Este posibila mantuirea in secolul al XXI-lea?

Format: 20x13 cm
ISBN: 973-136-201-4
Status: momentan indisponibil

Este posibila mantuirea in secolul al XXI-lea?

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia

Astăzi, după prorociile Sfinţilor Părinţi, trăim într-o lume adâncită în „ispite crunte”. Nu există literatură patristică contemporană, pentru că nu mai sunt îndrumători sfinţi care să scrie despre mântuirea omului. În cărţile Părinţilor din vechime descoperim cu greu răspunsuri la dilemele şi problemele actuale. În mare parte, oamenii de azi nu pot înţelege şi nici practica sfaturile acestora. Singura modalitate de a deprinde aplicarea lor corectă este să apelăm la sfaturile păstorilor şi ale duhovnicilor din zilele noastre care au dragoste pentru învăţăturile sfinţilor şi se străduiesc să le urmeze.
Un astfel de părinte este şi autorul acestei cărţi, Serghie Râbko, ale cărui îndemnuri sunt inspirate din sfaturile asceţilor, stareţilor şi duhovnicilor din trecutul îndepărtat sau din cel apropiat nouă. În acest fel, vom încerca împreună cu ei, minimizând astfel riscul de a greşi, să descoperim voia lui Dumnezeu şi să împlinim lucrarea mântuirii chiar şi în secolul al XXI-lea.

Pret: 20.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun „ceilalţi”, mă refer şi la vrăjmaşii mei.
      Cei mai mulţi suntem preocupaţi de propriile nevoi şi interese, neavând nici cea mai mică idee despre menirea noastră originară – aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi a ne uni cu El. Din cauza aceasta, nu avem parte de experienţa unei relaţii de dragoste autentică nici cu ceilalţi. Am căzut într-un individua­lism în care comuniunea cu Hristos nu există şi nici nu are cum să existe. Aceasta e starea în care m-am regăsit eu, în lanţurile egoismului care-mi ţineau sufletul despărţit de har. Pentru mine, adevărata luptă pentru curăţire a fost o încercare disperată de a mă izbăvi de moartea veşnică. 
      Frank Atwood

watch series