Lirică, elocventă şi cu o profundă înţelepciune, această carte se adresează sufletului. Parţial autobiografie spirituală, parţial descriere răscolitoare a ceea ce spiritualitatea ortodoxă poate şi ar trebui să fie, cuvintele lui John Oliver evocă în mintea şi inima cititorului un dor pentru Dumnezeu care este în acelaşi timp puternic şi tandru… „Arta şi arhitectura de valoare”, spune autorul, „ne conduc către profunzimea lucrurilor şi ne înalţă”.

Această carte minunată face exact acelaşi lucru. Ne conduce către profunzimi şi ne înalţă, până când, cel puţin pentru o clipă, atingem cerul. (Pr. John Breck, autor, profesor de exegeză biblică şi etică la Institutul Teologic St. Serge din Paris)

Mărturia Julianei Schmemann confirmă părtăşia la o experienţă duhovnicească aparte: proximitatea personală ca încântare. „Ritualul” zilnic al conversaţiilor de dimineaţă, prezentat ca un adevărat dejun spiritual, e poate exemplul cel mai elocvent al vitalităţii unei prietenii conjugale cu savori eshatologice. Mai mult decât atât, exerciţiul „benchetuirii tainice” (pentru a prelua minunata sintagmă a „Imnului Acatist al Maicii Domnului”) în proximitatea persoanei iubite se împleteşte inefabil cu cel al unei alte proximităţi iubitoare, teandrice. Dincolo de orice aproximări teologice se află taina vie a comuniunii, cu Dumnezeu şi cu oamenii. - Cătălin Bogdan

O ideologie nu poate fi înfrântă prin replicile agresive ale unei alte ideologii. Ortodoxia propune o viaţă trăită sub binecuvântarea Duhului, iar nu un sistem închis de reglementări punitive. Din această perspectivă, pr. Thomas Hopko oferă publicului larg – îndeosebi educatorilor, psihoterapeuţilor, medicilor, preoţilor şi duhovnicilor – un evantai teologic de reflecţii profunde şi echilibrate pe o temă delicată. Departe de-a minimaliza impactul profund vătămător al pansexualismului şi al dezordinii morale din civilizaţia occidentală post-creştină, autorul ne reaminteşte criteriile agapice ale adevăratei îndreptări a omului, coram Deo. În acest fel, pr. Thomas Hopko subscrie integral cuvintelor Sf. Pavel: „aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire” (Galateni 5, 13).

(lipsa text)

Autorul ne atrage atentia asupra faptului ca dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi crestin, trebuie centrat pe lepadarea de satana si unirea cu Hristos. Problema unificarii bisericilor este problema unificarii bisericilor in adevar., intru Hristos.

(lipsa text)

Arhiepiscopul Andronic de Perm († 7 iunie 1918) nu este doar unul dintre noii ieromartiri ruşi, ci şi una dintre numeroasele personalităţi bisericeşti, care s-au ridicat la înălţimea circumstanţelor, înainte şi după revoluţie, şi care au luptat cu conştiinciozitate pentru credinţa ortodoxă şi pentru poporul lui Dumnezeu. Cinstit, muncitor, curajos, cult şi, întâi de toate, credincios pâna la moarte (Apocalipsa 2, 10), descrie în scrisori, circulare, predici, articole şi pagini de jurnal situaţia întunecată socio-politică din ţara sa, erodarea în mare parte a plinătăţii bisericeşti de către ateism şi de către insuficienţa pastorală a clerului rusesc din toate treptele, de dinainte de schimbarea regimului. Fie ca toate cele relatate în paginile care urmează să devină prilejuri de problematizare pentru noi toţi, dar mai ales pentru păstori. Să ne mişte spre pocăinţă, rugăciune şi lucrare duhovnicească. Să ne inspire râvnă dumnezeiască pentru re-evanghelizarea acelor fraţi ai noştri care s-au înstrăinat de tradiţia ortodoxă mântuitoare şi care s-au predat secularizării distrugătoare. Să ne înveţe că trebuie să facem ceea ce putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru preîntâmpinareaunei nenorociri asemănătoare cu cea pe care au cunoscut-o fraţii noştri de-o credinţă, din Nord. Să ne înţelepţească, în cele din urmă, încât să trăim şi să acţionăm nu ca nişte neînţelepţi, ci precum cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.(Efeseni 5, 15-16)

Ca iubitor de Dumnezeu si raspanditor de bucurie, Parintele Teofil propovaduia porunca iubirii.  „Iubesti atunci cand primesti pe cineva in suflet, cand ti-l impropriezi, cand ii faci loc in inima ta.  Aceasta inseamna sa il iubesti.  Cata vreme tii in afara de tine, cata vreme tii departe de tine, cata vreme respingi sau impingi pe cineva, cata vreme marginalizezi pe cineva, cata vreme il ocolesti, nu il iubesti.  Cand il iubesti, il primesti, il faci al tau, face parte din tine insuti – atunci iubesti”.

Subiectul acestui roman porneste de la o intamplare reala petrecuta intr-un orfelinat din Moldova pe care mi-au povestit-o doi copii de acolo, deveniti personaje in roman.  De copiii din orfelinate ma leaga o poveste de peste treizeci de ani.  La redarea scenelor sensibile m-au ajutat si cei cincisprezece ani de comunicare cu oameni din penitenciare.  A scrie despre cele vazute si traite impreuna cu acesti oameni respinsi am considerat ca este o datorie morala.  E cea mai tulburatoare, poetica, vesela, trista, frumoasa si urata carte a mea.

SAVATIE BASTOVOI

Gandirea si apostolatul lui Nichifor Crainic sunt ca o lumina si ca o adiere revarsate neimpartit pe toate planurile principale ale vietii spirituale romanesti, aducand fiecareia din ele o indrumare, o limpezire si o crestere proprie si de insemnatate epocala.

In cugetarea nationalista, in poezie, in teologie, contributia lui Nichifor crainic e pe rand specific nationalista, specific poetica si specific teologica si inca atat de remarcabila incat se spune nu numai ca nationalismul, poezia si teologia romaneasca sunt altfel de la Nichifor Crainic, ci ca acestea si-au aflat prin activitatea lui o adevarata implinire de sens.

O, preacuvioasa si purtatoare de Dumnezeu maica Elena, slava si lauda de la Diveevo, care ai fost scapata in chip minunat de balaurul ce scotea foc si incerca sa te inghita prin rugaciunea ta catre Domnul si fagaduinta vietii feciorelnice, pregatita fiind pentru calugarie de Sfantul Cuviosul Serafim, logodita fiind cu Insusi Domnul, aleasa ai fost egumena a obstii de maici, si totusi ai fost ca o sluga smerita pentru toti, ascultatoare pana la moarte staretului tau ai fost, la rugamintea lui pentru fratele tau multpatimitor ai murit, care ai vazut inca pe pamant aflandu-te, pe Imparateasa Cerului si pe Hristos Domnul si in lacasurile cerurilor ai fost rapita, roaga-te pentru noi, sovaielnicii si neascultatorii, ca si noi sa ne invrednicim de inteleptirea cea cu har, indreptare grabnica si mantuire vesnica!

Amin.

Pricina care m-a facut sa alcatuiesc, fratilor, aceste rugaciuni catre Domnul nostru Iisus Hristos n-a fost alta decat aceea ca sa va pun in miscare sa meditati necontenit la Numele mantuitor, preadulce, facator de bucurie si de-tot-binele-daruitor al Domnului nostru Iisus Hristos nu numai cu gura, ci si cu inima si cu mintea voastra; fiindca o asemenea meditare necontenita la Numele mantuitor al lui Iisus — pe langa celelalte daruri ceresti, suprafiresti si nepovestite ale harului pe care vi le poate oferi si despre care vorbesc Sfintii Calist si Ignatie Xantopol, Grigorie Sinaitul si Simeon Noul Teolog in cartea care se numeste «Filocalia» — vrea sa va insufleteasca si spre virtutea cea mai inalta, care este iubirea dumnezeiasca, si vrea sa va faca inima templu si salas al acestui Nume si sa va arate vii si dupa moarte.

Cuviosul Nicodim Aghioritul