Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită familiei creștine și să apare valoarea familiei ca viață binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii și vieții veșnice. De aceea noi trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii și să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le prețuim.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2015 drept An omagial al misiunii manastirii  si parohiei azi si An comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur si al marilor pastori de suflete din eparhii, in vederea cercetarii, cunoasterii si pretuirii exemplelor de monahi si preoti de mir care au stralucit prin virtutile lor in manastiri si in parohii. In acest sens, in Arhiepiscopia Bucurestilor s-a desfasurat un amplu proces de cercetare si prezentare a vietii si faptelor duhovnicesti, mai intai a monahilor, concretizat in primul volum intitulat Chipuri de lumina, dedicat monahilor renumiti din trecutul Arhiepiscopiei Bucurestilor, respectiv in cel de-al doilea volum, inchinat preotilor de mir care, in cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, au ramas in constiinta comunitatilor pastorite ca modele vii, exemple de jertfelnicie, de lucrare misionara neintrerupta si de indelunga-rabdare in fata diverselor provocari si suferinte la care au fost supusi in timpul  vietii. [...]

Avand constiinta ca preotii de mir evocati in aceasta carte reprezinta numai o mica parte din trecutul lucrarii misionare a Bisericii, ii cinstim cu recunostinta  pe toti cei care, prin misiunea infaptuita, au stralucit ca adevarate chipuri de lumina in bisericile din Arhiepiscopia Bucurestilor.

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credință a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Cum am devenit creştini? Prin credinţă, ar putea spune fiecare. În ce fel ne mântuim? De bună seamă, renăscându-ne prin harul Botezului. Altfel, de unde? Deci, după ce am cunoscut mântuirea prin Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să părăsim învățătura pe care am primit-o? Vrednic de mari suspine ar fi faptul dacă acum ne-am afla mai departe de mântuire decât atunci când am crezut, dacă pe cele pe care atunci le-am acceptat, acum le negăm. Egală este paguba fie că moare cineva fără să fie botezat, fie că acceptă ceva care lipseşte din Tradiţie.

Îmi doresc să merg la Domnul cu această mărturisire, iar pe aceştia îi îndemn să păstreze credința nealterată până în ziua arătării lui Hristos, să ţină pe Duhul nedespărţit de Tatăl şi de Fiul, să menţină în mărturisirea credinţei şi în doxologie învăţătura subscrisă la Botez.

Sfântul Vasile cel Mare

Acest volum de pozie cuprinde suma tuturor meditatiilor lirice care urmaresc timpul liturgic al perioadei cuprinse intre Invierea Domnului si Rusalii.

Fecioria este cel mai de pret dar al lui Dumnezeu fata de om, cum mult mai de pret si decat smaraldul si existenta fildesului, pentru cei ce dispretuiesc existenta lor pamanteneasca si se inalta spre Dumnezeu prin aripile mintii (nous) lor. Dar de Dumnezeu dat, fecioria este maica nepatimirii, alegere a lui Hristos si singura insotire a cerestilor fapturi neinsotite. Si inainte de toate neinsotit este Dumnezeu, iar apoi ingerii. Preasfanta si neprihanita Treime este prima care este fecioara. Fiul se naste in chip nepatimas din Tatal, asa cum lumina izvoraste din luminasi ramane Fiul Unul-nascut. El este unit intr-Unul impreuna si Tatal si cu Duhul, care purcede din Tatal. Asadar, firea Sfintei Treimi este curata de toata patima si constituie in acest mod prototipul fecioriei.

Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

Prin rostirea cu umilinta a numelui Sfantului Efrem, in chip tainic suntem facuti partasi la toate patimirile, dar si la slava Sfantului, tot asa cum el s-a facut partas atat Patimilor, cat si slavei Invierii Mantuitorului Hristos prin rostirea neincetata a rugaciunii lui Iisus, intru care numele Fiului lui Dumnezeu lucreaza cu mare putere in fiinta celui care il poarta.  Aceasta unire duhovniceasca, savarsita prin rostirea numelui Domnului ori al Sfintilor, nu numai ca are puterea sa ne treaca peste hotarele lumii vazute, ci ii deschide omului ochii intr-o realitate mai presus de fire, care insa nu isi dezvaluie cutremuratoarea putere, deoarece temelia ei este dragostea si smerenia de necuprins a Mantuitorului Iisus Hristos, pururea lucrata de Tatal intru Fiul si daruita noua prin Duhul Sfant.

Fie ca numele Sfantului Efrem sa se pecetluiasca in strafundul inimilor noastre, aducandu-ni-le si daruindu-ni-le prin suspinul rugaciunii pe toate cele ce sunt spre folosul si mantuirea sufletelor si a trupurilor noastre!

Pentru monahi tăcerea este dreptar al vieții. Îi păzește de vorbirea neîncetată și neînfrânată, de judecarea aproapelui și de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăvește de conflicte și de certuri și le menține necesara liniște lăuntrică pentru nevoința luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stareinterioară din care se naște cuvântul duhovnicesc.

Când tace monahul și când vorbește?

Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:

„Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbește pentru Dumnezeu bine face și cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”

Tăcerea nu este un scop, ci un mijloc. Este folosită fie ca să se apropie cineva de Dumnezeu, fie ca să vorbească despre El.

Este un adevăr dureros faptul că cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii ortodocÈ™i nu mai È™tiu de ce sunt creÈ™tini, dar mai ales, de ce tocmai ortodocÈ™i. Ei nu mai È™tiu ce învăÈ›ătură are Biserica Ortodoxă, de care aparÈ›in È™i ai cărei membri sunt. De asemenea, nu mai È™tiu în ce cred, în calitate de creÈ™tini ortodocÈ™i. Chiar dacă ar È™ti să spună pe de rost Crezul, totuÈ™i, ei nu mai È™tiu ce rostesc È™i ce transmit articolele din Crez. AceÈ™tia pot fi întrebaÈ›i: „De ce eÈ™ti creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant sau anglican?”, È™i nu È™tiu ce să răspundă. Cel mai la îndemână răspuns pe care îl dau este următorul: „Pentru că m-am născut ortodox. Pentru că aÈ™a m-am pomenit din moÈ™i-strămoÈ™i, să fiu ortodox”. Adică spune că este după tradiÈ›ie ortodox – „aÈ™a m-am pomenit” –, însă nu este creÈ™tin ortodox prin conÈ™tiinÈ›ă È™i cunoaÈ™tere. Spune că este ortodox, dar nu se poate justifica, nu poate să explice È™i să spună cum È™i de ce este creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant.

Această carte, iubite cititorule, a fost scrisă cu scopul de a ne arăta care este credinÈ›a creÈ™tin-ortodoxă a Bisericii noastre, pe care o avem È™i o mărturisim cu toÈ›ii din tot sufletul. Ea a fost scrisă pentru a ne ajuta să înÈ›elegem, pe cât este cu putinÈ›ă pe fiecare dintre noi, în ce credem mai exact, în calitate de ortodocÈ™i, È™i de ce credem ceva, È™i nu altceva. A fost scrisă pentru a ne explica, a ni se prezenta È™i expune, într-un mod viu, credinÈ›a noastră, pentru a deveni, cu ajutorul harului dumnezeiesc, creÈ™tini ortodocÈ™i prin conÈ™tiinÈ›ă, astfel încât să È™tim È™i să putem spune de ce suntem creÈ™tini ortodocÈ™i.