Lirică, elocventă şi cu o profundă înţelepciune, această carte se adresează sufletului. Parţial autobiografie spirituală, parţial descriere răscolitoare a ceea ce spiritualitatea ortodoxă poate şi ar trebui să fie, cuvintele lui John Oliver evocă în mintea şi inima cititorului un dor pentru Dumnezeu care este în acelaşi timp puternic şi tandru… „Arta şi arhitectura de valoare”, spune autorul, „ne conduc către profunzimea lucrurilor şi ne înalţă”.

Această carte minunată face exact acelaşi lucru. Ne conduce către profunzimi şi ne înalţă, până când, cel puţin pentru o clipă, atingem cerul. (Pr. John Breck, autor, profesor de exegeză biblică şi etică la Institutul Teologic St. Serge din Paris)

Mărturia Julianei Schmemann confirmă părtăşia la o experienţă duhovnicească aparte: proximitatea personală ca încântare. „Ritualul” zilnic al conversaţiilor de dimineaţă, prezentat ca un adevărat dejun spiritual, e poate exemplul cel mai elocvent al vitalităţii unei prietenii conjugale cu savori eshatologice. Mai mult decât atât, exerciţiul „benchetuirii tainice” (pentru a prelua minunata sintagmă a „Imnului Acatist al Maicii Domnului”) în proximitatea persoanei iubite se împleteşte inefabil cu cel al unei alte proximităţi iubitoare, teandrice. Dincolo de orice aproximări teologice se află taina vie a comuniunii, cu Dumnezeu şi cu oamenii. - Cătălin Bogdan

O ideologie nu poate fi înfrântă prin replicile agresive ale unei alte ideologii. Ortodoxia propune o viaţă trăită sub binecuvântarea Duhului, iar nu un sistem închis de reglementări punitive. Din această perspectivă, pr. Thomas Hopko oferă publicului larg – îndeosebi educatorilor, psihoterapeuţilor, medicilor, preoţilor şi duhovnicilor – un evantai teologic de reflecţii profunde şi echilibrate pe o temă delicată. Departe de-a minimaliza impactul profund vătămător al pansexualismului şi al dezordinii morale din civilizaţia occidentală post-creştină, autorul ne reaminteşte criteriile agapice ale adevăratei îndreptări a omului, coram Deo. În acest fel, pr. Thomas Hopko subscrie integral cuvintelor Sf. Pavel: „aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire” (Galateni 5, 13).

(lipsa text)

Autorul ne atrage atentia asupra faptului ca dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi crestin, trebuie centrat pe lepadarea de satana si unirea cu Hristos. Problema unificarii bisericilor este problema unificarii bisericilor in adevar., intru Hristos.

(lipsa text)

(lipsa text)

Lucrarea de fata isi propune sa ofere un sprijin omului cuprins in vartejul confuziei din jur, sa-l ajute sa cunoasca adevarul de credinta marturisit de Biserica Ortodoxa.

(lipsa text)

Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea, cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale, slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se cu egala iubire de semeni intre Biserica, scoala si strada, Constantin Valer Necula este, in egala masura, preot, dascal si poet.  Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca, in cazul in care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversa, sau daca nu cumva, pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice, altul este adevarul: fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte, multuplul este cel ce instituie si da putere a ceea ce numim unu.

In rolurile complementare pe care, prin firea sa, le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii, fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara, pentru a invoca un gind blagian, poezia reprezinta insa, pentru Constantin Valer Necula, Grundul propriei fiinte.  Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar si comunicarea sa nonverbala au, implicit, o urzeala eminamete poetica, aici avindu-si obirsia, poate, vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential.  Trasaturi potentate, desigur, de formatia sa teologica, o structura care, atunci cand fecundeaza straturile de adancime ale culturii poersonale, poate genera un fel de discurs indragostit.

Ion Dur