi ca sa ne aduca suferinta, ci ca sa ne izbaveasca de ea; ca suferinta, cu neputinta de rapus în chip firesc în aceasta lume, poate fi biruita în chip duhovnicesc, prin vietuire crestina, cu harul lui Hristos. Cuvintele prin care Apostolul Pavel rusina moartea pot fi de acum întoarse catre suferinta, asa graind si strigând: „Suferinta, unde-ti este boldul tau? Suferinta, unde ti-e biruinta?” 
Crestinismul în mod fundamental nu este religia suferintei, ci a fericirii. Caci fericire i-a daruit Dumnezeu omului la facere si fericire i-a ha¬razit pentru vecie.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin 

Staretul Siluan, calugar rus din Muntele Athos, s-a nascut in 1866 si a murit in 1938.  El a fost canonizat in 26 noiembrie 1987 si este considerat ca unul dintre cei mai mari sfinti ortodocsi ai secolului XX.

El este autorul unor insemnari de o mare forta duhovniceasca, care conving pe data si se intiparesc pentru totdeauna in mintea si sufletul celui care le citeste.

Aceste insemnari sunt o marturie directa a experientei launtrice a Sfantului Siluan, vadind o familiaritate cu realitatile duhovnicesti cele mai inalte si o adevarata intimitate cu Dumnezeu care, in anumite privinte, pot sa-i para cu totul stranii omului obisnuit, care n-a avut parte de asemenea trairi.

Părintele Serghie a fost un om de o neasemănată cură­ţie, ­simţită şi lăudată de toţi marii bărbaţi du­hovniceşti care l‑au cunoscut. Pentru că era aşa de curat şi de smerit şi cu adevărat izvor nesecat de rugăciune, Domnul i‑a dăruit încă şi harul cu­noaşterii inimilor şi l‑a făcut vas ales al luminii Sale necreate. Şi toţi văzându‑l se minunau de strălucirea îngerească a feţei sale.
S‑a arătat astfel şi după trup mărturie vie a nemin­cinoasei făgăduinţe dumnezeieşti, primind încă de aici arvuna minunatei preschimbări şi a îndumnezeirii, ce-şi vor afla împlinirea în Împă­răţie. Şi în chip vădit ajunsese la capătul doririlor şi câştigase odorul pentru care au suspinat şi s‑au nevoit toţi sfinţii: sălăşluirea în inimă a Du­hului Sfânt.
Jean-Claude Larchet

Creştinul nu iubeşte pentru folos ori câştig; creştinul iubeşte şi atunci când în schimbul iubirii primeşte numai rele şi ponoase. Creştinul iubeşte mai înainte de a fi iubit, iubeşte şi când nu e iubit, iubeşte şi atunci când cel iubit de el îl urăşte. De aceea spun Părin]ii că iubirea de vrăjmaşi e chipul desăvârşit al iubirii, pentru că este cu adevărat mărinimoasă şi lipsită de plată.
Iubirea e dăruire pe de-a-ntregul celuilalt. Iubirea creştină e lepădare deplină de sine. E sora smereniei. Iubeşte cu adevărat pe aproapele numai acela care uită de el şi se nesocoteşte pe sine.
Cât despre noi, atât să cercetăm: dacă iubim pe Hristos şi pe oameni; de nu, să ne căim, străduindu-ne tot mai mult să iubim.

Traducere de Marinela Bojin

Cartea de fata trateaza un domeniu ce nu va inceta vreodata sa fie de actualitate in lumea noastra care sufera urmarile pacatului originar: omul si boala. Ea straluceste prin toate insusirile care au facut cunoscute in Ortodoxia contemporana seria de scrieri pe aceasta tema al carei autor este Larchet: concizie, limpezime, caracter sistematic, eruditie, caldura sufleteasca, ancorare temeinica in scrierile patristice. 

Când a facut Dumnezeu pe om – zice ava Dorotei –, a sădit în el ceva dumnezeiesc, ca un gând mai fierbinte si luminos, având însusirea unei scântei ce luminează mintea si-i arată acesteia deosebirea binelui de rău. Aceasta se numeste constiinta si ea este legea firii lui (...). Când constiinta noastră ne spune să facem ceva, si dispretuim glasul ei, si iarăsi ne spune si nu facem, ci rămânem călcând-o pe ea, o astupăm, si nu mai poate să ne vorbească limpede de sub povara asezată asupra ei. Ci, ca o lampă afumată, începe să ne arate lucrurile mai încetosat si mai întunecos; si din pricina înaintării păcatului nimeni nu-si mai poate vedea limpede fata sa, ci ca într-o apă tulburată de multe gunoaie. Asa ajungem să nu mai auzim cele ce ni le spune constiinta noastră, încât ne pare aproape că nici nu o mai avem. Dar nu e nimeni care să nu o aibă. Căci e ceva dumnezeiesc, precum am spus, si nu se pierde niciodată, ci pururea ne aduce aminte de ceea ce suntem datori.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin