Prezentarea cărții

Trei bobocei de rață
Plăpânzi și mărunței,
Să-noate într-o baltă
Au învățat și ei.

Cu chiot şi curaj
Săreau în apa lină,
Iar malu-nalt era
O bună trambulină.

Un pui de vulpe lacom,
Zărindu-i zi de zi,
Dorind mult să îi prindă
Un plan bun ticlui.

Şi într-o dimineaţă
Când i-a zărit trecând,
A mers şi el agale,
Ca un pescar de rând.
..............................

Ajunseră. În apă,
Bobocii se-avântară
Şi luându-se cu joaca
De orice griji uitară.

Draga copile, am scris aceasta carte cu sufletul sfasiat de durere.  De ce am scris-o?  Ca sa arat cat de crunt a fost regimul totalitar?  Nu numai.  Am vrut sa-i vezi pe compatriotii in alta lumina.  Ei au ramas Oameni in cele mai strasnice imprejurari.

Adu-ti aminte de fierarul care a ales moartea, dar a desferecat fereastra ca sa nu se inabuse copiii in vagon.

Adu-ti aminte de matusa Vasilica: ea a cerut sa i se dea un termen dublu de inchisoare, numai sa nu ramana Olguta fara mama.

Dar tatal Olgutei?  El a riscat sa apere un om in lagar si ce moarte groaznica a avut.

Adevarati eroi tacuti ai neamului...

De la ei, pana si de la copiii lor, avem a invata vrednicia si sa nu ne tradam aproapele, cum nu l-au tradat ei, sa nu ne jucam cu idealul de neam si sa nu-L tradam pe Dumnezeu.

Spiridon Vangheli

Sfanta Evanghelie pe intelesul copiilor este o lucrare care isi trage seva din doua izvoare exceptionale care au influentat pozitiv cursul umanitatii: textul Sfintei Scripturi, care a fost adaptat pentru a deveni pe cat se poate accesibil copiilor, si manuscrisul miniat, rafinata arta care sta la baza cartii ilustrate, asa cum o stim astazi.

Faptul ca aceasta carte apare la Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei nu este deloc o intamplare, ea facand legatura intre ilustratia de carte contemporana si miniatura cu care un artist desavarsit precum Gavriil Uric impodobea in anul 1429 Tetraevangheliarul de la Neamtu, una dintre cele mai frumoase lucrari de miniatura care au iesit din atelierele europene ale acelei perioade atat de infloritoare si in ceea ce priveste artele frumoase.

An de an, la 14 octombrie, Iașul îmbracă haină duhovnicească de sărbătoare în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii din toate colțurile țării și ale lumii se îndreaptă cu nădejde sfântă și recunoștință sinceră spre Sfânta Cuvioasă, pentru a fi ajutați în multitudinea de probleme din existența lor efemeră.

Un șir impresionant de credincioși va brăzda orașul ca un furnicar, până la catafalcul din curtea Catedralei Mitropolitane, pe care vor fi așezate Sfintele Moaște. Se creează o imagine biblică a drumului omului către Împărăția cerurilor ca o expresie a dorinței oamenilor prezenți de a atinge pe cea care este deja în Împărăția cerurilor, pentru ca și ei, după viața aceasta, să fie cu Sfânta în această împărăție celestă.

În acest urcuș spre Sfânta Parascheva, pelerinii se întâlnesc de fapt cu Hristos Care sălășluiește în ea, deoarece Sfânta L-a câștigat, încă din această viață trecătoare, prin împlinirea poruncilor Lui. Ei simt o mângâiere inefabilă a harului Sfântului Duh, existent în Sfânta Parascheva, care nu poate fi substituit cu nici o bucurie și cu nici o plăcere din această lume. Ei simt că, fără acest har, dobândit încă din această viață, moartea sufletului este iminentă, iar prin primirea lui vor moșteni viața veșnică, îmbelșugată și aleasă, pregătită de Hristos, încă de la întemeierea lumii.

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ). Dacă am conștientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care și le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinți îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe Însuși Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omulețul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

Așadar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înțelegere și să ne purtăm cu fiecare semen ca și cum îngerul ocrotitor al acestuia este de față. Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor și faptelor noastre și un sfeșnic care luminează chipul aproapelui nostru!

Aceasta este cea dea patra si ultima din seria de carti tratand diverse teme de psihologie duhovniceasca la Parintii Desertului, care au aparut in traducere romana.  Celelalte trei volume au fost dedicate temelor smereniei, ascultarii si pocaintei in traditia patristica ortodoxa.

Sper ca acest set complet de volume, cuprinzand observatiile mele asupra psihologiei Parintilor Desertului, va contribui la o intelegere mai completa a sensibilitatilor si principiilor duhovnicesti care ii unesc pe toti crestinii in mostenirea comuna a sfinteniei si iubirii, care transcende micile noastre separari si diviziuni spre o mostenire care depaseste Ortodoxia, cuprinzandu-i pe toti cei care doresc sa se apropie de idealul crestin al vechiului desert.

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parțial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri și manuscrise liturgice, la întărirea solidarității dintre românii ortodocși despărțiți atunci prin granițe politice artificiale și, în pofida tuturor dificultăților istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credință și de neam, cultivând limba, credința și cultura poporului român. Astfel, în anul 1681, la Iași, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tipărea în românește Molitvălnicul de-nțăles, iar în 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tipărea o altă traducere a acestei cărți liturgice. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul tipărea la Râmnic, în 1706, Evhologhionul, ce cuprindea și Sfintele Liturghii. De atunci, biruința definitivă a limbii române în cult a fost consfințită prin tipărirea constantă a acestei foarte necesare cărți liturgice, în diverse ediții cu un conținut variat.

Cu timpul, Molitfelnicul și-a îmbogățit cuprinsul, întrucât Biserica răspunde cerințelor pastorale ale timpului prezent, prin alcătuirea de noi rugăciuni și rânduieli aprobate de Sfântul Sinod, menite să binecuvinteze toate aspectele vieții creștine. Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică și canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogățit treptat conținutul acestei cărți de cult, nu atât prin creații proprii, cât mai ales prin traducerea, din limbile greacă și slavonă, a unor noi slujbe și rânduieli solicitate de preoți și credincioși în contextul apariției unor noi realități cultural-sociale.

Ediția de față a Molitfelnicului beneficiază de o nouă împărțire a conținutului, îndeosebi în a doua parte a sa, unde rugăciunile și rânduielile au fost grupate pe secțiuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adăugate o serie de rugăciuni și slujbe noi, pentru binecuvântarea familiei, a unor instituții și profesii, a căilor și mijloacelor de transport, dar și rugăciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se luptă cu patimile și pentru cei întemnițați. Alte rânduieli, prezente deja în edițiile anterioare, au fost îmbogățite în conținut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitându-se atât arhaismele ieșite din uz, cât și neologismele incompatibile cu exprimarea liturgică. În plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical și al topicii. Totodată, au fost introduse indicații de tipic ori au fost corectate și completate cele existente, pentru o săvârșire cât mai corectă și responsabilă a Sfintelor Taine și ierurgii, dar și pentru a se evita inovațiile individualiste și improvizațiile arbitrare, care slăbesc unitatea vieții Bisericii.

Eu, cand m-am intors la ortodoxie, ce m-a animat?... Am avut un soi de animare cand mi-am dat seama ca Biserica si trairea ortodoxa si traditia ortodoxa, dar in traditia vie ortodoxa vedeam un fel de lant de oameni in timp, din secolul I pana incoace, in zilele noastre.

Bogdan Mateciuc