A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

A intelege nevoia sufletului tanar de a se lamuri cu privire la vesnicele probleme, care sunt greu de rezolvat, este extrem de important. In acest volum se face o incercare de a se raspunde fara idei preconcepute, in chip demn de incredere, la intrebari spinoase, care supun totul indoielii, dar corecte, puse de copiii nostri, deja oameni in toata firea, dar, totusi, inca copii in postura „fiului risipitor”. Am pastrat forma incomoda, care pe unii ii poate soca, a acestor intrebari, pentru ca in viata parintii si pedagogii se ciocnesc anume de cele mai neadecvate forme de protest din partea tinerilor.

Cartea aceasta, continuand discutia despre rolul culturii adevarate in educatia duhovniceasca a tanarului, inceputa in cartea protoiereului Igor Lepesinski – Cum poate fi ajutat fiul risipitor, incearca sa ii ajute pe parintii copiilor aflati la cea mai primejdioasa varsta – la varsta adolescentei si a tineretii. Nadajduim ca ea ii va ajuta sa inteleaga cum se desfasoara astazi lupta duhovniceasca a adolescentilor si a tinerilor, care prin intrebarile lor incomode, dar corecte, pot bate in noi mandria si ingamfarea (cand socotim ca noi intelegem totul cu privire la Ortodoxie si ca acum stim foarte bine cum sa traim). Cautand raspunsuri la intrebarile copiilor, incepem sa biruim lenea si autolinistirea lor, invatam sa comunicam cu Dumnezeu.

Sa dea Dumnezeu ca ateul, citind aceasta carte, sa creada in Dumnezeu, cel nebotezat sa se boteze, cel necununat sa se cunune, cel rau sa devina bun. Manuscrisul acestei carti era deja pregatit pentru tipar. In ajunul predarii lui la tipografie mi-a aparut in vis Cuviosul Serafim de Sarov. Eram la Diveevo, stateam in biserica Sfintei Treimi a manastirii, iar batiuska Serafim statea, nu departe de racla sa, cu fata spre mine. in mana dreapta tinea manuscrisul cartii mele."Trebuie inca o treime" a spus Cuviosul, adresandu-mi-se. Aceasta blagoslovenie a Sfantului am implinit-o. Se poate spune ca staretul Serafim a binecuvantat aceasta carte. In carte, dupa anumite istorisiri, nu exista semnatura. Sunt intamplari povestite de mine.

Ieromonahul Trifon

Din cuprins :

Daniel in groapa cu lei
Asa nu! Asa da!
Dreapta educatie
Copilul bine crescut
Dumnezeu e in orice casa!
Cei doi vecini
Ajunul Craciunului
Fetita care iubea pe saraci: Sfanta Filofteia
Adevarata comoara
Adevar sau minciuna
Greutatea pacatelor
Cele doua graunte

Sfânta Maria, numită Magdalena, a fost ucenica şi mironosiţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileei celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala şi de unde s-a şi numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Dom-nului nostru Iisus Hristos, ca, după judecăţile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum Însuşi zice despre orbul din naştere. Tot prin voinţa dumnezeiască şi spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileei, că tămăduia toate bolile şi neputinţele oamenilor, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Domnul Cel multmilostiv, care cunoştea pe toate mai înainte de facerea lor, a izgonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcând-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut ucenică şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.

(lipsa text)

Este un adevăr dureros faptul că cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii ortodocÈ™i nu mai È™tiu de ce sunt creÈ™tini, dar mai ales, de ce tocmai ortodocÈ™i. Ei nu mai È™tiu ce învăÈ›ătură are Biserica Ortodoxă, de care aparÈ›in È™i ai cărei membri sunt. De asemenea, nu mai È™tiu în ce cred, în calitate de creÈ™tini ortodocÈ™i. Chiar dacă ar È™ti să spună pe de rost Crezul, totuÈ™i, ei nu mai È™tiu ce rostesc È™i ce transmit articolele din Crez. AceÈ™tia pot fi întrebaÈ›i: „De ce eÈ™ti creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant sau anglican?”, È™i nu È™tiu ce să răspundă. Cel mai la îndemână răspuns pe care îl dau este următorul: „Pentru că m-am născut ortodox. Pentru că aÈ™a m-am pomenit din moÈ™i-strămoÈ™i, să fiu ortodox”. Adică spune că este după tradiÈ›ie ortodox – „aÈ™a m-am pomenit” –, însă nu este creÈ™tin ortodox prin conÈ™tiinÈ›ă È™i cunoaÈ™tere. Spune că este ortodox, dar nu se poate justifica, nu poate să explice È™i să spună cum È™i de ce este creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant.

Această carte, iubite cititorule, a fost scrisă cu scopul de a ne arăta care este credinÈ›a creÈ™tin-ortodoxă a Bisericii noastre, pe care o avem È™i o mărturisim cu toÈ›ii din tot sufletul. Ea a fost scrisă pentru a ne ajuta să înÈ›elegem, pe cât este cu putinÈ›ă pe fiecare dintre noi, în ce credem mai exact, în calitate de ortodocÈ™i, È™i de ce credem ceva, È™i nu altceva. A fost scrisă pentru a ne explica, a ni se prezenta È™i expune, într-un mod viu, credinÈ›a noastră, pentru a deveni, cu ajutorul harului dumnezeiesc, creÈ™tini ortodocÈ™i prin conÈ™tiinÈ›ă, astfel încât să È™tim È™i să putem spune de ce suntem creÈ™tini ortodocÈ™i.