Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Luandu‑l pe om de mana, credinta il asaza in fata lui Dumnezeu.  Un astfel de om se inalta mai presus de lume: sub picioarele lui se afla intunecatul haos al indoielii, al necredintei, al ratacirilor, al filosofarilor ingamfate si totodata desarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe varful unui munte inalt se afla nori, stanci, prapastii, cascade care vuiesc si salta din stanca in stanca.

Viata pamanteasca e o calatorie ce nu se intrerupe nici macar o clipa.  Mergem, mergem, si dintr‑o data se deschid portile vesniciei, si ne pierdem in intinderea ei neinchipuita, asa cum minunat graieste Sfantul David: strain sunt eu pe pamant, sa nu ascunzi de la mine poruncile Tale(Ps. 118, 19).  Chiar asa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmandu‑l iesim din labirintul intunecat al vietii pamantesti in vesnicia cea fericita.

Sf. Ignatie Briancianinov

Prin rostirea cu umilinta a numelui Sfantului Efrem, in chip tainic suntem facuti partasi la toate patimirile, dar si la slava Sfantului, tot asa cum el s-a facut partas atat Patimilor, cat si slavei Invierii Mantuitorului Hristos prin rostirea neincetata a rugaciunii lui Iisus, intru care numele Fiului lui Dumnezeu lucreaza cu mare putere in fiinta celui care il poarta.  Aceasta unire duhovniceasca, savarsita prin rostirea numelui Domnului ori al Sfintilor, nu numai ca are puterea sa ne treaca peste hotarele lumii vazute, ci ii deschide omului ochii intr-o realitate mai presus de fire, care insa nu isi dezvaluie cutremuratoarea putere, deoarece temelia ei este dragostea si smerenia de necuprins a Mantuitorului Iisus Hristos, pururea lucrata de Tatal intru Fiul si daruita noua prin Duhul Sfant.

Fie ca numele Sfantului Efrem sa se pecetluiasca in strafundul inimilor noastre, aducandu-ni-le si daruindu-ni-le prin suspinul rugaciunii pe toate cele ce sunt spre folosul si mantuirea sufletelor si a trupurilor noastre!

Propunandu-ne sa rasfoim, fila cu fila, viata unei temerare si fascinante principese, Ileana a Romaniei, care in ultimii treizeci de ani ai (pe)trecerii sale pamantesti a imbracat ingerescul chip monahicesc, cartea de fata ne infatiseaza destinul Domnitei, cu urcusurile si coborasurile lui, cu luminile si umbrele lui, mai putin cunoscut de generatiile de dupa razboi.

Cei care totusi au auzit despre Alteta Sa Regala Principesa Ileana nu prea inteleg de ce s-a calugarit in ultimii sai treizeci de ani de viata, devenind Maica Alexandra, cum de a ctitorit o manastire ortodoxa pe teritoriul Statelor Unite (cu hramul Schimbarea la Fata a Domnului) – si ridica din umeri, contrariaţi…

Aceasta carte este cheia intelegerii unei vieti de al carei exemplu are nevoie orice roman, deoarece cu toţii avem nevoie sa ne limpezim mintile si sufletele, sa ne redefinim valorile si modelele, sa ne „schimbam la fata” si noi, primind in suflet povestea acestei Mari Doamne, care a stiut ce inseamna sa-ti iubesti tara, ce inseamna demnitatea in perioade de restriste, datoria de om si slujirea jertfelnica.

Boala – lucrul de care ne temeam cel mai mult, pe care nu-l voiam şi care am nădăjduit mereu să nu ni se întâmple – a devenit brusc parte a vieţii noastre. Suntem puşi în situaţia de a regândi valoarea pe care o avem pentru cei apropiaţi şi pentru noi înşine. La ce mai putem fi de folos în starea în care am ajuns? De ce era nevoie de boala asta? Cum şi de ce să trăim mai departe? Cum şi de ce să răbdăm această suferință? 

Aceasta carte a fost gândită ca un ajutor tocmai în această situaţie. Pentru că, până la urmă, toate aceste întrebări pe care ni le punem nu sunt noi. Toţi câţi au fost pe pământ înaintea noastră au murit – şi cei mai mulţi dintre ei bolnavi, dar nici pe departe nu au murit cu toţii descurajați, deznădăjduiți, fără a conștientiza sensul propriilor suferințe. Mulţi au murit în pace. Mulţi şi‑au trăit ultimii ani, ultimele luni de viață, cu mare plinătate, putere și bucurie. Mulți au fost vindecați de boala ce părea fără scăpare, murind cu mult mai târziu decât le preziseseră medicii. 

Dialogurile din cartea ce vă stă înainte vă vor descoperi secretele atitudinii corecte față de boală şi vindecare, atitudine ce ne ajută să ne depășim slăbiciunile, descurajarea, și să trăim din plin, păstrându‑ne până la capăt, în sensul cel mai înalt al cuvântului, calitatea de Om. 

reștinismul, după ce a pierdut teren în faţa ­cuceririlor musulmane, a început să‑și croiască drum în pământurile kha­zare încă din veacul al ­VIII‑lea, concurând acolo cu islamismul şi mai ales cu iudaismul. În Apus, păgânii moravi pri­mesc creștinismul apusean sub dictatul teoriei celor trei ­limbi aşa-zis sacre – greaca, latina și ebraica.
Sfântul Constantin Filosoful, născut la Tesalonic, va fi trimis la popoarele și semințiile din jurul Imperiului Bizantin, lămurind pe mai-marii acestora, în aprige dispute, cum poate Dumnezeu să Se pogoare în pântecele unei Fecioare, întrupându‑Se astfel Fiul, ori de ce înscrisul batjocoritor de pe Crucea Mântuitorului nu poate constitui un temei pentru a accepta în cult numai trei limbi, câtă vreme Cincizecimea  –  Pogorârea Duhului Sfânt – e cea care ne arată limpede calea propovăduirii Adevărului.
Arhimandritul Serafim Alexiev prezintă în cartea de faţă disputele dintre marele filosof creștin de la Bizanţ – care va primi numele monahal de Chiril cu puțin înainte de trecerea sa la cele veșnice – cu păgânii și khazarii iudaizanţi, cu musulmanii și cu „trilingviștii” apuseni.
O carte pe cât de profundă teologic, pe atât de folositoare duhovnicește.

Cea mai înaltă și nobilă cale de a-I aduce închinare lui Dumnezeu e imnul și cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învățătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simțirii dumnezeiești a Sfinților Părinți, pentru a ni se descoperi toate sensurile și învățăturile trebuincioase mântuirii:

Căci fără mântuirea minții nu e cu putință mântuirea omului, după cum grăitorii de Dumnezeu ne-au făcut cunoscut.

Fie ca și noi, cântând sau citind sau ascultând aceste Canoane, în care grăiește nu poetul bisericesc, ci mai degrabă Însuși Duhul Sfânt, să ne lăsăm inima cucerită de preadulcile intonări, spre a glăsui dimpreună „Cântarea Cântărilor” și a intra în „Sfânta Sfintelor”, ajungând împlinitori și liturghisitori ai înțelesurilor cerești din ele!

Să ne învrednicim a ne răstigni împreună cu El, adică a ne ține departe atât de făptuirea, cât și de lucrarea păcatului ca, sporind întruna pe drumul virtuții și murind cu Domnul nostru, să înviem, să ne slăvim și să domnim în veci, dimpreună cu Acesta, întru Învierea Lui.

Amin!