Savatie (Ştefan) Baştovoi este autorul unui halucinant roman despre efectele manipulării comuniste asupra minţii copilului – "Iepurii nu mor" – apărut la editura Polirom, care l-a situat printre primii cinci cei mai vînduţi autori români într‑un top făcut de Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus (2007). În anul 2008 a fost premiat de Consiliul Europei pentru romanul "Nebunul" şi volumul de eseuri "Cînd pietrele vorbesc – Biserica faţă în faţă cu propria imagine". Este deţinătorul mai multor premii pentru poezie (fiind prezent în antologii din Franţa, SUA, Germania ş.a.) şi al Premiului pentru Eseu, acordat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova în 2007 pentru volumul "Ortodoxia pentru postmodernişti". 

"Audienţă la un demon mut" este o carte perfectă pentru toţi cei pasionaţi de istoria ideilor, de polemicile purtate între marile religii, de uneltirile organizaţiilor oculte şi teoria conspiraţiei. Documente hotărîtoare, începînd de la scrisorile secrete ale lui Lenin cu privire la exterminarea preoţilor şi pînă la dezbaterile recente din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor, fac obiectul cercetărilor unui profesor de fizică de la Chişinău, fost agent KGB, care, în anul 1987, a participat la şedinţa secretă de la Kremlin unde au fost impuse noile strategii de infiltrare a agenţilor securităţii statului în rîndurile ierarhiei bisericeşti. Acţiunea se desfăşoară pe axa Moscova-Chişinău-Bucureşti-Bruxelles. 

Ortodoxia rusă a suferit două lovituri majore din partea ideologiei masonice: prima, cînd Lenin a scos religia din școli, și a doua, cînd Kuraev a readus-o.” 
„Trebuie să avem în vedere și faptul că de la Lenin ­încoace, adică timp de aproape un secol, statul rus nu și-a revizuit politica față de studiul religiei în școlile de stat.” 
„Nici una dintre religiile înregistrate pe teritoriul Federației Ruse nu va avea de cîștigat de pe urma ­introducerii studiului religiei în școli, pentru simplul fapt că nici o religie nu are voie să fie reprezentată în punctele sale esențiale. Corectitudinea politică față de culte atinge în cazul Rusiei lui Putin aceleași limite diabolice pe care le-a tratat Rusia leninistă.” 
„Manualul numit Bazele culturii ortodoxe al cărui ­autor este diaconul Andrei Kuraev propune un creștinism fără sfinți, o biserică fără preoți și o «sfințenie» fără Dumnezeu. De aceea, toată epopeea readucerii religiei în școlile din Rusia, prezentată ca o corectare a unei nedreptăți istorice săvîrșite cîndva de Lenin, este o mascaradă. Religia pe care o aduce Kuraev în școli nu este cea pe care a scos-o Lenin, ci una de modă nouă, întocmită în așa fel încît și Lenin și-ar face cruce în fața ei.” 

O carte unică în spaţiul ortodox, în care tema predicii şi a predicatorului este tratată din perspectivă imagologică. Autorul analizează principalele hibe ale misiunii creştine, aşa cum sînt oglindite ele de către propaganda ateistă, începînd de la Iluminismul Francez şi pînă la afişul anticlerical din perioada stalinistă. Totodată, tradiţia predicii ortodoxe este prezentată în splendoarea ei prescolastică, oferindu-se o clasificare originală a tipurilor de predicatori, de la Proroci pînă la Nebunii în Hristos, şi a tipurilor de predică posibile în condiţiile manipulării şi a dezinformării universale. 

Nonconformist, dar nu teribilist, nu abandonează scrisul, ci îl pune în relaţie cu practica ortodoxă, publicînd sub numele monahal Savatie mai multe volume de succes [...] Tînărul călugăr nu întoarce, aşadar, spatele lumii noastre, ci o asumă, iar mărturisirile sale publice - inclusiv cele literare - arată maturitate cultivată, echilibru şi o anume înţelepciune. (Paul Cernat, Bucureştiul Cultural) 

Precocitatea şi fecunditatea, manifestate anterior pe plan literar, s-au manifestat în ultimii ani pe plan misionar şi mărturisitor. „Schimbat la faţă”, fratele Savatie a pornit, cu pana sau prin viu grai, „în căutarea aproapelui pierdut”. Te surprind la el inteligenţa, realismul şi cultura teologică agonisită în doar cîţiva ani. De la regretatul N. Steinhardt (părintele Nicolae de la Rohia), predica ortodoxă n-a mai nimerit atît de bine calea de mijloc între tradiţie şi actualitate, între literă şi duh. (Răzvan Codrescu) 

Articolele reunite în acest volum nu pot fi numite altfel decît „cronici”, deoarece surprind evenimentele în timp real. Multe dintre ele au apărut în ziarele națioale de la București și Chișinău. Întîmplări precum revolta anti­co­munistă de la Chișinău, alegerile de patriarh în Rusia, scandalul în jurul paradelor gay, războiul din Georgia, dar și multe altele, au devenit deja istorie. Noi catastrofe și tragedii umane ne surprind aproape în fiecare zi. Este cu neputință să le urmărești pe toate și cu atît mai mult să le răspunzi pe măsură. Există totuși lucruri pe care le putem prevedea și le putem împiedica să se întîmple. 

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi De­spre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

„Eutanasia va fi un instrument esențial al societății noastre viitoare”, scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene și consilier privat al lui ­Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieții, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[…]din clipa în care a fost depășită vîrsta de 60-65 de ani, omul trăiește mult prea îndelungat fără a produce și costă foarte scump societatea […]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societății, este mult mai preferabil ca mașina umană să se oprească brutal decît să se deterioreze progresiv. […] Logica socialistă este libertatea și libertatea fundamentală este sinuciderea. În consecință, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate”, conchide cinicul politician-profet.

Cum ar arăta lumea dacă un astfel de scenariu ar deveni realitate? Diavolul este politic corect constituie o proiecție în viitor a unor legi, proiecte de legi sau afirmații ale unor politicieni și formatori de opinie despre ceea ce ar dori ei să fie lumea. Falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea familiei nucleare, promovarea homosexualității, reducerea populației – toate pe fondul unui ateism agresiv – își arată adevărata lor față într-un roman plin de cruzime și candoare, care se citește mai ușor decît ai privi un film.

Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât și ca stareț, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspirație pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareț Zosima din romanul Frații Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta prețuire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanță majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială și a moștenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, așa încât a petrecut sihăstrește în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârșit”, a devenit el însuși stareț și călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoință până la sfârșitul vieții. 
Ca parte integrantă a marii tradiții patristice, transmise „în har și adevăr” de la părinte la ucenic, învățăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovnicește și cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârșit toate lucrurile despre care a învățat, citirea lor dăruind nu numai cunoștință, ci în primul rând suflarea și viața Duhului Sfânt, Care le-a inspirat. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013. 

De fapt, atunci când vorbeai cu ea simţeai că devenea tu, era ca şi când ţi-ai fi vorbit ţie însuţi, nu te adresai unei monahii. De aceea, nici nu spunea nimic, nu te corecta, şi ca urmare te simţeai foarte confortabil împreună cu ea, aşa cum te simţi cu tine.

Maica nu era zâmbitoare, dar ochii îi zâmbeau. Cuvântul ei era mereu frumos, avea multă bucurie în inimă. Simţeai ceea ce au spus ucenicii la Schimbarea la Faţă: Bine este să fim noi aici. Nu voiam să mai plecăm de lângă ea. Când se liniştea, stătea deseori la soare, pe balcon, şi-ţi dădeai seama că se roagă. Asta se vedea intens pe faţa ei, sentimentul că este un om care a plecat prin rugăciune.

Noi, oamenii, suntem fiinţe nefericite. Scormonim, căutăm, vrem, suferim, cădem, şi îngerii nevăzuţi care ne însoţesc, având-o ca şi prietenă pe maica Gavrilia, ne curăţesc, ne răcoresc şi ne zâmbesc. Ridicaţi-vă, spun ei. Chiar dacă aţi căzut, nu contează, ridicaţi-vă iarăşi şi iarăşi. La capăt ne aşteaptă Bucuria lumii. Să mergem, să înaintăm, Hristos ne aşteaptă.

Anii grei pentru mine au trecut.  Anii batranetii care mi s-au adaugat, au insemnat durerile si necazurile acestui popor.  Daca tu nu te gandesti doar la tine, atunci ajungi sa te confunzi cu nevoile si greutatile aproapelui.  Asa ca eu chiar daca sunt la 94 de ani, traiesc totodata varsta celui de langa mine, fie ca sunt 25 de ani, fie ca sunt 45 de ani.

Si anii pentru mine nu mai sunt ani…  Noi dirijam timpul in raport cu nevointa noastra fata de Dumnezeu.  Sfarsitul lumii este sfarsitul nostru, pentru ca pacatele noastre cheama mai degraba mania lui Dumnezeu.  Si cu cat te nevoiesti mai mult pentru celalalt, cu atat esti mai tanar…

Sfinții, după cum bine se știe, au fost oameni ca toți oamenii, dar care au lucrat după voia Domnului și au fost ănzestrați de Dumnezeu cu virtuți alese, pe care le-au cultivat de-a lungul vieții lor, ajungând la desăvârșire. Lupta cu vrăjmașii văzuți și nevăzuți a fost lungă și grea, Domnul însă i-a ajutat să poată primi tot răul ca fiind doar din voia Lui, pentru a primi în final cununa sfințeniei sau a muceniciei.
Cel mai mare om pe care l-am cunoscut în viață a fost totuși Părintele Justin, pe care-l știau oamenii din întreaga lume și care, pe noi, cu toate că eram niște oameni mici, ne-a luat sub aripa sa și ne-a devenit Duhovnic.

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.

Cea mai mare parte a studiilor cuprinse in acest volum au fost sustinute mai intai in cadrul unei conferinte intitulate "Muntele Athos, microcosmos al Rasaritului crestin", tinuta de Prietenii Muntelui Athos la Madingley Hall, Cambridge, in februarie 2009.  Atat vorbitorii cat si delegatii au fost din toate colturile lumii ortodoxe si, pe cat s-a putut, prezentatorii au fost alesi pentru a vorbi despre tarditiile pe care le reprezentau.  Cu toate acestea, au existat aspecte care nu au fost acoperite si, intr-un efort de a corecta aceasta situatie, am comandat un numar de lucrari suplimentare, care acum sunt incluse in volum.  Suntem constienti ca aceasta colectie nu este intrutot cuprinzatoare inca, dar speram ca transmite totusi cate ceva din remarcabila diversitate de traditii care a caracterizat Muntele Athos de-a lungul celor 1200 de ani si mai bine de cand exista ca munte sfant.