De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

După dialogurile cu Părintele Iustin din anii 2005-2006, adunate integral, în ediÈ›ie definitivă, în volumul „Părintele Iustin Pârvu – o misiune creÈ™tină È™i românească” (Editura Doxologia, 2014), credeam că nimic nu mai e de spus. Însă trecând pe la Petru Vodă, pe la începutul anului 2010, după ce Părintele Iustin a revenit din spitalul de la Cluj-Napoca, de unde tot primeam veÈ™ti că „a plecat”, nu m-am putut abÈ›ine È™i am mai înregistrat o convorbire. Apoi, la o vreme, revenind, părintele m-a întrebat: „Nu continuăm?”, Și am continuat. Derulând memoria reportofonului, am descoperit că au fost È™apte întâlniri în perioada 2010-2011. Acestora li s-au adăugat alte câteva, când am stabilit forma finală a textului. Modalitatea de lucru era următoarea: după ce înregistram pe reportofon o convorbire, o reproduceam pe hârtie È™i discutam cu părintele fiecare întrebare È™i fiecare răspuns, până la forma finală. Manuscrisul definitiv era semnat de Părintele Iustin, în momentul în care consideram că totul este în conformitate cu spiritul dialogului. Volumul de faÈ›ă a apărut, cu binecuvântarea Părintelui Iustin Pârvu, într-un tiraj redus, în anul 2011. Motivarea scrierii È™i editării acestei cărÈ›i È›ine de o grijă obsesivă a Părintelui Iustin ca intelectualul să fie alături de Biserică, misiunea acestuia în societatea noastră fiind una determinantă.

Adrian Alui Gheorghe

"Tratatele reunite în acest volum reprezintă sinteza damaschiniană cu privire la dogma Sfintei Treimi, pe care ilustrul autor o situează în capul expunerii generale a credinÈ›ei ortodoxe"

Laura Enache

"Întrebare: De unde provine cuvântul Dumnezeu [Theos]?
Răspuns: De la radicalul θῶ, care înseamnă „a întemeia” şi de la ποιω, care înseamnă „a face”, ca Cel ce face toate şi ca pricină a toată zidirea, sau, pe lângă θέω, τρέχω, de la faptul că Dumnezeu este pretutindeni. Sau ΘεÏŒς de la θεᾶσθαι, căci Dumnezeu le a văzut pe toate mai înainte de naşterea lor, iar Domnul vine de la putere, care înseamnă autoritate."

Sfântul Ioan Damaschinul

Dar luându-l călăii, l-au dus în afara cetăÈ›ii, la apus, È™i după ce au aflat un loc unde a binevoit Domnul să se săvârÈ™ească dreptul, l-au legat pe el de un măslin. Căci era pomul în locul acela. Și sabia s-a îndoit ca ceara, fără a-l atinge pe drept, iar bărbaÈ›ii, când au văzut ce s-a întâmplat, au zis unii către alÈ›ii: „Să cădem la picioarele bărbatului, ca să se roage pentru noi, fiindcă mare este Dumnezeul creÈ™tinilor”. Și au căzut la picioarele lui: „Ne rugăm È›ie, robule al lui Dumnezeu, să te rogi pentru noi, ca să ne fie nouă iertare È™i vom crede È™i noi în Hristos”. Și a privit la cer fericitul È™i s-a rugat astfel: „Doamne Dumnezeule, plineÈ™te-mi dorinÈ›a È™i dă-mi să sfârÈ™esc în locul acesta È™i bărbaÈ›ilor acestora dăruieÈ™te-le iertare de păcate È™i un loc în ÎmpărăÈ›ia Ta”.Și i-a venit un glas din cer: „Pantoleon, robule al Meu iubit, s-a împlinit dorinÈ›a ta. Èši s-au deschis cerurile. OÈ™tirile îngerilor te aÈ™teaptă pe tine. Tronul tău este pregătit. Cununa îÈ›i este pregătită. Harul tămăduirilor îÈ›i este dăruit È›ie. Nu te vei mai numi Pantoleon, ci Pantelimon va fi numele tău, pentru că îi vei milui pe mulÈ›i. Căci tu vei fi limanul celor înviforaÈ›i, scăparea celor necăjiÈ›i, apărătorul celor oropsiÈ›i, doctorul celor bolnavi È™i izgonitorul duhurilor necurate”.

Muzica are atâtea calităÈ›i spirituale, încât nu ar trebui să ne surprindă faptul că numeroÈ™i compozitori au avut o credinÈ›ă puternică. Și totuÈ™i acesta este un subiect rareori adus în discuÈ›ie în biografiile marilor muzicieni È™i compozitori. Oamenii ascultă muzică, citesc despre muzicieni È™i pot studia literatura muzicală ani de zile, fără a cunoaÈ™te ceva despre credinÈ›a creÈ™tină a marilor muzicieni.

„În această carte vorbesc despre douăzeci de compozitori care au avut o viaţă È™i convingeri diferite. TotuÈ™i între aceştia există un acord surprinzător ce se bazează pe credinÈ›a creÈ™tină. Până È™i oameni complet diferiÈ›i precum Haydn È™i Stravinski par să aibă în comun o spiritualitate activă. Aceasta nu înseamnă că vreunul dintre aceÈ™ti compozitori a dus o viaÈ›ă exemplară, de sfânt. Au fost oameni obiÈ™nuiÈ›i, care s-au confruntat adesea cu împrejurări extrem de dificile, având fiecare partea lui de eÈ™ecuri personale. Însă toÈ›i au avut o credinÈ›ă sinceră. Scopul meu, în scrierea cărÈ›ii de faÈ›ă, este de a mă concentra pe acest aspect al vieÈ›ii lor, unul adesea neglijat.”



PATRICK KAVANAUGH

Dumnezeu nu numara caderile, ci ridicarile noastre.  Multi credinciosi pierd bucuria sfanta si pacea inimii pentru ca se dezamagesc de faptul ca Dumnezeu nu-i vindeca in cateva ore sau zile!  Dumnezeu, cum ai vazut, da Harul din belsug din prima clipa a intoarcerii noastre la El, dar noi trebuie sa lucram cu grija si ravna cu acest Har, ca el sa se inscrie in trupul si sufletul nostru, in celulele si sinapsele noastre, ca sa dobandim felul de a fi al lui Dumnezeu intrupat.  Asta se face cu bunavointa, cu rabdare si in timp.  Pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu timp, ca sa-I putem raspunde la iubire cu trupul nostru.  Acum, sufletul nostru este inviat prin Botez si hranit cu Har peste Har prin Sfintele Taine, si slujbe, si rugaciune, dar trupul are nevoie sa intrupeze felul de a fi al Harului si va straluci de slava biruintei Domnului la invierea de obste.  Si inca de acum va arata schimbarea, care se va face treptat si cu nevointa, rabdare si incredere.

Monahia Siluana Vlad 

Stareţul (duhovnicul, n.n) este cel ce găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa lui propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-se lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care-şi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această austeră ucenicie, în speranţa ca la capătul unor îndelungate străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poată dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a reuşi să se regăsească pe sine.