(lipsa text)

Daca Antonel este pilda de adevarata rabdare dusa in mijlocul lumii, fratele Constantin - zis parintele Corbu - este pilda de adevarata rabdare - dusa cu multa abnegatie - in manastire.

Asemenea lui Antonel, a parintelui Casian - zis Corbu - si a Ancutei, sunt multi prin mijlocul lumii si prin multele manastiri ale tarii noastre si pe care ii stie numai Bunul Dumnezeu...

(lipsa text)

(lipsa text)

Cartea este o surpriză plăcută pentru iubitorii de literatură religioasă, întrucât conţine o selecţie din opera unui autor creştin fascinat de libertate, de frumos, de Absolut, cunoscut în societatea literară românească încă din perioada interbelică şi elogiat de criticii vremii. 

  Vasile Militaru s-a născut la 19/21 septembrie 1886 în localitatea Dobreni-Câmpurelu, jud. Ilfov, şi a început să scrie de la vârsta de 15 ani, debutând publicistic în 1904 la revista „Literatură şi artă română”. Primul volum de poezii – „Strop de rouă” – l-a publicat în 1919, fiind urmat de alte volume care au reunit, în special, „cugetările în versuri” publicate în ziarul Universul între anii 1927-1930. Poezia lui Vasile Militaru satirizează demagogia, servilismul, ipocrizia etc.; însă de o importanţă capitală este opera sa religioasă. Un prim volum de poezii remarcat este Psaltirea în versuri (1933), premiat de Academia Română, dar opera sa de căpătâi rămâne Divina Zidire, la care a lucrat peste 25 de ani (1926-1955). 
  Comunismul nu l-a „uitat” nici pe el în tăvălugul său nimicitor de talente... Întrucât a refuzat să se conformeze principiilor ideologice ale timpului, Vasile Militaru a fost arestat şi a primit o pedeapsă totală de nu mai puţin de 32 de ani de închisoare şi 10 ani de degradare civică pentru „crimă contra uneltirii sociale”. De asemenea, Securitatea i-a confiscat averea şi i-a incendiat manuscrisele. Vasile Militaru, poet creştin şi mărturisitor al credinţei, a murit la 8 iulie 1959, în detenţie la penitenciarul de la Ocnele Mari. 
  Prezentul volum, care poate fi privit ca un omagiu adus acestui poet, căzut într-o nedreaptă uitare, a apărut prin grija domnului profesor universitar emerit N. Barbu, cu sprijinul pr. dr. Anton Despinescu şi a pr. dr. Ştefan Lupu. Acesta este un prim volum care reuneşte trei cicluri de poezii – Psalmii Vieţii fără Moarte, Şoaptele Îngerilor şi Poemele nemuririi –, păstrate până în prezent în manuscris de N. Barbu. În Cuvântul explicativ, N. Barbu prezintă odiseea acestor manuscrise pe care autorul le-a lăsat amicului său din Bucureşti Alexandru Caţichi, totodată rudă a lui N. Barbu. Manuscrisele au fost păstrate în aşteptarea unor vremuri mai bune, care aveau în cele din urmă să răsară şi peste pământul românesc. 
  Putem observa că mai multe poezii au fost scrise chiar în anii ’50, când iarna comunistă era deja instalată. Autorul parcă sfidează cutezător timpurile, fiind încrezător în adevăratul Stăpân al istoriei. Poezia lui Vasile Militaru este o strigare vibrantă după dumnezeire, un plânset pios, nemângâiat după Tatăl ceresc. Deşi era conştient de riscurile evidente la care se expunea, numai moartea a putut frânge glasul inimii sale; acel glas care dorea să cânte frumuseţea celui care se ştie iubit de Dumnezeu. 
  Această nouă apariţie editorială a Editurii Sapientia este o invitaţie caldă de a intra în intimitatea spirituală a acestui poet, aruncat într-un con explicabil de umbră, dar care a realizat o adevărată operă de răspândire a mesajului evanghelic şi care şi-a câştigat un loc de frunte în galeria poeţilor creştini români.

A. Dumitrescu

Aceasta carte a fost tiparita in amintirea minunii facute de Mantuitorul Iisus Hristos cu fiul vaduvei din Nain, pentru a completa imprejurarile care au produs-o si pentru imbogatirea cunostintelor celor dornici.

Faptul de a intarzia si de a nu-si respecta cuvantul dat reprezinta pentru multi o problema care atrage dupa sine, ca oricare alta problema, nevoia de rezolvare.  Inainte de a ne pune intrebarea: „Ce este de facut cu iresponsabilitatea?”, ar fi bine sa intelegem de unde provine aceasta, fiindca intarzierile si promisiunile neindeplinite nu sunt toate la fel: intentionate sau intam­platoare, constientizate sau neconstientizate, cu urmari grave sau nesemnificative.  Pe deasupra, fiecare tip de intarziere si de promisiune neindeplinita poate fi legat de cauze total diferite.  Fara o calauza este cu neputinta sa ne descurcam in toate labirinturile acestea.

Obiectivul nostru este cel de a pricepe din ce cauza unii oameni intarzie si nu isi indeplinesc promisiunile.  Intr-un fel sau altul, toti suferim din pricina intarzierilor si a promisiunilor neindeplinite, si din acest motiv aceasta carte este importanta pentru oricine.  In urma lecturii ei, putem intelege motivele ascunse ale acestor probleme ce afecteaza intreaga omenire, dar si felul in care putem reduce la minimum efectele lor negative, devenind, totodata, mai toleranti si mai rabdatori cu cei din jur.

Acatistul sau Paraclisul Icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic ascultatoare se pot citi atat pentru mine personal cat si pentru aproapele meu, pentru prietenul meu sau pentru fratele sau sora mea, pentru tata sau mama, pentru sot sau sotie, pentru copii sau nepotii mei, pentru un vecin sau pentru oricine la care tin eu personal sau pentru cineva care m-a rugat sa ma rog pentru el.

(lipsa text)

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".

Cartea părintelui Lev Gillet este un co­mentariu la cuvintele ce se rostesc în momentele esenţiale ale Sfintei Liturghii, un comentariu care se instituie într‑o che­mare a credincioşilor la ascultarea cu deplină luare‑aminte şi simţire vie a înţelesului acestor cuvinte.

Fiecare capitol se încheie de ­aceea cu o întrebare, deloc retorică: ­ascultăm noi Sfânta Liturghie cu o asemenea luare‑a­min­­te, am deprins noi această simţire vie a înţelesurilor ei, încât ele să rodească în noi şi să ne întâlnim în biserică cu Cel Care Însuşi săvârşeşte dumnezeiasca ­Liturghie – Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Iar răspunsul are a‑l da, întru adevăr şi cunoştinţă, fiecare dintre noi...

Să dea Domnul ca scrierea părintelui Gillet să poată ajuta măcar câteva suflete să se închine în duh și în adevăr, aşa cum el însuşi şi-a dorit!