Vietile Sfintilor de la Tarnovo

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-933-4
Status: in stoc

Vietile Sfintilor de la Tarnovo

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 232

Patriarhul Eftimie de Târnovo (1320/1330‑1402) este considerat cel mai strălucit cărturar bulgar al celei de‑a doua jumătăți a secolului al XIV‑lea. Par­cursul înal­tului ierarh va fi unul isihast și cărturăresc deopotrivă, acesta înființând vestita „Școală literară de la Târnovo”, cu adânci reverberații în spațiul nord‑dunărean – legăturile întâi­­stătătorului cetății Asăneștilor cu mitropolitul Antim al Ungrovlahiei ori cu starețul Nicodim de la Tismana, viitor sfânt, fiind de altfel binecunoscute.

Tălmăcitor, dar și alcătuitor al unor vieți de sfinți și al unor pa­ne­girice, în cinstea cel mai adesea a cuvioșilor ori mucenicilor ale căror moaște se aflau în vremea păstoririi sale în bisericile capitalei țaratului vlaho‑bulgar, cuvintele ierarhului sunt străbătute de un fior poetic arareori întâlnit în alte scrieri hagiografice.

După publicarea Corespondenței Sfântului ­Patriarh Eftimie, prin tălmăcirea de această dată a Vieților Sfinților de la Târnovo – considerate de cei mai mulți cercetători o adevărată capodoperă literară –, opera strălucitului ierarh cărturar‑isihast devine accesibilă aproape în întregime cititorului român –, umplând în acest chip un gol uriaș în literatura noastră hagiografică și aducând, totodată, nu puțin folos creștinului aplecat către aflarea sensurilor tot mai adânci ale vieții duhovnicești și ale  credinței.

Pret: 30.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Sufletul, cel ce mă vădește a fi om, trăiește numai prin Dumnezeu și numai în unire cu El. Iar atunci când se desparte de El pătimește grozav. Viața sufletului meu este, de fapt, pacea puterii mele sufletești, iar această pace își are obârșia doar în Dumnezeu. Există, de asemenea, și o lume a trupului – una înșelătoare, de unde îşi iau început viforele care se iscă în suflet. Despre această lume grăia Domnul că „peste ea va veni pieirea”, și oamenii „nu vor avea scăpare” (I Tesaloniceni 5, 3).
      Lumea cea duhovnicească își are izvorul în ­Duhul lui Dumnezeu și se deosebește precum cerul de pământ de lumea cărnii, a trupului. Este o lume cerească, zidită ca noi să dobândim în ea fericirea. „Pace vouă!”, le grăia Domnul adesea ucenicilor Săi, dăruindu‑le pacea Sa, iar apostolii propovăduiau credincioșilor pacea lui Dumnezeu, urându‑le să se bucure de pacea lui Dumnezeu ca de darul cel mai de preț, tocmai pentru că ea, această pace, este viața sufletului și mărturisește unirea sufletului nostru cu Dumnezeu. Dacă sufletul nu are pace, se tulbură – tulburarea fiind proprie tuturor stărilor celor pătimașe –, aceasta vădind totodată faptul că întru el se înstăpânește moartea duhovnicească, căci în inima noastră lucrează vrăjmașul mântuirii.
      Sfântul Ioan din Kronstadt

      Cartea de faţă reprezintă o selecție tematică din volumul Viața mea în Hristos, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2005.

    • Părintele James Bernstein s‑a născut într‑o familie evreiască de tradiție hasidică, originară din Vechiul Ierusalim. La 15 ani a început să citească pe furiș Noul Testament și astfel și‑a început uimitoarea călătorie către Hristos, ajungând să înțeleagă că Ortodoxia creștină este cea mai firească continuare și împlinire a Ortodoxiei iudaice. 

      Cu adevărat, părintele James Bernstein este un suflet de poet! În sensul în care Sfântul Porfirie explică ce înseamnă să fii poet: „Pentru ca cineva să devină creștin, trebuie să aibă suflet de poet. Inimile poetice îmbrățișează iubirea, o așază înlăuntrul lor, o simt în adâncuri”. Indiferent dacă scrie poezie sau nu, poetul este neapărat un om care iubește cu toată ființa sa – iubește oamenii, iubește făptura creată, Adevărul, Frumosul, iubește valorile înalte. Iubește viața și, în ultimă instanță, Îl iubește pe Dumnezeu, cel mai mare Poet, Cel Care „Dragoste este”. (Tatiana Petrache)

      ***

      „Mai sunt evreii poporul ales al lui Dumnezeu?” Răspunsul meu este: „Da”! Dar „ales” pentru ce?... „Ales”, mai întâi de toate, să ofere o pildă de sfințenie printre neamuri. Iar asta presupune pocăință, credință și dragoste. Să-ți recunoști căderea este primul pas. Așa cum a făcut Apostolul Pavel după ce a fost părtaș la uci­de­rea primului mucenic creștin, Ștefan. Așa cum a făcut Apostolul Petru după ce s-a lepădat de Hristos de trei ori în ceasul încercării Lui. Să-ți recunoști căderea de a-L fi respins pe Hristos ca Mesia. Căderea de a nu fi primit Evanghelia Sa și Biserica Sa. 
      Eu unul mă simt foarte onorat să fac parte dintre cei de un neam, după trup, cu Domnul nostru Iisus Hristos și cu Fecioara Maria, cei mai mari evrei care au existat vreodată. 
      Părintele James Bernstein

watch series