In cultul divin public al Sfintei Biserici Ortodoxe intalnim rugaciuni pe care Biserica le inalta catre Preasfanta si Dumnezeiasca Treime, catre Dumnezeu Tatal, catre Preasfantul Duh, catre Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, catre Puterile Ceresti cele netrupesti si catre toti Sfintii.  Ele sunt asezate si randuite sa fie rostite la timpul potrivit, asa incat slujbele Bisericii sunt asemenea unor campii luminoase, impodobite cu frumusetea culorilor si buna mireasma a florilor de multe feluri, rugaciunile alternand si alcatuind o preafrumoasa cununa a Bisericii.

Aceasta carte s-a alcatuit din dorinta de a avea la indemana, intr-un buchet, cele mai frumoase dintre rugaciunile catre Mantuitorul Hristos si catre Maica Domnului si ofera rugatorului evlavios o mica parte din rugaciunile Bisericii catre Domnul nostru Iisus Hristos si catre Preasfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinerețe în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

Sfințenia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

Hristos, dupa ce a venit ca om, a adus vietuirea ingereasca, a preschimbat pamantul in cer si a poruncit lucrurile acestea, incat cei ravnitori sa le implineasca.  Si i-a asemanat cu puterile netrupesti, si i-a facut pe oameni ingeri, si i-a chemat spre slava celor viitoare, si a randuit luptele cele mici, si i-a indemnat sa zboare pe culmi mai inalte, si sa urce spre apsidele cerului, si sa se lupte impotriva demonilor, si sa infrunte intreaga ostire a diavolului.  Si, in timp ce au trup si sunt legati de trup, sa-si omoare trupurile, si sa alunge departe tulburarea care vine din patimi.  Si sa poarte doar trupul, si sa se ia la intrecere cu puterile netrupesti.

Monahii, dupa ce au evitat pietele, si cetatile, si tulburarile lumesti, au preferat viata in munti, care nu are nimic comun cu lucrurile de aici, nici cu tristetea lumeasca, nici cu durerea, nici cu o grija atat de mare, nici cu primejdiile, nici cu cursele, nici cu invidia, nici cu gelozia, nici cu iubirile nebunesti, nici cu nimic altceva asemanator.  Prin viata de aici ei mediteaza la lucrurile Imparatiei cerurilor, vorbind cu vaile, cu muntii, cu izvoarele, in liniste si tihna, si inainte de toate acestea cu Dumnezeu.  Si locasul lor este curat de orice zgomot, in timp ce sufletul lor este liber de orice patima si neputinta, mai gingas si mai usor si mai neprihanit decat vazduhul cel mai curat.

Rugaciunea este dovada personalitatii mele, inzestrate cu ratiune, a faptului ca sunt creat dupa chipul lui Dumnezeu. Este zalogul viitoarei mele indumnezeiri si fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt înaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al sau, dar, dupa mila Lui, sunt o persoana, am ratiune, inima, vointa libera si datorita ratiunii si a libertatii mele prin adresarea inimii mele catre El eu pot spori treptat in mine nemarginita Lui imparatie, treptat, din ce in ce mai mult pot inmulti in mine darurile Sale, pot lua din El, ca dintr-un Izvor pururea curgator, nesecat, tot binele – duhovnicesc si trupesc, mai ales – duhovnicesc. Rugaciunea imi insufla ca eu sunt chipul lui Dumnezeu (vezi: Facerea 1, 26, 27), ca prin starea cea smerita si plina de recunostinta a sufletului meu inaintea lui Dumnezeu, prin vointa mea cea libera eu, sporind la nesfarsit darurile (duhovnicesti) ale lui Dumnezeu, pot, astfel, la nesfarsit sa ma desavarsesc si sa sporesc la nesfarsit asemanarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cereasca, careia ii sunt menit.

(lipsa text)

Sfinţii părinţi despre cum să dobândim ajutorul lui Dumnezeu este, după cum o anunţă chiar titlul, o culegere tematică ce-şi propune să-l apropie pe creştin de adevărata trăire duhovnicească, păzindu-l de piedicile şi de ispitele pe care ar putea să le întâmpine în drumul anevoios către patria cea cerească.

Cartea înfăţişează limpede felul în care creştinul poate dobândi ajutorul lui Dumnezeu cel spre mântuire, în care poate câştiga harul şi bucuria Lui şi în care poate să-I mulţumească celui Preaînalt, înmulţind prin aceasta Darul de Sus.

Sfaturile adunate în această carte vor folosi cu adevărat acelor creştini ai zilelor noastre care însetează de a cunoaşte cele duhovniceşti şi de a-şi chivernisi viaţa sub cârmuirea cea neînşelătoare a Sfinţilor Părinţi.

În tradiţia monahală ortodoxă, prima carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esențială pentru așezarea temeliei unei vieți duhovnicești. Însă cuvintele sale, deși vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experiență a celui ajuns la capătul urcușului spre unirea cu Hristos și devenit povățuitor nerătăcit, de folos în aceeași măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât și primenirii cugetului monahilor mai încercați, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5). Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorința de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.

(lipsa text)