Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Maica Domnului din Vladimir este cea mai cinstita icoana facatoare de minuni de pe intreg cuprinsul Rusiei pravoslavnice.  Inaintea acestei sfinte icoane s-au inchinat cu evlavie, veacuri de-a randul, milioane de crestini, alaturi de inalti ierarhi, patriarhi, cneji, tari.  Prin rugaciuni facute inaintea acesteia, au fost infrante puhoaiele pagane, s-au tamaduit boli incurabile, s-au alinat necazuri si au fost dobandite din belsug daruri spre slava lui Dumnezeu Cel in Treime marit si mantuirea rugatorilor cu inima infranta si smerita.

Istoria celei mai iubite icoane din Rusia, minuni de demult, dar si din zilele noastre, ca si acatistul icoanei Maicii Domnului din Vladimir – toate adunate in cartea de fata, talmacita acum pentru prima oara in romaneste – te cheama, cititorule, spre o lume a credintei, nadejdii si dragostei, in care, odata ancorat, vei capata prisos de roada duhovniceasca.

În mijlocul crizelor succesive ale vremurilor noastre mulți cred că Dumnezeu ne‑a părăsit. Dar oare așa e? Nicidecum! Și asta ne‑o arată destui oameni care au reușit să audă glasul lui Dumnezeu, să‑I dea ascultare și să‑și schimbe decisiv viața. 
Istorisirile din volumul Așa cum ne vorbește Dumnezeu nu sunt altceva decât spovedaniile unor oameni care s‑au străduit din răsputeri să răspundă invitației primite din partea Însuși Dumnezeului Treimic – singurul Dumnezeu adevărat. 
Neîndoielnic, mărturiile acestor oameni aleși se vor arăta ziditoare de suflet și vor aduce mult folos duhovnicesc cititorilor cu inima pregătită să primească binecuvântarea Domnului!
* * *
„«Binecuvântaţi», zic monahii în locul oricărui alt salut. «Domnul» e răspunsul cuvenit. Altfel spus, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeul și Mântuitorul nostru să te binecuvânteze și să vină între noi! Și când Preadulcele Iisus Hristos vine în mijlocul a doi oameni, atunci își fac loc în sufletele lor iubirea, pacea, smerenia, mila. Să vă amintiți că binecuvântarea Domnului este aceea care te duce în Rai. Ca să fim binecuvântați suntem datori să învățăm a cultiva și a trăi neîntrerupt binecuvântarea lui Dumnezeu.”

Sfântul Luca al Crimeei a alcătuit lucrarea Duhul, sufletul şi trupul spre a demonstra, sprijinindu‑se pe datele ştiinţei contemporane lui, întreita alcătuire a omului. Această lucrare i‑a ajutat – şi continuă să‑i ajute – pe mulţi să primească vestea cea bună a mântuirii şi nemuririi omului – marea sa menire. Sfântul explică în mod simplu şi accesibil deosebirea dintre conceptele „duh”, „suflet” şi „trup”, aducând dovezi indisputabile în favoarea perspectivei creştine asupra omului.

***

„Viaţa trupului și a sufletului o putem compara cu ­viaţa cea plină de frumuseţe și de taină a strugurelui. Dacă încetează să fie hrănit de seva viţei, de roua care umezește puful fin de pe boabele mustoase, se va ofili și va fi condamnat la putrezire. Viaţa boabelor de struguri continuă însă în vinul obţinut din aceștia. În vin se va regăsi ce e mai de preţ, frumos și înmiresmat, ce a luat ființă în rodul viei sub acţiunea binefăcătoare a luminii și a căldurii soarelui.
Și precum vinul nu se strică, ci continuă să‑și trăiască viaţa și după moartea strugurelui, devenind cu atât mai bun și mai de preţ cu cât e mai vechi, tot astfel și duhul omenesc nemuritor – și după moartea trupului, a creierului și a inimii, odată cu încetarea activităţii sufletului – își continuă atât viaţa în chip veșnic, cât și creșterea nemărginită în direcţia fie a binelui, fie a răului.”
(Sfântul Luca al Crimeei)

„Abate‑te de la rău și fă binele. 
Vremelnică e desfătarea, dar veșnice sunt chinurile; 
vremelnice sunt crucea și suferința, dar veșnică este odihna. 
Omule, alege ceea ce voiești!” 
*** 
Simţământul de po­că­inţă face să amu­ţească toate ­celelalte simţăminte. Pentru ca jertfele celorlalte simţăminte să se facă bineplăcu­te lui Dum­nezeu, trebuie ca mai înainte să se reverse bu­­năvoi­rea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai înainte să se reclădească zidurile Ierusalimului nos­tru dărâmat. Domnul este Drept şi Atotsfânt: numai jert­­fele drepte, curate, pe care e în stare să le aducă fi­rea omenească abia după în­noirea sa, sunt bineplăcute Dom­­nului Celui Drept şi Atot­sfânt. Jertfele şi arderile de tot pân­gă­rite El nu le va binevoi. Să ne îngrijim a ne cu­răţi prin pocăinţă! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, pri­nosul şi ar­de­rile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei (Ps. 50, 21): sim­ţirile renăscute ale omului înnoit prin Sfântul Duh. Cea dintâi poruncă dată de Mân­tu­itorul lumii tuturor oa­menilor, fără deosebire, este po­run­ca pocăinţei: A început Iisus a propovădui şi a spu­ne: Pocăiţi‑vă, că s‑a apropiat îm­părăţia ce­rurilor (Mt. 4, 17). Porunca aceasta cu­prinde, înmănunchează în sine toate celelalte porunci. 
Sf. Ignatie Briancianinov

Trebuie ca rugaciunea sa cuprinda tot ceea ce reprezinta viata noastra.  Si dimineata cand ne trezim, stand inaintea lui Dumnezeu, I ne-am putea adresa astfel: Doamne, Iti multumesc ca sunt inca in viata, ca m-am desteptat din somn ca si cum mai ridicat din moarte, trezindu-ma din nou la viata.  Ma asteapta o noua zi, o zi ce n-a mai fost, care inseamna innoire, care se intindela picioarele mele ca o nemarginita campie inzapezita. Ajuta-ma sa pasesc astfel incat sa nu prihanesc cu nimic albul ei nepatat. Binecuvanteaza-ma si binecuvanteaza aceasta zi!

În Tradiția patristică a Bisericii vedem că omul are de parcurs trei nașteri. Cea dintâi este cea biologică, când este zămislit în pântecele mamei sale, iar în continuare are loc nașterea și, astfel, venirea lui pe această lume. Cea de‑a doua naștere este așa‑numita naștere din nou, care se săvârșește prin Taina Sfântului Botez, când iese din sfân­ta colimvitră, pe care o putem numi pântecele Bisericii. Cea de‑a treia naștere este ieșirea omului din lumea aceasta și intrarea lui în cea­laltă viață, în Împărăția lui Dumnezeu – de aceea și în cazul sfinților prăznuim cu multă strălucire ziua în care au adormit drept zi a nașterii lor.
Dacă omul, după nașterea cea dintâi, nu trece prin nașterea cea de‑a doua, prin nașterea din nou, și nu primește Duhul Sfânt, nu este om deplin. Dacă se botează, dar nu se nevoiește, exersându‑și propria libertate cu împreună‑lucrarea lui Dumnezeu, și nu trece și prin cea de‑a treia naștere, atunci, în realitate, scopul existenței sale – urcușul de la chip la asemănare – se zădărnicește.
Întreaga slujire pastorală a Bisericii țintește la strămutarea noastră din pântecele mamei în pântecele Bisericii (colimvitra), iar apoi la dobândirea ochilor duhovnicești pentru a vedea Lumina Dumnezeirii lui Hristos, care este Împărăția lui Dumnezeu, spre a ne îndrepta și a dănțui în jurul Luminii celei în trei Sori.

***

Părinții Bisericii învață în scrierile lor că „hainele de piele” cu care Dumnezeu i‑a îmbrăcat pe primii oameni după cădere sunt stricăciunea, pătimirea și moartea, strâns legate de modul nașterii noastre, de boli, de bătrânețe și moarte.
În această carte, sunt prezentate câteva opinii despre felul cum omul din Biserică se confruntă cu aceste probleme ale „hainelor de piele” și despre cum dobândește simțirea vieții celei fără de moarte prin dulceața cunoașterii lui Dumnezeu.
Mitropolitul Ierótheos
al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie