Tu de ce iti judeci fratele? Despre clevetirea si osandirea aproapelui

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-934-1
Status: in stoc

Tu de ce iti judeci fratele? Despre clevetirea si osandirea aproapelui

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 152

Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării și osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. 
Tu de ce îți judeci fratele? Despre clevetirea și osândirea aproapelui din cuvântul și fapta Părinților Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovnicești din viața Bisericii, dar și ale societății contemporane. 
Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolțește mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul și terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtași lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci și a semenului. 
* * *
„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.” 
(Sfântul Ioan Scărarul)
„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-ți socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l golește pe om de har și nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.” 
(Dorotei din Gaza)

Pret: 20.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Cartea de faţă cuprinde amintirile din Sfântul Munte ale părintelui Heruvim Karambelas, o minunată comoară duhovnicească din care s‑a hrănit toată viaţa și cu care a hră­nit o mulţime de călugări şi mireni.

      „Ce folos ar avea omul să câştige lu­mea întreagă, dar să‑şi păgubească sufletul? Sau ce-ar pu­tea da omul în schimbul sufletului său? Călugării sunt cei mai buni negustori. Pierd puţin şi câştigă mult. Le lasă pe cele mici şi le dobândesc pe cele mari. Dis­pre­ţuiesc cele vremelnice şi aleg cele veşnice. Se lea­pădă de cele lumeşti şi îşi strâng comoară în ce­ruri”.

      „Îmi vor rămâne întipăriţi în minte pentru totdeauna aceşti părinţi cu chipurile lor smerite, tăcute, cu ochii plecaţi în pământ, cu dulamele ponosite, cu cio­rapi albi de lână, cu ghetele butucănoase, cu desaga, toiagul şi cu şiragul de mătănii în mână, ros de atâta folo­sire... Nu‑i voi uita niciodată. Patruzeci de ani au tre­cut, dar taina tăcerii lor, străduinţa lor de a rămâne tot timpul în umbră, îmi stârnesc şi acum admiraţia, pe care o păstrez în suflet neatinsă, de parcă i‑aş fi văzut ieri. Însufleţite vase pline de mir ale Sfântului Duh! S‑au lepădat de toate cele din afară, de toate câte ţin de rânduiala aces­tei lumi, de toate cele deşarte. Au săpat în adâncul su­fle­tului lor, şi‑au lucrat lumea lăuntrică şi au găsit ast­fel comoara. L‑au găsit pe Dumnezeu, au găsit Îm­pă­ră­ţia cerurilor. Câte nu ar avea să spună lumii aces­teia, care şi‑a pierdut calea şi liniştea, această lepă­dare de sine, acest eroism fără asemănare, această în­dumne­ze­ire a lor întru Iisus Hristos!”
      Arhim. Heruvim Karambelas

    • Trăind în cuvioșie și sfințenie, Sfântul Arsenie Capadocianul și‑a jertfit liniștea viețuirii monahale pentru a veni mai întâi la Fárasa, unde mai bine de 50 de ani a sfințit, învățat și întărit în credință poporul ortodox din acele locuri, ca, mai apoi, deși la vârstă înaintată (avea 80 de ani), să‑l călăuzească, asemenea unui alt Moise, pe calea pribegiei, spre tărâmurile unei alte patrii, de unde, la 24 noiembrie 1924, avea să se mute la Domnul.
      La intervenția sa minunată, nu doar Cuviosul Paisie, originar din aceleași locuri cu Sfântul Arsenie și botezat chiar de el acolo, i‑a alcătuit spre sfârșitul secolului trecut biografia, ci și cel ce a trudit la apariția cărții de față a izbutit, aproape după un secol, să descopere unul dintre manuscrisele, în dialectul farasiót, ale Sfântului Arsenie, despre care Cuviosul Paisie nu aflase decât că în vremurile pribegiei fuseseră făcute bucăți și împărțite celor bolnavi spre a avea parte de ocrotirea Sfântului.
      Potrivit profeției Sfântului, manuscrisul nu s‑a pierdut, ci a devenit o carte, care, după cuvântul său, „va fi citită de multă lume”, aducând „sănătate, bunăstare și iertare”.

      * * *
      „Da, copilul meu, te sfătuiesc să fii cu multă luare-aminte
      la această carte, să‑i dai ascultare;
      să n‑o rupi, să n‑o pierzi. S‑o citești numaidecât,
      și în duminici, și în zile de sărbătoare.
      Citește‑o, n‑o strica, căci cel ce o va citi sau asculta
      ajutorul și binecuvântarea mea va avea.”
      Sfântul Arsenie Capadocianul

watch series