Strajerii Ortodoxiei

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-210-9
Status: momentan indisponibil

Strajerii Ortodoxiei

1 recenzii (nota 4.0)

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 592

Lucrarea de față vine să arate că monahii nu numai că au luptat și s-au jertfit pentru credința ortodoxă și adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste și dăruire față de viața de liniște, își dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândețe și ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voință sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” și „străini” și „ar fi fugit” de unii ca aceștia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăța în acest sens: „Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință. Căci, zice, să vorbești, și să nu taci, și: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), și: «Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-și hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă? [...] Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina aceasta”.

Pret: 22.50 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. Acaparați de iureșul petrecerilor luxoase și al multelor îndatoriri sociale, părinții o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiți toate neplacerile legate de creșterea şi educaţia micuței nedorite. Fără iubirea și căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant și răutăcios.

      Rămasă singura supraviețuitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetița este trimisă în Anglia, la reședința izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală față de toți și toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra și inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha și Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a știut cu înțelepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei semințele virtuții. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat și pe Mary, a cărei viață la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.

      Dorința de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorțită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar și puterea de a-și smulge verișorul din temnița unei boli închipuite și de a-l face și pe el să-și dorească să se bucure de viaţă. Mary și Colin învață să lucreze pământul și să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii și bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundați de o putere nebănuită și necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea și pustiul lăuntric în bogată și rodnică grădină.

      Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate și iubită din adâncul inimii de generații întregi de cititori, care și-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspirații către lumină. Citiți-o împreună cu copiii și veți dori cu siguranță voi înșivă să lucrați în grădina secretă a inimilor voastre!

watch series