Intr-o seara - sunt doua mii de ani de atunci - trei astronomi din Persia observa pe cer o stea noua, alba si stralucitoare, cum nu mai vazusera niciodata.  Pe loc inteleg ca este un semn ceresc, care vesteste nasterea unui mare rege.  A doua zi in zori pregatesc daruri, le incarca pe camile si pornesc spre necunoscut, incotro ii va duce steaua.  Se anunta o calatorie iesita din comun...

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Cristofor si Veronica patrund in lumea tainica a icoanei Sfantului Nicolae si descopera frumusetea sfinteniei, calauziti de bunicul Nichifor, iconarul.  Dincolo de text si ilustratii, veti drumeti inspre Bine si Frumos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingașe, frumoase, în armonie. Chiar și fiarele cele mai înfricoșătoare la arătare, la început, erau și ele blânde și smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa și creația, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie și sălbăticie în loc de gingășie, frică și durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimițând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toți cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci și asupra întregii creații. Pilda vieții Sfântului Gherasim și a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediția de față, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfințește doar locul, dacă viețuiește întru Hristos, ci și „toată făptura” creată de Dumnezeu

„Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.

Nu este mic numărul voievozilor milostivi şi darnici, cari au împodobit pământul Ţărilor Române veacuri de-a rândul cu sfinte locaşuri de închinare, clădite şi înfrumuseţate cu atâta măestrie, încât multe din ele pun în uimire pe cei mai pricepuţi cercetători, sosiţi din mari depărtări ca să ne cunoască neamul şi ţara.

Anghelina, Agnia sau Ghetsimana, impreuna cu Alice si Elena sunt femeile de langa noi. Femei cu duh luptator, care au depasit greutatile prin credinta si hotarare, pentru ca au considerat binele o necesitate.
Se poate ca odata sa le intalnim si noi, si poate ca vom trece pe langa ele indiferenti. Insa acum vin sa le cunoastem mai bine prin povestile lor sensibile. Ne incredinteaza viata lor descoperindu-ne inima lor si modul in care si-au lasat amprentele in familie, in grupul celor apropiati lor, in societate. 
Acestea au devenit, dupa cum spunea Sfantul Paisie Aghioritul, dospeala pe care in fiecare perioada grea Preabunul Dumnezeu o foloseste pentru a ajuta generatiile viitoare si pentru ca aceasta lume sa nu piara.

In ultimul timp slujba Sfantului Maslu a devenit foarte cunoscuta si intens celebrata, insa evolutia istorica si complexitatea sa liturgica sunt foarte putin cunoscute.  Ca si in cazul altor slujbe ale Bisericii, studiul liturgic al Sfantului Maslu nu poate sa se limiteze doar la textul actual din Molitfelnic, ci trebuie sa analizeze evolutia sa istorica, in decursul careia intalnim diferite forme si practici ale ungerilor cu ulei sfintit, precum si numeroase rugaciuni si randuieli care au stat la baza slujbei actuale, astazi date uitarii.  Pe langa Maslul terapeutic de astazi, traditia noastra liturgica cunoaste si un Maslu penitential si – ceea ce n-ar trebui sa ne mire – un Maslu pentru cei adormiti, fara a uita de utilizarea baptismala sau exorcista a uleiului sfintit.  In ansamblul lor, slujbele pentru bolnavi nu s-au limitat niciodata doar la Sfantul Maslu, ci au existat si mai exista multe alte rugaciuni si randuieli dedicate bolnavilor.

Aceasta carte incearca sa dezvolte aceasta problematica, propunand revenirea la doua variante distincte de Maslu pentru bolnavi si penitenti, ceea ce ne-a oferit sansa publicarii pentru prima data a textelor liturgice respective.

Cel care se roaga – pe langa multimea darurilor primite prin rugaciune – dobandeste inalta cinste de a sedea chiar inaintea Cerescului Imparat, de a vorbi cu Dumnezeu Insusi.  In felul acesta i se ingaduie sa se infatiseze inaintea Celui Caruia ingerii stau plini de cutremurare!  Pacatos fiind, atunci cand se caieste, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atentie si cu dragoste.  Cinstea careia Dumnezeu ne face partasi cand ne apropiem de El in timpul rugaciunii e mai presus de cuvant si de intelegere.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „In mantia sa im­periala imparatul nu este atat de stralucitor precum cel care se roaga imbracat in frumusetea dim­pre­­­una‑vorbirii cu Dumnezeu.  Precum cel care in pre­zenta inaltilor comandanti de osti si a nobililor se apropie de imparat si vorbeste cu el, si prin aceasta atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se intampla si cu cel care se roaga.  Ia aminte cat de maret e acest lucru: chiar daca de fata se afla ingerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii si toate celelalte puteri ceresti, unui om simplu i se ingaduie sa ia parte cu mare indrazneala la aceasta adunare cereasca si sa vorbeasca cu Imparatul aces­tor puteri!"

Doreste si tu, pentru o clipa, cele spuse de Sfantul Maxim, si vei vedea cum ti se va schimba si ti se va lumina fiinta!  Doreste pentru o clipa, si vei intelege de indata cat de usor este!  E cu putinta ca Dumnezeu sa ne pretinda lucruri grele?  E cu putinta sa ne incarce cu poveri? (...) Ca sa ne poata spune: Iubirea este plinatatea, iubirea este desavarsirea, iubirea ne uneste cu Dumnezeu, inseamna ca iubirea este cel mai usor lucru.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul