Biserica este chemată să acorde o atenÈ›ie deosebită familiei creÈ™tine È™i să apare valoarea familiei ca viaÈ›ă binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii È™i vieÈ›ii veÈ™nice. De aceea noi trebuie să apărăm È™i să cultivăm sfinÈ›enia căsătoriei, solidaritatea în familie È™i între familii È™i să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le preÈ›uim.

ÎnvăÈ›ăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru È™i de a stabili măsura prudenÈ›ei, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată È™i lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele SfinÈ›ilor Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în acelaÈ™i timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calităÈ›i umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înÈ›elept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credinÈ›ă a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Cum am devenit creştini? Prin credinţă, ar putea spune fiecare. În ce fel ne mântuim? De bună seamă, renăscându-ne prin harul Botezului. Altfel, de unde? Deci, după ce am cunoscut mântuirea prin Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să părăsim învăÈ›ătura pe care am primit-o? Vrednic de mari suspine ar fi faptul dacă acum ne-am afla mai departe de mântuire decât atunci când am crezut, dacă pe cele pe care atunci le-am acceptat, acum le negăm. Egală este paguba fie că moare cineva fără să fie botezat, fie că acceptă ceva care lipseşte din Tradiţie.

Îmi doresc să merg la Domnul cu această mărturisire, iar pe aceştia îi îndemn să păstreze credinÈ›a nealterată până în ziua arătării lui Hristos, să ţină pe Duhul nedespărţit de Tatăl şi de Fiul, să menţină în mărturisirea credinţei şi în doxologie învăţătura subscrisă la Botez.

Sfântul Vasile cel Mare

(lipsa text)

Acest volum reuneste studii deja publicate sau inedite pe care, chiar daca le-am scris de-a lungul mai multor ani, totusi tema lor generala s-a aflat in centrul preocuparilor mele inca din tinerete.  Multe dintre studiile reunite aici exprima prin chiar titlul lor legatura cu notiunea de "exercitiu spiritual".

Când vorbim despre sfinÈ›i, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au vieÈ›uit cândva, în trecut, ci pe cei ce vieÈ›uiesc È™i astăzi, care se împărtăÈ™esc de energia‑lucrarea curăÈ›itoare È™i, mai cu seamă, luminătoare È™i îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiÈ›i „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El È›ine lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie È™i în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minÈ›ii noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să preÈ›uim È™i să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit È™i cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înÈ›elepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

SfinÈ›ii văd È™i răutatea care există în inima noastră, precum È™i Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, È™i de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd È™i boala minÈ›ii È™i a inimii noastre, iar ca unii ce au È™tiinÈ›a de a tămădui È™i cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putinÈ›ă, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de È™tiinÈ›a tămăduirii.

Oriunde ne-am uita în această lume, pretutindeni vedem doar stricăciune, deÈ™ertăciune È™i păcat. Pretutindeni predomină cele pământeÈ™ti È™i stricăcioase, conversaÈ›iile deÈ™arte È™i lipsite de conÈ›inut, faptele pline de deÈ™ertăciune – care aproape că nu ne aduc aminte deloc de cer, de Dumnezeu È™i de viaÈ›a de dincolo. Numai în casele evlavioase, icoanele lui Iisus Hristos, ale Preacuratei Sale Maici È™i ale sfinÈ›ilor Săi le aduc aminte celor care vor să înÈ›eleagă că suntem creÈ™tini, mădulare ale lui Hristos È™i moÈ™tenitori ai ÎmpărăÈ›iei Sale; că aÈ™teptăm învierea morÈ›ilor È™i viaÈ›a veacului viitor, în care ne vom uni cu Domnul È™i cu sfinÈ›ii, curăÈ›indu-ne de orice întinăciune a trupului È™i a sufletului. AÈ™adar, vedeÈ›i ce diferenÈ›ă există între Biserică È™i lume! VedeÈ›i cât de folositor îi este È™i câtă nevoie are creÈ™tinul să vină la Biserica lui Dumnezeu, să se educe pentru patria cerească, să se sălăÈ™luiască în el Duhul lui Hristos, ca să se cultive în el trăsături cereÈ™ti È™i sfinte! Căci unde, dacă nu aici, veÈ›i auzi Cuvântul lui Dumnezeu; unde, în afară de Biserică, vă vor fi puse la dispoziÈ›ie tainele credinÈ›ei; de unde veÈ›i lua puteri de a trăi creÈ™tineÈ™te? Toate acestea sunt în Biserică È™i le primim de la Biserică. De aceea să îndrăgiÈ›i să frecventaÈ›i Biserica lui Dumnezeu È™i să vă faceÈ›i pe voi înÈ™ivă biserici vii ale lui Dumnezeu „ca pietre vii, zidiÈ›i-vă drept casă duhovnicească, preoÈ›ie sfântă, ca să aduceÈ›i jertfe duhovniceÈ™ti, bineplăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (I Pt. 2, 5).

In timp ce unul dintre Parintii Desertului o numea cea mai mare dintre toate virtutile, Sfantul Cosma de Aitolia, marele apostol al Greciei moderne, numeste smerenia, alaturi de dragoste, una din aripile care il inalta pe crestin spre rai.  Sfantul Maxim Marturisitorul a considerat-o "prima temelie a virtutilor", iar Sfantul Ioan Hrisostom ne spune ca smerenia il poate inalta pe om "din insusi abisul pacatelor".  In centrul spiritualitatii ortodoxe, ba chiar in miezul teologiei ortodoxe se regaseste cunoasterea smereniei.  Daca nu sunt inradacinate in smerenie, toata cugetarea teologica, toate virtutile si orice stradanii duhovnicesti se darama aidoma unei case construite pe nisip.

De multa vreme se simtea printre crestinii de la noi nevoia unui indrumar limpede si totodata concis de­spre indeletnicirea cu Rugaciunea lui Iisus.

In Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti intalnim adesea indemnul de a ne ruga neincetat, prin rostirea, cat mai des cu putinta, a rugaciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste‑ma pe mine, pacatosul!”. Desigur, pentru cei mai mulÈ›i dintre noi e de neinteles, in conditiile vietii de astazi, cum am putea sa savarsim aceasta tainica lucrare. Indemnul Sfantului Apostol Pavel – „Rugati‑va neincetat!” (I Tes. 5, 17) – pare, la prima vedere, cu neputinta de indeplinit daca nu luam aminte la cuvintele Sfantului Maxim Marturisitorul, care arata ucenicilor sai ca „Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic dintru cele cu neputinta”.

Cartea lui Nikolai Pestov – teolog si istoric rus al Bisericii Ortodoxe, dar mai cu seama un autentic traitor crestin – se constituie intr‑un indrumar pe intelesul tuturor despre taina savarsirii rugaciunii neincetate. Marea cautare de care s‑a bucurat in Rusia in ultimii ani acest pretios indrumar duhovnicesc de­spre unirea inimii omului cu Dumnezeu ne‑a determinat sa‑l talmacim si in limba romana pentru folosul sufletesc al crestinilor de la noi.