A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Prin lucrarea de fata autorul a incercat sa arate semnificatia casatoriei si sa analizeze caile intemeierii bisericii de acasa din perspectiva conditiilor istorice, luand drept baza Sfanta Scriptura, scrierile Parintilor si scriitorilor bisericesti si hotararile Sinoadelor Ecumenice. Aceasta carte se adreseaza unui larg cerc de cititori: celor care au decis sa se casatoreasca, celor care au copii, parintilor ai caror copii au trecut de varsta adolescentei, precum si preotilor duhovnici. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

De ce Dumnezeu ne sfatuieste sa ne rugam neincetat?  Pentru ca vrea sa avem parte de folos.  Stie ca atunci cand Il slavim necontenit, zi si noapte, calauziti de voia noastra libera, asemenea ingerilor, sufletul nostru isi afla cu adevarat odihna.

Rugaciunea este convorbirea cu Insusi Dum­nezeu, Ziditorul, Creatorul universului.  El primeste intotdeauna sa vorbeasca cu noi, oricand si de cate ori dorim, ajunge sa I-o cerem.  Nu ne va spune niciodata «nu».  Dimpotriva, e mereu gata sa ne asculte cu luare-aminte si iubire.  Cel mai mare dar este acela ca Dumnezeu ne-a dat dreptul de a-I vorbi in fiecare ceas si clipa, in orice loc ne-am afla!  Aceasta e deosebita cinste de care ne bucuram.

Asa sa va luptati in viata ­duhovniceasca, ­simplu, delicat, fara silire.  Simplitatea si de­li­catetea sunt un chip preasfant de viata du­­hov­niceasca, dar invatarea lui nu este cu pu­tinta asa, pe de rost.  Trebuie sa patrunda mistic inlauntrul tau, astfel incat sufletul sa si-l insuseasca prin harul lui Dumnezeu.

Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul

Asemenea unui mare luceafăr de dimineață și purtător al unor harisme mai presus de fire, Cuviosul Porfirie rămâne farul duhovnicesc prealuminat și locașul cel înmiresmat al Sfântului Duh care va îndruma peste timp nenumărate generații viitoare.

Călăuză, sfetnic, dascăl și păstor nerătăcit al miilor de suflete de oameni săraci și bogați, celebri și neștiuți, educați și neștiutori de carte, Sfântul Porfirie călătorea în timp și în spațiu, învingând toate legile fizicii.
Reducând la zero distanțele, ajungea la cealaltă margine a planetei, în adâncurile mării, în străfundurile pământului, în abisul celest, în nemărginirea spațiului cosmic… pretutindeni! Și vedea totul, fără să‑i rămână nimic ascuns… Sub insuflarea Sfântului Duh „alerga” în viitor și prezicea, conștient de răspunderea sa, cele ce aveau să vină, iar scopul său nu era altul decât zidirea sufletelor în Hristos.

Ca un bun păstor preschimba sufletele omenești și le aducea la pocăință, spre a le călăuzi la Hristos, atingea și vindeca, făcea de la distanță semnul crucii și tămăduia, înălța o rugăciune și ea se împlinea. Cu puține cuvinte, aprindea flacăra dumnezeiască în inimile oamenilor. Nu certa, ci îmboldea tainic, însuflețea, trezea dragostea de Dumnezeu.

Hristos este noua viață! Lumina, viața și bucuria familiei. E totul! Să‑L iubim cu toată puterea sufletului și, când problemele cotidiene ne apasă și întristează, să ne în­drep­tăm omul cel lăuntric spre Dumnezeu și să‑L chemăm în rugăciune. Uite! Hristos ne așteaptă și, de îndată ce Îi facem cât de puțin loc în inima noastră, intră numaidecât, și atunci le avem pe toate. Vine asemenea unei raze de soare și ne încălzește.

În ce privește problemele din familie, în­semnătate are nu îndepărtarea lor cu totul – lucru, de altfel, cu neputință, ci felul în care sunt înfruntate. Cel deznădăjduit se întristează, își pierde dispoziția și puterea. Pe când cel cu nădejde înaintează (…). Dum­nezeu Se îngrijește până și de cele mai ne­în­semnate amănunte ale vieții noastre. Nu este nepăsător față de noi, nu suntem singuri în lume. Ne iubește mult, ne are în minte în fiecare clipă și ne ocrotește. Trebuie să pricepem acest lucru și să nu ne fie teamă de nimic.

Aceasta e calea: iubirea lui Hristos! Cu dragostea Lui te vei smeri. Dacă vrei să sporească iubirea lui Hristos, trebuie să se domolească toate celelalte iubiri, de trup, de sine și, în general, de patimi... N-ai priceput? Să te lași absorbit de Hristos! Cu cât cineva caută a se îngriji de cele duhovnicești, cu atât îi sporește iubirea față de Hristos. Când urcă cele duhovnicești, coboară gândurile trupești, și când coboară cele duhovnicești, urcă pofta trupească și patimile. Cele duhovnicești sunt iubire de Hristos...!!!

"Să munciți repede și bine și să rostiți rugăciunea...! Când nu voi mai fi, să mă strigați și vă voi veni numaidecât în ajutor! Voi fi lângă voi..."

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Editura Sophia / Editura Metafraze

Sfântul Porfirie este un fenomen unic în istoria Bisericii nu doar pentru harismele neobișnuite, asceza tăinuită sau dragostea nemărginită, ci mai ales pentru învățătura sa nemaiîntâlnită. Alungă de la noi frica de pedeapsă și iad, făcând din Hristos prie­tenul, fratele nostru… Ne sfătuiește să nesocotim patimile, să nu ne preocupe sinele cel rău, ci cel bun, să ne dăruim din tot sufletul, cu sârg, iubirii lui Hristos, îndreptându‑ne astfel spre o sfințire nesângeroasă, ca în felul acesta ne­voința, cu totul de trebuință, să se săvârșească acum din iubire, din recunoștință față de Dumnezeu.
Mii de oameni și‑au găsit liniștea, îndreptarea, mân­tuirea mulțumită iubirii pe care sfântul le‑a împărtășit‑o. Ucenic al Iubirii, cu dragoste și rugăciune față de toți, în uitare de sine, a lăsat focul dumnezeiesc să‑i ardă ființa, arătându‑se călăuza noastră a tuturor spre Hristos.
Neîndoielnic, Sfântul Porfirie rămâne un mare dar trimis de Dumnezeu omului contemporan aflat în confuzie și necazuri!