Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

In timpurile stravechi, faraonii egipteni inaltau piramide din piatra.  Visau oare nemurirea trupului, intelegandu-se de aici si nemurirea sufletului?  O taina greu de dezlegat pana astazi...  Si crstinismul, la randul sau, ii imboldeste pe oameni sa-si zideasca piramide.  Si nu doar pe regi ori pe oamenii vestiti, ci si pe toti cei care cred in Hristos si-I urmeaza Lui, caci toti crestinii, dupa cuvintele Vazatorului in Taina, sunt chemati sa fie imparati.

Astfel, datoria de onoare a fiecarui crestin este de a inalta o piramida...  Iar aceste piramide crstine trebuie sa fie mult mai grandioase decat piramidele faraonilor.  Inaltate spre cer, ele ni se arata de acolo in intreaga lor splendoare.  Acestea raman in afara oricarei distrugeri si in afara mortii, intemeiate fiind pe jertfa cea mantuitoare a lui Hristos, pe Invierea si biruinta Lui asupra mortii. Piramidele acestea sunt construite in duh, infrumusetate in duh, intarite in duh si harazite imparatiei celei duhovnicesti.  Tainele inaltarii unei astfel de piramide ne sunt dezvaluite de catre Sfantul Nicolae Velimirovici in aceasta carte minunata.

Cel care nu-şi însuşeşte din tot sufletul această primă Lege dumnezeiască, nu se poate apropia de Hristos şi de Legea Lui. Deoarece cel care n-a învăţat să înoate în râu nu trebuie să se afunde în apă adâncă, pentru că se va îneca. Şi din nou, cel care nu ştie întâi să meargă nu trebuie să alerge, deoarece va cădea şi va pătimi.

Cel care nu va învăţa mai întâi să socotească cu unităţile nu va putea niciodată să socotească cu miile. Cel care nu va şti mai întâi să silabisească nu va învăţa niciodată să vorbească şi să citească corect. Cel care nu va pune mai întâi temelia casei în zadar se va chinui să pună acoperişul şi turla.

Şi iarăşi, cel care nu va împlini Legea lui Moise în zadar va izbi în poarta palatului lui Hristos, pentru că aceasta nu i se va deschide. Aceasta este Prima Lege a lui Dumnezeu, fără de care niciun popor nu se poate mântui. Într-adevăr, această Lege este succintă (sinoptică), dar are multe de spus celui care cugetă şi caută mântuirea sufletului său.

Episcopul Nicolae Velimirovici ne ofera, prin scrisorile sale, solutii la nelinistile si intrebarile noastre.  Raspunsurile acestui mare duhovnic lamuresc unele dintre cele mai grave probleme actuale: sinuciderea, blestemul si binecuvantarea, nationalismul, razbunarea mortilor, moda etc.

Aceasta carte ne relateaza povestea unui proces din lagarele naziste.  O „poveste pentru maturi”, cum insusi autorul isi subintituleaza cartea.  Este povestea unei prietenii retinute, nemarturisite dintre Spas Spasovici, un sarb ortodox, fost profesor de istorie, si un ofiter SS care incearca sa-i prelungeasca viata lui Spas, folosindu-se de legile de fier ale Reichului.  A reusit sau nu, aceasta trebuie sa o afle cititorul...

Nicolae Velimirovici, episcop de Ohrida (supranumit, pentru fervenţa sa, „episcopul sarbilor”), este una dintre cele mai proeminente figuri ale Ortodoxiei din secolul XX.  A fost prizonier la nazisti, ceea ce ne indreptateste sa credem ca nuvela de fata este o marturisire autobiografica.  Vladica se arata, in aceasta scriere, un bun cunoscator al tehnicilor literare moderne, ceea ce confera cartii de fata un loc aparte in imensa mostenire literara pe care a lasat-o.  Recent, episcopul Nicolae Velimirovici a fost trecut in randul sfintilor.  Ati mai citit vreodata o nuvela scrisa de un sfant?  Cititi-o si veti trai o deosebita satisfactie intelectuala si duhovniceasca.

Suntem martori ai unei mari și rare minuni – un semn minunat și sfânt al vremurilor: întâia dată, fericita Veșnicie a Sfintei Treimi s-a ancorat în Rastko, și din Rastko cel ce tânjea după Hristos l-a plăsmuit pe Sava cel purtător de Hristos; a doua oară, aceeași Veșnicie s-a ancorat în Vlădica Nicolae, și din Nicolae cel ce tânjea după Hristos l-a plăsmuit înaintea ochilor noștri pe Nicolae cel purtător de Hristos. (...) 
 
De la Sfântul Sava până în ziua de astăzi, ortodoxia noastră n-a avut un mărturisitor mai glăsuitor și mai puternic decât Vlădica Nicolae. Lui îi vor urma în rugăciune, cu minunare, cei ce vor veni după noi, după cum și noi i-am urmat Sfântului Sava, și astfel ne-am îmbunătățit. 
Sfântul Iustin Popovici

Cauza razboiului consta in lepadarea oamenilor de Dumnezeu si de legea Lui.  Lepadarea de Dumnezeu si netrebnicia din timp de pace a oamenilor provoaca razboiul.  Atunci cand oamenii merita razboiul, atunci cand acumuleaza cauze de razboi, razboiul vine fie ca o vor ei, fie ca nu o vor.  Precum aceia ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos si tifosul este inevitabil, asa si cei ce, lepadandu‑se de Dumnezeu, se adapa cu ganduri, pofte si fapte potrivnice lui Dumnezeu, atrag asupra lor molima razboiului, si razboiul devine inevitabil.  Atata vreme cat oamenii se razboiesc cu Dumnezeu prin gandurile, poftele si faptele lor, degeaba viseaza la pace.  Fie ca vor sau nu, razboiul n‑are cum sa nu vina acolo unde este semanata samanța razboiului.  Razboiul impotriva lui Dumnezeu, pe fata sau intr‑ascuns, duce inevitabil la razboi intre oameni.  Ca nu este pace necredincioșilor, zice Domnul(Isaia 48, 22).  In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand.  Este greu ca aceasta fatarnicie sa nu fie pedepsita prin razboi.