Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Iubiţilor! Ştiţi voi, simţiţi voi toată nemărginirea milei lui Dumnezeu în faptul că nouă, fiilor ţărânei, ni s‑a deschis cerul, nouă, celor întunecaţi de păcat, ni se dăruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi ­duhovniceşti luminaţi, cu care îi putem vedea pe ­locuitorii cerului, pe îngerii lui Dumnezeu? De acum, ni s‑a ­făgăduit, veţi vedea cerul deschizându‑se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se şi coborându‑se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Să ne ridicăm la această cale cerească nu prin puterile noastre, ci luând ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile şi mărturiile părinţilor şi în­văţătorilor de Dumnezeu înţelepţiţi
ai Bisericii, să le desfăşurăm în toată lărgimea şi puterea lor, şi fără îndoială că aceste aripi vor înălța duhul nostru, care se clatină şi cade mereu,

Sus – la îngeri – să avem inimile!
Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim,
episcopul Dmitrovului

Prin Dracula în Carpați –o carte uluitoare, rămasă în manuscris până astăzi, în care autorul se întrece pe sine ca romancier–, Constantin Virgil Gheorghiu își încununează practic opera de scriitor al exilului românesc, începută în 1949 cu Ora 25.

Un irlandez, lucrând la o teză de doctorat despre Dracula pe care urma să o susțină la Universitatea din Chicago, pleacă într‑o călătorie de documentare în Carpați, sperând că cercetările sale vor lămuri multe dintre necunoscutele vampirologiei. În puțină vreme, tihna meleagurilor moldave îi va schimba cursul vieții. O serie de rapoarte ale autorităților din zona Petrodavei, ce semnalează cazuri incredibile de învieri din morți, într‑o nebuloasă a anchetelor cu o mulțime de necunoscute, va conduce însă la relua­rea cercetărilor dintr‑o cu totul altă perspectivă…

Aceasta carte ocupa un loc unic in literatura duhovniceasca ortodoxa: un asemenea tratat despre ascultare, scris de catre un sfant, cara a cunoscut taina ascultarii atat ca ucenic, cat si ca staret, este intradevar o raritate. Zosima Verhovski(care a fost principala sursa de inspiratie pentru Dostoievski pentru staretul Zosima din Fratii Karamazov), ale carui scrieri s-au bucurat de inalta pretuire a Sfantului Filaret al Moscovei, a fost una din figurile cele mai impunatoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiada de scriitori ascetici de importanta majora.

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală și specialistă în teologia patristică ortodoxă, soția marelui medievist francez Ferdinand Lot – își caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esență experiența unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoașterea aprofundată a scrie­rilor Părinților răsăriteni și a marilor mistici ai Ortodoxiei, și ­valorificarea acestei Tradiții, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„Excepționala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur și simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine și a știut să o transmită mai departe. Astăzi, când credința atâtor creștini este șovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric și risipesc îndoielile și penumbrele. Întreaga sa operă se mișcă în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omenești de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

Sfântul Luca al Crimeei a alcătuit lucrarea Duhul, sufletul şi trupul spre a demonstra, sprijinindu‑se pe datele ştiinţei contemporane lui, întreita alcătuire a omului. Această lucrare i‑a ajutat – şi continuă să‑i ajute – pe mulţi să primească vestea cea bună a mântuirii şi nemuririi omului – marea sa menire. Sfântul explică în mod simplu şi accesibil deosebirea dintre conceptele „duh”, „suflet” şi „trup”, aducând dovezi indisputabile în favoarea perspectivei creştine asupra omului.

***

„Viaţa trupului și a sufletului o putem compara cu ­viaţa cea plină de frumuseţe și de taină a strugurelui. Dacă încetează să fie hrănit de seva viţei, de roua care umezește puful fin de pe boabele mustoase, se va ofili și va fi condamnat la putrezire. Viaţa boabelor de struguri continuă însă în vinul obţinut din aceștia. În vin se va regăsi ce e mai de preţ, frumos și înmiresmat, ce a luat ființă în rodul viei sub acţiunea binefăcătoare a luminii și a căldurii soarelui.
Și precum vinul nu se strică, ci continuă să‑și trăiască viaţa și după moartea strugurelui, devenind cu atât mai bun și mai de preţ cu cât e mai vechi, tot astfel și duhul omenesc nemuritor – și după moartea trupului, a creierului și a inimii, odată cu încetarea activităţii sufletului – își continuă atât viaţa în chip veșnic, cât și creșterea nemărginită în direcţia fie a binelui, fie a răului.”
(Sfântul Luca al Crimeei)

Aspectul esenţial al parcursului nostru constă în recunoaşterea faptului că teologia este o mărturie, o confirmare a puterii transformatoare a lui Dumnezeu arătată în Hristos: Lumină în întuneric, Viaţă în moarte, Cuvânt în trup. Ceea ce istoria consemnează în legătură cu trimiterea lui Iisus la moarte, teologia declară a fi tocmai biruinţa asupra morţii a Celui Care S-a dat pe Sine pentru viaţa lumii. […]

Teologia începe, de fapt, odată cu deschiderea Scripturilor de Domnul înviat, aşa încât ucenicii Lui pot vedea cum vorbesc Scripturile despre El şi despre necesitatea Patimilor Lui; doar astfel vor putea fi ucenicii pregătiţi să participe la masa la care îi cheamă Domnul, moment în care El este recunoscut şi totodată dispare din vedere (Luca 24, 27-32), generând în ei un dor după Cel Ce vine. Teologia se întemeiază pe recunoaşterea lui Petru că L-a trădat pe Hristos, că a fost complice în moartea Lui, şi, cu toate acestea, că este un păcătos iertat, chemat să fie un apostol, vestind iertarea adusă de Hristos, mila şi iubirea Lui – o creaţie nouă.