Curatia inimii - Egumenita

Format: 11 x 16 cm
ISBN: 978-606-550-470-4
Status: in stoc

Curatia inimii - Egumenita

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 80

De multe ori neliniştea pe care o vedem la oamenii din lume în lupta lor zilnică pentru nevoile vieţii o observăm şi în lupta duhovnicească pe care o ducem noi, credincioşii creştini. Deseori ne întrebăm ce cere Dumnezeu de la noi, ce este ceea ce ne lipseşte încât ne-am pierdut pacea. Nu cumva mai mult post şi nevoinţe, mai multă milostenie, mai multă rugăciune?

Toate aceste virtuţi, fireşte, sunt necesare, şi omul trebuie să se nevoiască în ele după puterea lui, dar nu constituie scopul vieţii duhovniceşti. De aceea nu trebuie să fie nici scopul final al luptei noastre. Fiindcă Dumnezeu nu cere de la noi nimic altceva decât să avem inima curată, pentru a veni şi a locui în ea. Acest lucru ne este arătat de însuşi Iisus Hristos, Care îi fericeşte pe cei curaţi cu inima: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu

Însă în ce fel este această inimă? Cum se întinează şi cum se curăţeşte? La aceste întrebări, precum şi la descrierea bunătăţilor cereşti pregătite pentru cei curaţi „cu inima”, ne răspund sfinţii, prin cuvântul lor sfinţit şi viaţa lor minunată.

Pret: 4.05 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Se întâmplă deseori în viaţa noastră să vedem păcatul prin două lentile total diferite. Înainte de a-l săvârşi îl vedem prin lentila nesimţirii, astfel încât considerăm păcatul ceva absolut firesc. Însă după săvârşirea lui, îl vedem pe acesta prin lentila deznădejdii, care-l măreşte şi ne conduce la convingerea că nu-i posibil să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel, deznădăjduim pentru mântuirea noastră.

      Însă Hristos ne descoperă o cale sigură prin care putem primi iertarea păcatelor noastre, oricât de mari ar fi ele: Să-i iertăm din toată inima şi să-i iubim pe cei care ne-au nedreptăţit în vreun fel.

      Iubirea este culmea virtuţilor. Aceasta L-a adus pe Dumnezeu pe pământ şi tot aceasta L-a înălţat pe Cruce. Chiar Hristos ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Aşadar iubirea noastră este adevărată doar atunci când imită iubirea lui Dumnezeu şi se oferă tuturor, fără deosebire. Nu-i posibil să spunem că avem iubire şi să nu-i iubim pe toţi, adică şi pe cei care ne nedreptăţesc sau uneltesc împotriva noastră, pe vrăjmaşii noştri. Tocmai în acest punct se va vedea dacă avem iubire adevărată.

watch series