Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, și nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseții ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranță în toți?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viața lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu față de om și iubirea smerită, extatică, a omului față de Dumnezeu.  Sfințenia este o taină care se plămădește în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin și să ajute celor credincioși aflați în nevoi, este și Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi și al doilea, a fost un egumen cu viață sfântă care și-a încheiat viața mucenicește.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaște.  Impresionantul său martiriu, așa cum a fost revelat unei femei evlavioase, viața sa pilduitoare și minunile săvârșite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creștinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc și un grabnic ajutător în tumultul vieții pământești.

(lipsa text)

Copiii nostri cresc in vremuri foarte pri­­mej­dioase, in care societatea se leapada de idea­lurile acceptate de popoarele crestine si, mai presus de orice, de toate idealurile dragostei jertfitoare.  In locul acestora, in spiritul vremurilor noastre, se sadeste in inimile copiilor cultul iubirii de sine si al placerilor.

Fara ajutorul lui Dumnezeu, fara participarea la binecuvantatele si mantuitoarele Taine ale Sfintei Biserici, nu vom putea rezista in fata acestei pri­mejdii.  De o importanta capitala in crestinism, in educatia morala a copiilor, este marturisirea pacatelor in Taina Pocaintei.  Marturisindu‑si pacatele, copiii, prin puterea data preotului de Sus, primesc nu doar iertare, ci si invataturi pentru viata, si astfel se vor deprinde sa caute rezolvarea problemelor cu care se confrunta nu prin alte mijloace (ceea ce pare intotdeauna mai usor), ci in Biserica, unde primesc binecuvantare, intremare, iertare, intarirea nadejdii in mantuire.

Cuvintele sfinților sunt cuvinte vii, lucrătoare, așa că e bine să se știe și despre fratele Ioan...  - Părintele Serafim Bădilă de la Cășiel

Cred că fratele Ioan este sfânt. Și acum, dacă te rogi la fratele Ioan, nu-ți rămîne rugăciunea neîmplinită. Dacă te rogi pentru ceva, ți se împlinește. Dacă îl rogi pe fratele Ioan: Ajută-mă, că sunt în impasul ăsta! Ajută-mă să ies din impas! te ajută. S-a întâmplat și altora. - Maica Ioresta Cătă de la Râmeț

Cartea aceasta este, aparent, despre un sfânt român, nebun pentru Hristos și mare nevoitor, Ioan David din Strungari, despre care părintele Ioanichie Bălan a spus că este fenomen unic în Ortodoxie. Dar, de fapt, cartea cartea aceasta este, aproape în egală măsură, și despre tine, cititorule. Despre cât de dispus ești tu să îți schimbi viața și să îți iei crucea, pentru a trăi pentru Hristos.

Editorul

Sora Blondina s-a nascut la 24 februarie 1906 in satul Gruseni-Chelmesti din Basarabia, fiica preotului Zaharia Popovici. Numele ei vine de la Sfanta Mucenita Blandina, care se praznuieste in fiecare an la 25 iulie. In volumul de fata povesteste chiar ea viata personala din inchisoare si din lagarul rusesc din Siberia.

Intrucat viata Sfintei Mucenite Blandina este mai putin cunoscuta, a fost inclusa in acest volum si istorisirea patimirii ei.

Cartea cuprinde Acatistul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si Paraclisul  Sfintei Ana.

"De ce sa credem in Dumnezeu? Stie cineva cum e pe lumea cealalta? S-a intors cineva de acolo? .... Poate ca nu exista nici rai, nici iad. Totul e aici, pe lumea asta. Si fiecare trebuie sa ne zbatem sa scapam de iadul necazurilor si sa ajungem in raiul placerilor." Cine spune asta? Multi, foarte multi oameni. Si chiar unii crestini, care sunt crestini numai prin botez, si care nu cred in Dumnezeu pentru ca mintile lor au fost intinate cu invataturi atee. De-a lungul istoriei au existat multi oameni care s-au indoit de existenta raiului si a iadului. Cativa dintre acestia, din randuiala lui Dumnezeu, au avut vedenii prin care s-au convinsca raiul si iadul nu sunt doar scorniri ale preotilor. Au mai existat cuviosi sau oameni obisnuiti, chiar si unii pacatosi, care au vazut in vedenii raiul pentru a sti care este rasplata dreptilor- si iadul - pentru a intelege chinurile care ii asteapta pe pacatosi. E lesne de inteles ca necredinciosii nu pot lua in serios marturiile acestora. Ei considera ca sunt simple halucinatii sau scorneli ale oamenilor lipsiti de minte. Dar cititorilor credinciosi le este de mare folos sa citeasca cu luare aminte intamplarile istorisite in aceasta carte. De murit, vom muri cu totii, si cei credinciosi si necredinciosii. Dar cei care s-au pregatit vreme indelungata, ani si chiar zeci de ani, pentru clipa mortii vor ajunge sa se bucure de viata cea adevarata...

Editura folosește pentru numirea acestei cărți, titlul de Mica Prăvilioară, ținând seama de numele ediției din anul 1937, folosit de Părintele Ieromonah Protos. Nicodim Măndiță, inspirat după o carte de pravilă, apărută în Sf. Munte Athos, la începutul secolului al XX-lea.

Exista multe profetii ale sfintilor Bisericii lui Hristos legate de sfarsitul lumii. Sfantul Lavrentie de la Cernigov ne-a prevenit ca "va veni vremea cand bisericile inchise vor fi restaurate, impodobite nu numai in exterior, ci si in interior. Atat cupolele bisericilor, cat si ale clopotnitelor vor fi poleite cu aur. Iar cand lucrarile vor lua sfarsit, va sosi vremea instaurarii lui antichrist. Rugati-va ca Domnul sa ne mai prelungeasca aceste vremuri pentru intarirea in credinta, fiindca ne asteapta timpuri groaznice. Vedeti cu cata viclenie se pregateste totul? Toate bisericile, ca niciodata, vor fi intr-o splendoare deosebita, dar in ele nu vei mai putea sa intri. Incoronarea lui antihrist ca imparat se va face in maiestuosul templu din Ierusalim, cu participarea clerului si a Patriarhului."

Vrem sau nu sa contestam astfel de profetii, un lucru este clar: ca perioada la care facea referire Sfantul Lavrentie a inceput. Bisericile inchise de comunisti au fost redeschise, cupolele multor biserici si catedrale din Rusia au fost poleite cu aur ... Crestinii nu se tem de venirea lui Antihris, crestinii nu il asteapta pe Antihrist. Ei Il asteapta pe Hristos, asteapta invierea mortilor, asa cum marturisesc si in Crez. Cine se mai roaga insa astazi cu zdrobire de inima? Unde sunt dreptii care pot intarzia pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele unei lumi apostate? Greu de spus... Cine are ochi de vazut, sa vada, cine are urechi de auzit, sa auda, cine are minte, sa inteleaga!