Fraților, nu în mod întâmplător această rugăciune a fost rânduită în Sfântul și Marele Post, fiind repetată la fiecare slujbă de mai multe ori. Fără de îndoială că Sfânta Biserică a făcut aceasta deoarece, cu toate că rugăciunea aceasta este scurtă, ascunde în sânul ei un tezaur măreț de gânduri și simțăminte sfinte, punându-ne în față cu multă limpezime nevoile noastre duhovnicești.

De aceea, vom urmări intenția Sfintei Biserici și folosul nostru sufletesc, dacă vom face din această rugăciune obiectul discuțiilor noastre și vom analiza fiecare cerere a ei în parte. Astfel, în fața noastră vor apărea o serie întreagă de virtuți sfinte cu care trebuie să ne înfrumusețăm sufletul, dar și o mulțime întunecată de păcate și de patimi de care ar trebui să ne păzim inima.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

- Parinte, o sa ma credeti?
- Spune!
- Eram la lucru, franta, eram plictisita ca traiesc si aveam o usoara depresie pentru toate cele ce se intampla in viata mea.
- Si?
- Si mi-a telefonat sotul meu si mi-a spus doar: Buna ziua, iubita mea dulce!. Si toate s-au schimbat. Am inviat! Din aceste cateva cuvinte ale lui. Tainic lucru.

Scrierile Cuviosului Gheorghe din Zadonsk, vestitul zavorat contemporan Sfantului Serafim din Sarov, nu pot avea o prezentare mai buna decat marturia Sfantului Ignatie Briancianinov: „Iata un scriitor duhovnicesc ce i-a lasat cu mult in urma pe toti ceilalti scriitori duhovnicesti din vremea noastra.  Boier si ostas, a lasat armele materiale ca sa intre in arena luptei duhovnicesti, a petrecut în zavorare saptesprezece ani si s-a savarsit din această viaţa la varsta de patruzeci si sapte de ani, inlocuind multimea anilor cu sporirea duhovniceasca.  Din condeiul lui curg rauri de har...  Scrierile lui au devenit una dintre cartile mele de capatai...  Ele au acelasi duh si aceeasi indreptare ca scrierile Sfantului Tihon din Zadonsk.  Imi ingadui sa spun ca au acelasi duh si ca pacatoasele  mele scrieri...  Au mare pret duhovnicesc, caci au fost scrise cu harul lui Dumnezeu”.
Aceasta carte ofera cititorului roman o parte a uneia dintre cele mai insemnate ­­ope­re ale literaturii duhovnicesti ruse, „preaduhovnicesti şi pline”, cum spunea acelasi Ignatie ­Briancianinov, „de invataturi foarte mangaietoare.”

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

Prin reeditarea cartii de fata, venerabilul autor isi propune si reuseste o lucrare cu adevarat parenetica si indemnatoare pentru orice crestin.

Asadar, intelegand cartea ca pe un rug nestins izvorator de lumina, viata si lucrarea Parintelui asezate inaintea ochilor sufletelor noastre de autor - ne indeamna staruitor sa cautam LUMINA CARTII.