Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Teologia este rezultatul rugaciunii. Rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand ai ascultarea, vei afla si rugaciunea, vei afla si Teologia! Cand nu ai ascultarea, nu afli nimic! Si de ai avea ceva, o sa-l pierzi. In primul rand, radacina este ascultarea. Ai facut ascultare, vei afla rugaciunea. Se poate sa n-o afli acum, ci s-o afli maine. Acest lucru sta in judecata lui Dumnezeu. Totusi e cu neputinta sa nu o afli. Dar si daca am presupune ca nu o afli, ascultarea le suplineste pe toate!

Lucrarea lui Dumnezeu e totdeauna in om. Dar atunci se face vazuta cand omul cade intr-o ispita si cere ajutor de la Dumnezeu. Atunci vede lucrarea lui Dumnezeu, apararea, prudenta, intelepciunea, iubirea lui Dumnezeu fata de om, cand cade in ispita. Totdeauna exista iubirea lui Dumnezeu fata de om, dar nu este vazuta. Deoarece noi oamenii suntem nemultumitori.

Deodată faţa calmă şi tânără a căpeteniei s-a crispat de suferinţă. El a tresărit ca înţepat la vederea unuia dintre prizonieri. A tresărit, a ţipat şi... a luat-o la fugă. Bătrânul prizonier a alergat după el.
Captivul era Apostolul Ioan. De aproape o săptămână, zi şi noapte, el pribegea prin munţi, prin păduri, nesocotind ploaia, frigul şi oboseala, în căutarea nefericituluiconducător al tâlharilor. Într-un sfârşit, a ajuns în mâinile tâlharilor şi i-a rugat să-l conducă la căpetenia lor. Tâlharii au îndeplinit rugămintea stranie a bătrânului.
- Opreşte-te, striga apostolul. De ce fugi, copilul meu? De ce mă faci să fug pe mine, om bătrân? Opreşte-te, nu te teme, încă mai este nădejde de mântuire. Răspund înaintea lui Dumnezeu pentru tine.
Tânărul s-a oprit, a început să plângă în hohote şi s-a aruncat la picioarele apostolului iubirii.

Ce altceva decât păcatele noastre, egoismul nostru, patimile care ne tulbură inima, abaterile morale? Acestea ne iau pacea şi ne umplu inima cu amărăciune. Acestea ne despart nu doar de Hristos, ci şi de persoanele cele mai dragi nouă. Acestea udă şi faţa pământului cu râuri de sânge omenesc. Acestea nasc neliniştea şi frica, care aduc îngrijorare continuă nu doar indivizilor, ci popoarelor şi omenirii întregi. Aşadar, este nedrept să considerăm urarea de pocăinţă ca inactuală şi în afara realităţii.

Pocăinţa ne aduce lângă Hristos. Nu prin îndemnul „pocăiţi-vă” Şi-a început Iisus propovăduirea? Şi Înaintemergătorul Lui, Ioan, care avea misiunea exclusivă de a netezi drumul înainte de venirea lui Hristos şi de a-i pregăti pe oameni să-L primească, n-a propovăduit botezul pocăinţei şi spovedania? Aşadar, îndemnul „pocăiţi-vă” făcut şi de Ioan, şi de Domnul nostru are legătură cu chemarea Domnului de a merge la El, ca să ne odihnească. Prin urmare, urarea de pocăinţă se identifică cu totul cu urarea de bucurie, odihnă şi fericire. Aşa este. Nu vezi că îndemnul „pocăiţi-vă” al Domnului şi al Sfântului Ioan Botezătorul este în strânsă legătură cu Împărăţia cerurilor? Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Şi unde altundeva se află adevărata pace, bucurie şi fericire, dacă nu în ceruri? Ce altceva decât pocăinţa ne poate conduce la dobândirea bunătăţilor Împărăţiei cerurilor, care au valoare incalculabilă şi veşnică?

Stareţul iubea foarte mult tineretul. În acele timpuri, tinerii aproape că nu umblau deloc la biserică şi el se bucura atât de mult când unii tineri veneau la el. Stareţul vorbea despre rolul important al tineretului
în viitoarea renaştere a Bisericii. El spunea că vor veni vremuri (şi deja au venit!!) când destrăbălarea şi decăderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape că nu vor rămâne din cei nedepravaţi. Ei vor considera că totul le este permis pentru satisfacerea poftelor şi plăcerilor, în bande şi găşti, vor jefui şi corupe.
Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va înţelege tineretul că în continuare nu se mai poate trăi aşa şi vor ajunge la credinţă pe diferite căi, se va întări râvna pentru nevoinţă.
Cei care erau până atunci păcătoşi, beţivi vor merge la biserică, vor simţi o mare sete de viaţa duhovnicească, mulţi se vor face monahi, se vor deschide mănăstirile, iar bisericile vor fi pline de credincioşi.
Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slăvită. Iar pentru faptul că acum păcătuiesc, mai apoi se vor pocăi fierbinte. Ca şi lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai
luminos, luminând totul cu ultima lumină, aşa va fi şi viaţa Bisericii. Şi acest timp este aproape.