Cartea de fata, aparuta prin osardia maicilor Manastirii Paltin Petru-Voda, contine in prima parte sfaturi esentiale din invatatura Parintelui Justin ce privesc urmatoarele teme: Dreapta Credinta, Neamul romanesc, Dictatura biometrica, Cinstirea Sfintilor Mucenici din temnitele comuniste, Viata in familie, Cuvinte catre tineri, Sfaturi duhovnicești.  In partea a doua a cartii sunt incluse minuni savarsite de Preacuviosul Parinte Justin Parvu, atat din timpul vietii cat si dupa adormirea sa intru Domnul, minuni adunate din relatarile credinciosilor.

Vladut Diaconescu este un copil obisnuit al acestor zile.  Are doar o inima mare, pe care multi de varsta lui nu au dobandit-o.  Inima de copil este aceea care deschide usile indurarilor ceresti, portile milostivirii, ale iubirilor dumnezeiesti, este cheia care descuie Raiul si chezasa a toata bunatatea, si ea se poate castiga la orice varsta a vietii noastre pamantesti, de catre oricare dintre iubitorii de Adevar, Bine si Frumos.

Daca invataturile Mantuitorului sunt intelese de toti oamenii si de copii, aceasta se datoreaza pildelor si asemanarilor pe care le intrebuinta El cand vorbea.  Cand vestea o invatatura noua, El spunea si cate o pilda luata din viata fapturilor sau din lumea inconjuratoare.  Pildele si asemanarile in invataturile Domnului Iisus Hristos sunt ca si ferestrele la casa: lumineaza, lasa lumina sa patrunda in camere si sa alunge intunericul...

"Cred cu tarie ca cel mai mare duhovnic in viata este Parintele Justin Parvu de la Petru Voda.  Este si cel mai puternic om duhovnicesc.  Chiar daca nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat si care nu se va putea lua de la el.  As vrea ca Sfintii Arhangheli si Maica Domnului sa-i pazeasca pe ucenicii sai de ispita mandriei de a-i fi ucenici."

Parintele Gheorghe Calciu

Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de intrebari: si toate intrebarile acestea, in intemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa intr-o singura dorinta - si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos.  Iar adevarata Biserica a lui poarta - si trebuie sa poarte - raspunsuri la toate intrebarile si sub-intrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele intrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos.  Iar vatra duhului omenesc arde pururea in vesnicele intrebari chinuitoare.  Si orice om arde in ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: ii arde inima, ii arde mintea, ii arde constiinta, ii arde sufletul, ii arde intreaga fiinta.

Intre toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita.  Tocmai pentru aceasta S-a coborat Dumnezeu pe pamant, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre intrebari.  Din aceasta pricina a si ramas intreg pe pamant, in Biserica Lui, careia El ii este cap, iar ea este trupul Lui.  Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si in ea este intreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine-vestirile Sale si cu toate desavarsirile Sale.

Anii grei pentru mine au trecut.  Anii batranetii care mi s-au adaugat, au insemnat durerile si necazurile acestui popor.  Daca tu nu te gandesti doar la tine, atunci ajungi sa te confunzi cu nevoile si greutatile aproapelui.  Asa ca eu chiar daca sunt la 94 de ani, traiesc totodata varsta celui de langa mine, fie ca sunt 25 de ani, fie ca sunt 45 de ani.

Si anii pentru mine nu mai sunt ani…  Noi dirijam timpul in raport cu nevointa noastra fata de Dumnezeu.  Sfarsitul lumii este sfarsitul nostru, pentru ca pacatele noastre cheama mai degraba mania lui Dumnezeu.  Si cu cat te nevoiesti mai mult pentru celalalt, cu atat esti mai tanar…

Oamenii aproape ca au intuit cat de mare este intinderea raului prin raspandirea magiei.  Familiile se destrama, bogatiile se risipesc, acolo unde exista sanatate si bucurie acum se arata marasmul si tristetea.  Unde se afla adevarul?  Vrajile pot sa ne vatame?  Si pana in ce punct?  Magia are putere mai mare decat Biserica?  Ce este minunea?  Constituie aceasta unul dintre elementele invataturii si credintei crestine?  Minunea este cu siguranta importanta, dar nu fundamentala.  Lipsa, si nu tagaduirea minunii, nu slabeste cu nimic adevarul credintei noastre.  Minunea are neaparat o pozitie specifica in codicele invataturii crestine, rolul ei este probabil complementar, poate periferic, insa important.

In paginile acestui studiu vom cunoaste si vom cerceta tema cu multa atentie, o vom analiza istoric si teologic, prin prisma invataturii patristice, avand ca fundament Sfanta Scriptura, vom incerca sa-i luminam pe cititorii nostri, incat sa inteleaga in chip corect si dincolo de inselaciune, fiindca minunea este si una dintre realitatile cel mai usor de falsificat ale invataturii crestine, fiind supusa unei exploatari salbatice de insisi credinciosii Bisericii, de laici si, din nefericire, si de catre unii clerici.

In sud-vestul Bulgariei, in pitorescul masiv Rila, se afla cea mai mare lavra monahala din aceasta tara - Manastirea Rila.  Manastirea a fost intemeiata in secolul al X-lea de Preacuviosul Ioan de Rila, facatorul de minuni.

Vechile documente din biblioteca acestui asezamant dau marturie despre evlavia si nevointa monahilor si sihastrilor de pe aceste locuri.  Nevointa duhovniceasca nu se va stinge la Rila nici macar in perioada comunista: pe intreg parcursului veacului al XX-lea, in Muntii Rilei au vietuit multi placuti ai lui Dumnezeu.  Ei au sporit intru sfintenie fara sa atraga atentia celor de afara, dar ochii cercetatorului duhovnicesc i-a descoperit pe acesti Cuviosi - cel mai adesea monahi simpli -, vadindu-le mireasma de sfintenie.

Aceasta carte prezinta, pentru prima oara in romaneste, chipurile unor asemenea smeriti nevoitori ai virtutii din veacul trecut, pe care lumea nu i-a cunoscut pana astazi si ale caror nume, suntem incredintati, sunt scrise in ceruri.

In 1881, la 110 ani de la publicarea Filocaliei grecesti, aparea la Kazan in conditii precare si obscure prima editie a Povestirilor sincere ale unui pelerin catre parintele sau duhovnicesc.  Ele vor cuceri prin traduceri intreaga lume devenind unul din clasicii literaturii devotionale.  Prospetimea si sinceritatea naratiunii, precum si singularitatea si frumusetea duhovniceasca a textului Povestirilor au fermecat si continua sa fascineze generatii intregi de cititori.  Poem al celeilalte Rusii, al sufletelor vii, al oamenilor simpli si credinciosi din popor, ele au devenit un veritabil ambasador al spiritualitatii ortodoxe in lume.  Roman pios destinat propagandei rugaciunii lui Iisus, Povestirile pelerinului ofera „o minunata introducere si o cheie a Filocaliei” (A. Scrima). Aceasta este si perspectiva care justifica includerea Povestirilor pelerinului, intelese ca un neuitat poem si epilog al Filocaliei, in seria „Filocalica” a Editurii Deisis.

Versiunea de fata are avantajul de a fi prima stiintifica, fiind elaborata pe baza textului in sfarsit integral si sigur, cel al „redactiei Optina”, descoperit si publicat in 1992 de Aleksei Pentkovski, care intr-un amplu studiu reconstituie fascinanta si complicata geneza a acestei nemuritoare capodopere duhovnicesti.

Nu este un secret faptul ca fiecare copil trebuie educat tinandu‑se cont de temperamentul, caracterul si capacitatile sale.  Probabil ca nu este foarte greu sa‑l transformi intr‑un mic rob in conditiile unei discipline de fier, dar va fi mult mai dificil sa culegi pe termen lung roadele unei astfel de „educatii”.  Sa nu se insele parintii‑dictatori ca vor reusi sa cultive pe aceasta cale in sufletul lui smerenia si ascultarea – mari virtuti crestinesti!  De fapt, ei risca sa faca din el un om nefericit sau chiar bolnav.  La extrema cealalta a educatiei este dra­gostea oarba a parintilor fata de odrasla lor.  Aceasta dezvolta in copil neinfranarea si egoismul, care atrag dupa sine boli duhovnicesti, nu de putine ori si trupesti.

Simtind dragostea, grija, blandetea parintilor, copilul va impartasi aceeasi iubire prin fapta. Daca parintii si‑au educat din pruncie fiii cu intelepciune si discernamant, obisnuindu‑i cu un comportament atent si cu o atitudine binevoitoare fata de oameni, ei vor perpetua acest model de comportament toata viata.

Aceasta carte, preocupata de responsabilitatea deosebita a educarii copiilor in traditia Ortodoxiei, este un ghid in care va afla raspunsuri orice parinte interesat de sanatatea du­hovniceasca si fizica a copiilor sai.

In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.