A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Aceasta carte, tiparita acum pentru prima data in romaneste, a fost alcatuita de unul dintre marii Cuviosi ai Palestinei crestine: Sfantul Antioh Pandectul, monah din Lavra Sfantului Sava cel Sfintit.  Una dintre rugaciunile lui a fost cuprinsa in pravila de seara a fiecarui crestin, iat alta in randuiala Pavecernitei - dovada a marii pretuiri de care s-a bucurat, ca traitor si ca scriitor, din partea Bisericii Sobornicesti.

Dupa cum spunea Sfantul Nectarie din Eghina, care a reeditat originalul grecesc la inceputul veacului trecut, "aceasta lucrare este vrednica de citit si plina de indemnuri cat de poate de folositoare...  Fiecare cap trateaza o anumita tema morala, asa incat lucrarea, in ansamblul ei, alcatuieste un frumos sistem de teologie morala, impletit din cuvintele Sfintelor Scripturi si ale vechilor Dascali ai Bisericii...  In capetele acestea scriitorul a cuprins pe scurt, cu cuvintele sale, Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului testament, asa incat nici sa nu fie grea cartea, nici sa nu fie lasat deoparte vreun lucru dintre cele care tin de folosul si mantuirea sufletului".

Scrisa pentru o obste de calugari bejenita in urma restristilor vremii, cu scopul de a tine locul INTREGII biblioteci a manastirii lor, aceasta lucrare a fost conceputa ca o CARTE DE CAPATAI a crestinului, ce poate fi purtata oriunde cu usurinta si reprezinta, asa cum arata Sfantul Nectarie, o enciclopedie completa a cunostintelor morale necesare pentru viata duhovniceasca, folositoare pentru calugari si mireni deopotriva.

Oricat am crede ca adevarurile morale ale vietii au disparut astazi de pe planeta noastra, este un fapt de netagaduit ca milioane de oameni cred inca in acestea si traiesc cu ele.  Nicio putere nu poate face sa dispara vesnicul.  Adevarurile vesnice sunt luate de om odata cu laptele matern.  Dar si oamenilor care se intovarasesc cu ateismul, ca de pilda eu, adevarurile le apar in mod neobisnuit si minunat.  In subconstientul meu exista, desigur, sentimentul religios, pe care-l mostenisem de la cele doua bunici foarte religioase.  Insa nu l-am simtit de la inceput.  Nici nu stiam ca in mine traieste un asemenea sentiment.

„În Rusia există multe mănăstiri, dar o singură Optina.” Mănăstirea Optina s-a arătat – mai ales în secolul al XIX-lea – drept leagăn al renașterii tradiției creștine pravoslav­nice a Rusiei, tărâm neostoit al minunilor și maică a nenumărați nevoitori și părinți îmbunătățiți, rămânând până astăzi călăuza purtătoare a speranței reînvierii duhovnicești, făclia din sfeșnic care luminează spre slava lui Dumnezeu.
Sfaturile marilor stareți de la Optina, ce au biruit nu doar timpul, ci și pe toți potrivnicii văzuți și nevăzuți, se află adunate în acest volum, organizat alfabetic și tematic, pentru a picura în sufletele cititorilor harismele, spre tămăduire, ocrotire, luminare și mântuire, din cămara cea fără de preț a isihiei agonisite întru „Domnul păcii” (II Cor. 13, 11), „pe calea păcii” (Rm. 3, 17) și pentru „Evanghelia păcii” (Ef. 4, 3).

Acest om minunat ardea de iubirea lui Dumnezeu si mai mult decat orice se straduia sa-L slujeasca doar pe El, Caruia I se daruise cu totul.

Cu iubire plina de devotament lucra ogoarele Domnului si cultiva vlastarele plapande ale nepretuitelor suflete omenesti, pazindu-le de naduful amiezii cu umbra lui si de gerurile iernii cu caldura rasuflarii sale.  Noi, cei ce am crescut cu laptele harului sau dumnezeiesc, prin iubirea pe care o aratam il asezam pe parintele Vitalie intre marii lucratori ai duhului in icoana Slava Bisericii sobornicesti a Georgiei.

Smerenia era principala virtute a parintelui Vitalie, pe care a dobandit-o pe deplin, iar aceasta virtute provoca uimire si mirare oamenilor din jurul sau.  Poate de aceea i s-a dat harul Sfantului Duh, a carui dovada este iubirea lui plina de devotament fata de Dumnezeu si de oameni.  E cu neputinta ca cineva sa determine cu exactitate cate alte virtuti ascundea in el acest vas al Sfantului Duh.  Acest lucru este stiut doar de Dumnezeu, Caruia I-a inchinat intreaga viata.  Parintele Vitalie Il urma, purtandu-si crucea.

Ce vede, ce aude, ce simte mintea rugătorului, care, după ce s-a despătimit prin făptuire, trece „prin uşa iubirii“ în patria contemplaţiei? Ce ispite îl întâmpină acolo? Ce repere are calea neştiută care îi stă înainte? Cine sunt acum duşmanii şi în ce fel acţionează? Cine prietenii, cine aju-tătorii? Care e strategia generală a luptei în această fază şi ce trebuie să facă şi, îndeosebi, să nu mai facă monahul ajuns până aici? Cum pot fi deose-bite contemplaţiile autentice de vedeniile înşelătoare? Ne oprim undeva, la vreuna din contemplaţii, sau înaintăm? Dacă da, până unde…? Doar cine a fost frământat de asemenea întrebări, căutând zadarnic răspunsuri limpezi şi detaliate, va putea înţelege în ce constă „comoara“ lui Iosif Hazzaya, sau, dacă vreţi, „comoara Iosif Hazzaya“. De fapt, chiar supranumele de Hazzaya (Văzătorul), pe care i l-au dat deja con-temporanii, spune despre autorul nostru că a fost, întâi de toate, un om al experienţei duhovniceşti, un cunoscător din trăire al multiplelor forme de vedere a luminii necreate dumnezeieşti, în timp ce bogata cultură care transpare din scrierile sale este instrumentul intelectual care l-a ajutat să-şi rostească trăirile pustniceşti şi contemplaţiile. În ultimă instanţă, scrierile Avvei Iosif Hazzaya sunt, trebuie s-o spunem, o mărturie tulburătoare a vederii lui Dumnezeu, aşa cum aveau să fie, în spaţiul bizantin, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau cele ale Sfântului Grigorie Palama.