Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dragostea este percepţia religioasă, evlavioasă a fiinţei concrete; vederea în aceasta a unui principiu dumnezeiesc. Orice dragoste autentică, ­indiferent de felul în care o sesizează mintal cel împricinat, este, în esenţă, un sentiment religios. Dragostea erotică, cu toată forţa ei şi importanţa ce i se dă în viaţa omului, este, în cel mai bun caz, doar o formă incipientă a iubirii autentice, în sensul descris mai sus sau, am putea spune, o floare binemirositoare, foarte delicată, care înfloreşte pe tulpina dragostei, însă nu este rădăcina acesteia...
Căsătoria autentică este calea trans­formării religioase a acestei iubiri erotice şi se poate spune că tocmai în cadrul acestui proces tainic al transformării constă „taina căsătoriei”.
Multe familii contemporane, care trăiesc aşa cum vor, refuzând ajutorul lui Dumnezeu, binecuvântarea Domnului, au o mulţime de probleme psihologice şi morale, dar şi multă instabilitate....
Familia nu poate construi relaţii bune fără Dumnezeu! Doar mergând în întâmpinarea lui Dumnezeu, iubindu‑se unii pe alţii prin dragostea pentru Creator, membrii familiei pot atinge fericirea autentică şi deplinătatea vieţii. Acest lucru este demonstrat de viaţă şi confirmat de istorie. Prin credinţă, pocăinţă, rugăciuni comune, educaţia creştină a co­piilor şi dragostea reciprocă, soţii tind către sopul principal: Împărăţia lui Dumnezeu. (V. Frankl) 

Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti

Cartea de față Din Manhattan în Sfântul Munte este o poveste reală, plină de viață și adevăr, care, asemenea unui sinaxar modern, ne înfățișează treptele unei convertiri – nu de la necredință la credință, ci de la viața lumească la descoperirea lăuntrică. Un tânăr, dând ascultare chemării din adâncul inimii sale, părăsește centrul împărăției pământești – Manhattan‑ul – spre a locui în anticamera Raiului – Sfântul Munte. O poveste de viață pe care fie­care dintre noi o parcurge prin lectura acestei cărți, al cărei mesaj e simplu: învață să‑ți gestionezi viața, învață să‑ți gestionezi veșnicia!

* * *

Viața este imprevizibilă. Nu este dreaptă, nici netedă. Cădem cu ușurință, ne încovoiem, suntem târâți, ne entuziasmăm, capitulăm. Ceea ce este important și ceea ce ni se cere în fiecare caz este să fim în stare să ne ridicăm, să stăm iarăși drepți. Căderea nu este sfârșitul. Este prilejul învierii noastre.

* * *

Am cerut de la Dumnezeu să‑mi dea putere, și mi‑a dat greutăți pe care să mă străduiesc să le depășesc.
Am cerut înțelepciune, și mi‑a dat probleme pe care să învăț să le rezolv.
Am cerut bunăstare, și mi‑a dat minte și capacitatea de a munci.
Am cerut bucurii, și mi‑a dat prilejuri pe care să le valorific.
Am cerut curaj, și mi‑a dat primejdii prin care să trec.
Am cerut dragoste, și mi‑a dat oameni cu gre­u­tăți pe care să‑i ajut.
Primim ceea ce ne este cu adevărat de trebuință, și nu ceea ce cerem.
Thodoris Spiliotis

ediția a doua

Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă semințele și paiele; paiele le împrăștie vântul, iar semințele cad la picioarele Stăpânului și sunt strânse în jitnițe, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă și trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judactă cu noi înșine și noi înșine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăință. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie și omul care s-a făcut rob păcatului.
Sfântul Ioan Maximovici

Se cuvine ca în toate zilele, iar mai cu deosebire în Duminici, proiestoșii bisericilor să‑i învețe pe toți clericii și pe norod cuvintele bunei‑credințe, culegînd din dumnezeiasca Scriptură înțelesurile și judecățile adevărului. Și să nu calce hotarele cele acum puse sau predania Părinților purtători de Dumnezeu. Ci, și cuvînt scripturistic de s‑ar porni, pe acesta să nu‑l tîlcuiască altfel decît cum au așezat luminătorii și învățătorii Bisericii prin cărțile lor. Și mai mult întru acestea să sporească, decît alcătuind cuvinte ale lor, ca nu cîndva, poate, nefiind îndestulați la aceasta, să cadă din cuviință. Căci, prin învățătura mai‑înainte zișilor Părinți învățîndu‑se, noroadele cele alese și bune și cele nefolositoare și vrednice de lepădat își vor îndrepta viața spre mai bine și nu vor fi vînate de patima necunoștinței; ci, luînd aminte la învățătură, se vor ascuți spre a nu pătimi rău și, de frica muncilor celor ce se gătesc, își vor lucra mîntuirea.

(Canonul al 19‑lea al celui de al 6‑lea Sfînt Sinod a toată lumea)

Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici – noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe – isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică.

Scrise în grai ales şi drese cu harul Duhului, ele îndreaptă mintea pe făgaşurile dumnezeieşti, aduc inimii dorirea celor dăinuitoare şi pacea care o păzeşte netulburată, îl apropie pe om de Cer, lămurindu‑i adevăratele sale rosturi şi oglindind frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu.

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreo­dată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu ­­suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şap­­te­zeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy. "Prințesa și Curdie" apă­rută la 11 ani după "Prinţesa şi goblinii", continuă sondarea pe baze creștine a condiției umane. Romanul, scris într‑un stil alegoric, este deopotrivă captivant și plin de învățăminte.