Este posibila mantuirea in secolul al XXI-lea?

Format: 20x13 cm
ISBN: 973-136-201-4
Status: momentan indisponibil

Este posibila mantuirea in secolul al XXI-lea?

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia

Astăzi, după prorociile Sfinţilor Părinţi, trăim într-o lume adâncită în „ispite crunte”. Nu există literatură patristică contemporană, pentru că nu mai sunt îndrumători sfinţi care să scrie despre mântuirea omului. În cărţile Părinţilor din vechime descoperim cu greu răspunsuri la dilemele şi problemele actuale. În mare parte, oamenii de azi nu pot înţelege şi nici practica sfaturile acestora. Singura modalitate de a deprinde aplicarea lor corectă este să apelăm la sfaturile păstorilor şi ale duhovnicilor din zilele noastre care au dragoste pentru învăţăturile sfinţilor şi se străduiesc să le urmeze.
Un astfel de părinte este şi autorul acestei cărţi, Serghie Râbko, ale cărui îndemnuri sunt inspirate din sfaturile asceţilor, stareţilor şi duhovnicilor din trecutul îndepărtat sau din cel apropiat nouă. În acest fel, vom încerca împreună cu ei, minimizând astfel riscul de a greşi, să descoperim voia lui Dumnezeu şi să împlinim lucrarea mântuirii chiar şi în secolul al XXI-lea.

Pret: 20.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • O poveste tulburătoare despre descoperirea credinței

      ***

      O călătorie în Muntele Athos – între zidurile sfințeniei îngerești și sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului.
      O poveste tulburătoare despre depășirea certitudinilor umane și descoperirea Adevărului.
      O fascinantă căutare lăuntrică, istorisită cu talent, umor și sensibilitate.

      ***

      – Ascultă, deci, un cuvânt care nu e rod al înțelepciunii mele, ci al unui bătrân foarte luminat: „Dacă vezi lucrurile cu ochii unei albine, pe toate le vei vedea ca mierea. Dacă însă le vezi cu ochi de muscă, pe toate le vei vedea murdare.”
      Zicând aceste cuvinte, starețul se ridică, socotind discuția încheiată. Iorgos s‑a ridicat și el și s‑a îndreptat spre ușă. Înainte să iasă, s‑a oprit și, întorcându‑se, a zis:
      – Dacă pui o albină într‑un grajd, o să plece, fiindcă nu va găsi nimic de folos. Dacă pui o muscă în stup, albinele or s‑o omoare. Se va vedea ce sunt după felul în care voi pleca de aici și când voi pleca.
      Când a rămas singur, bătrânul cu părul alb s‑a așezat înaintea icoanei Maicii Domnului și cu voce frântă șopti: „Împărăteasa tuturor, o muscă a intrat în Grădina ta. Tu, care alergi grabnic înaintea oricui te cheamă și împărtășești durerea noastră, a tuturor, mijlocește la Fiul tău să îl miluiască! A pierdut calea, să nu‑și piardă și sufletul!”

      ***

      Lectura acestei cărți constituie o binefacere atât pentru cititorul fami­liarizat cu lumea credinței, cât și pentru cei mai puțin apropiați de spațiul Bisericii. Îndeosebi cei care nu s‑ar apropia cu ușurință de o carte cu conținut teologic vor avea neașteptata surpriză a unei lecturi parcurse dintr‑o răsuflare, care te introduce treptat și cu măiestrie într‑o lume plină de frumusețe și taină.
      Din paginile cărții, ­dominate de ­dialoguri savuroase, cititorul, mai mult sau mai puțin sceptic, află răs­pun­­suri pertinente și cuceritoare prin firescul și justețea lor la întrebările mereu actuale cu privire la existența lui Dumnezeu, iar cel deja credincios redescoperă un univers pe care îl credea cunoscut, învățând modul de a purta un dialog cu cei care nu îi împărtășesc convingerile.
      Această extraordinară carte con­sti­­tuie un prilej pentru fiecare cititor de a trăi propria minune pe tărâmurile credinței.

watch series