Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

În psihologia si psihiatria contem porane, în procesul elaborarii teoriilor stiintifice ale personalitatii se manifesta cu tot mai multa claritate tendinta de a gasi cai comune întelegerii stiintifice, respectiv religioase a personalitatii, iar în munca practica a psihologilor, psihiatrilor si preotilor – de a merge pe calea ajutorului, respectului si schimbului reciproc de experienta în abordarea problemelor educarii unei personalitati sanatoase si a tratarii oamenilor bolnavi.
În lucrarea profesorului D.E. Melehov, preotii, studentii Facultatilor de teologie si toti cei interesati de viata duhovniceasca vor gasi, fara îndoiala, numeroase lucruri folositoare si motive de profunda reflectie.

Fără iertare – aşa cum ştim din însăşi Rugăciunea Domnească – nu se poate intra în veşnicia cea fericită de dincolo.

Fără iertare nu se intră în pacea şi liniştea sufletească de aici.

Luptându-ne cu resentimentele şi cu pornirile de răzbunare, ce tulbură de atâtea ori viaţa fiecăruia, avem nevoie, pentru a ne păstra sănătatea duhovnicească şi sufletească (să nu uităm că şi cea a trupului depinde într-o măsură însemnată de cele de mai înainte), de orice mijloc care ne poate ajuta să împlinim fundamentala poruncă a iertării.

Cartea de faţă, rod al colaborării dintre un psiholog şi un filosof, abordează dificila problematică a iertării călăuzindu-se după duhul credinţei, iar totodată vorbind limba acestui secol, ţintindu-i îngrijorările şi zbuciumurile, pentru a ne uşura calea spre bucuria iertării şi împăcării.

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală și specialistă în teologia patristică ortodoxă, soția marelui medievist francez Ferdinand Lot – își caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esență experiența unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoașterea aprofundată a scrie­rilor Părinților răsăriteni și a marilor mistici ai Ortodoxiei, și ­valorificarea acestei Tradiții, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„Excepționala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur și simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine și a știut să o transmită mai departe. Astăzi, când credința atâtor creștini este șovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric și risipesc îndoielile și penumbrele. Întreaga sa operă se mișcă în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omenești de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

In antropologia crestina, integritatea personalitatii este vazuta in unitatea manifestarilor duhovnicesti, sufletesti si trupesti - si la aceasta unitate se ajunge doar cu conditia inrauririi precumpanitoare a sferei duhului.

Orice boala are in primul rand o natura duhovniceasca si de-abia apoi psihofiziologica.

Abordarea duhovniceasca a bolnavului nu submineaza perspectiva medico-biologica, ci imbogateste, completeaza si desavarseste conceptia despre personalitate.

Jocul bucuriei continuă cu cel de-al cincilea volum, apărut la câțiva ani după Pollyanna și comorile ei.
Pentru cei din familia Pendleton lucrurile par să nu se fi schimbat prea mult, și totuși în casa de peste drum de ei se mută niște vecini noi – tânăra Lorraine împreună cu tatăl ei. În ciuda reticenței și a aparentei timidități ale tinerei, Pollyanna reușește s-o cunoască și să și-o facă prietenă, fiind hotărâtă s-o ajute să-și depășească necazurile.
Ce poate fi mai nobil și înălțător decât a te dărui cu bucurie și încredere celorlalți?
Pollyanna ne surprinde ca întotdeauna prin ma­tu­­ri­­­­tatea gândurilor și inocența sufletului, prin in­tuiție și blândețea caracterului, moralitatea con­­vingerilor și păs­tra­rea idealurilor, care sunt repere perene și mai actuale ca niciodată.
Eroina ne învață cum egoismul se preface în al­tru­ism, greșeala – în virtute, indiferența – în grijă și res­ponsabilitate față de cei din jur și cum aceste valori înfrumusețează și influențează nu numai viețile per­so­najelor, ci și ale cititorilor săi din toate timpurile.

Părintele James Bernstein s‑a născut într‑o familie evreiască de tradiție hasidică, originară din Vechiul Ierusalim. La 15 ani a început să citească pe furiș Noul Testament și astfel și‑a început uimitoarea călătorie către Hristos, ajungând să înțeleagă că Ortodoxia creștină este cea mai firească continuare și împlinire a Ortodoxiei iudaice. 

Cu adevărat, părintele James Bernstein este un suflet de poet! În sensul în care Sfântul Porfirie explică ce înseamnă să fii poet: „Pentru ca cineva să devină creștin, trebuie să aibă suflet de poet. Inimile poetice îmbrățișează iubirea, o așază înlăuntrul lor, o simt în adâncuri”. Indiferent dacă scrie poezie sau nu, poetul este neapărat un om care iubește cu toată ființa sa – iubește oamenii, iubește făptura creată, Adevărul, Frumosul, iubește valorile înalte. Iubește viața și, în ultimă instanță, Îl iubește pe Dumnezeu, cel mai mare Poet, Cel Care „Dragoste este”. (Tatiana Petrache)

***

„Mai sunt evreii poporul ales al lui Dumnezeu?” Răspunsul meu este: „Da”! Dar „ales” pentru ce?... „Ales”, mai întâi de toate, să ofere o pildă de sfințenie printre neamuri. Iar asta presupune pocăință, credință și dragoste. Să-ți recunoști căderea este primul pas. Așa cum a făcut Apostolul Pavel după ce a fost părtaș la uci­de­rea primului mucenic creștin, Ștefan. Așa cum a făcut Apostolul Petru după ce s-a lepădat de Hristos de trei ori în ceasul încercării Lui. Să-ți recunoști căderea de a-L fi respins pe Hristos ca Mesia. Căderea de a nu fi primit Evanghelia Sa și Biserica Sa. 
Eu unul mă simt foarte onorat să fac parte dintre cei de un neam, după trup, cu Domnul nostru Iisus Hristos și cu Fecioara Maria, cei mai mari evrei care au existat vreodată. 
Părintele James Bernstein