Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, și nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseții ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranță în toți?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viața lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu față de om și iubirea smerită, extatică, a omului față de Dumnezeu.  Sfințenia este o taină care se plămădește în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin și să ajute celor credincioși aflați în nevoi, este și Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi și al doilea, a fost un egumen cu viață sfântă care și-a încheiat viața mucenicește.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaște.  Impresionantul său martiriu, așa cum a fost revelat unei femei evlavioase, viața sa pilduitoare și minunile săvârșite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creștinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc și un grabnic ajutător în tumultul vieții pământești.

(lipsa text)

Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Sau" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul că Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvantul inainte al Preaferictului Parinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Cred ca vei veni sa judeci viii si morti si toti vor sta intru a lor randuiala: batranii si tinerii,conducatorii si supusii lor, domnii si judecatorii, bogatii si saracii, femeile si barbatii.  Oare cum ma voi afla eu atunci?  Drept aceea, strig tie: Da-mi, Doamne, mai inainte de sfarsit sa ma pocaiesc.

Preasfanta Fecioara Maria s-a aratat plina de har nu doar prin virtutea ei personala, ci si pentru ca a fost daruita in chip bogat de catre Dumnezeu.  Puterea Celui Preainalt a umbrit-o si harul Sfantului Duh s-a salasluit inlauntrul ei, invrednicindu-se astfel sa devina Maica lui Dumnezeu, poarta prin care a venit in lume Izbavitorul oamenilor.

Dar despre oameni harismatici ne vorbeste si lumea.  De multe ori auzim pe diferiti oameni ca graiesc cu admiratie despre cineva: „Ce om cu har”.

Cum percep cei mai multi dintre semenii nostri pe acest om cu har?

De regula, prin criterii exterioare, care se refera la frumusetea fetei, la modul imbracamintii, la nobletea fabricata a modului de purtare.

Omul dinlauntru, harismele sufletesti, virtutea vietii, integritatea caracterului, nu ii mai misca astazi pe cei multi care se uimesc doar de lucrurile materiale, care sunt sensibilizati numai de lucrurile de suprafata si care provoaca impresii.

Cat de diferita este frumusetea duhovniceasca, harul care strabate chipul Maicii Domnului!  Si cat de diferit este omul cu har, asa cum vrea Dumnezeu, asa cum il descrie Evanghelia, asa cum il cizeleaza ca un sculptor Biserica, acest mare laborator al sfinteniei si al oamenilor harismatici cu adevarat.

Lucrarea cuprinde, în total, douăzeci de studii împărțite pe diverse teme.

Acestea sunt dedicate unor personalități marcante ale Bisericii Ortodoxe din perioada comunistă:

• Patriarhul Justinian Marina,
• Mitropolitul Antonie Plămădeală,
• Episcopii Nicolae Popovici și Bartolomeu Stănescu
• Părinții Dumitru Stăniloae, Iulian Stoicescu, Toma Chiricuță, Gheorghe-Iliescu-Izvoarele etc.