Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Ediţie îngrijită și note de Florin Stuparu 
 
Ediţia de faţă are la bază manuscrisul tipărit întîia oară, prin osîrdia şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al Buzăului, D. D. Kesarie, în zilele bine‑credinciosului Domn a toată Ţara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica, la anul 1840. 
 
 
Se plîngea ucenicul către stareţul său: „Părinte, tot citesc la Psaltire, şi nimic nu înţeleg!” La care bătrînul i‑a răspuns: „Nu‑i nimic, fiule, înţeleg dracii şi se cutremură!” 
Trei sînt pricinile pentru care nu putem pătrunde înţelesul cuvintelor dumnezeieşti şi avem nevoie de tîlcuiri. 
Prima e întunecarea minţii noastre de oameni căzuţi, minte care se află sub înrîurirea duhurilor răutăţii şi a patimilor noastre gîndite sau trupeşti. 
A doua e că Scripturile sînt scrise umbrit, în ghicitură. După căderea omului şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, Ziditorul nu a lăsat făptura Sa întru necunoaştere, dar nici nu S‑a descoperit oricui şi oricum. Pentru a ne aduce aminte de starea şi de vrednicia dintru început şi pentru a ne arăta calea de întoarcere la Sine, adică mîntuirea, răscumpărarea din robia celui rău, Dumnezeu S‑a arătat drepţilor Săi – Patriarhi, Proroci, Apostoli, Sfinţi Părinţi – şi prin ei ne‑a dat Sfintele Sale Scripturi: Vechiul şi Noul Testament, la care se adaugă scrierile Sfinţilor Părinţi insuflaţi de Duhul Sfînt. Şi, fiindcă grăieşte tainele ascunse minţii şi ochiului nostru, e lesne de înţeles că Preasfîntul Duh nu poate vorbi decît tainic, urmînd ca tot darul Său să ne descopere înţelesul, prin cărţile de tîlcuire alcătuite de alţi aleşi ai Săi curaţi cu inima, singurii care pot vedea şi înţelege pe Dumnezeu. 
Dar nevoia de tîlcuiri are şi altă pricină. Trebuie să înţelegem că nimic nu urăşte mai mult vicleanul stăpînitor al lumii acesteia decît Adevărul. Iar Adevărul nu este ceva, el este Cineva, este Însuşi Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, şi toate dumnezeieştile scripturi vorbesc despre El, Răscumpărătorul neamului omenesc şi Biruitorul îngerului căzut şi al puterilor lui.

Aceasta carte ocupa un loc unic in literatura duhovniceasca ortodoxa: un asemenea tratat despre ascultare, scris de catre un sfant, cara a cunoscut taina ascultarii atat ca ucenic, cat si ca staret, este intradevar o raritate. Zosima Verhovski(care a fost principala sursa de inspiratie pentru Dostoievski pentru staretul Zosima din Fratii Karamazov), ale carui scrieri s-au bucurat de inalta pretuire a Sfantului Filaret al Moscovei, a fost una din figurile cele mai impunatoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiada de scriitori ascetici de importanta majora.

Daca m-ar intreba cineva: "Ce-ti doresti tu de la Dumnezeu mai mult, care dar?", as raspunde: "Darul smereniei, care, mai mult decat orice altceva, este bineplacut Domnului".  Smerenia este lumina intru care noi putem vedea Lumina: pe Dumnezeu Insusi.  Fiindca nu celui indestulat i se arata Dumnezeu, ci sufletului smerit.

Sufletul omului smerit este asemenea marii: daca aruncam o piatra in mare, aceasta tulbura pentru o clipa suprafata apei, apoi cade in adancuri.  In felul acesta sunt inghitite necazurile in sufletul omului smerit, caci este cu el puterea lui Dumnezeu.  Doamne, da-ne noua darul sfintei Tale smerenii.

Sfantul Siluan Athonitul

Pe 23 august 1944, Virgil Gheorghiu, pe atunci atașat cultural la Zagreb, și soția sa află de capitularea României în fața trupelor sovietice. Patru ani mai târziu, ei trec granița franceză.

Ispita libertății e povestea pasionantă a drumului lor prin Europa de după război. Apatrizi, străbat în mijlocul valului de refugiați Croația, Austria și Germania, întâmpinând primejdii fără seamăn, și, în situațiile cele mai grave, știu întotdeauna să sesizeze absurditatea și rizibilul Istoriei.

Lecție de omenie și rezistență, cronică poetică, odiseea lui Virgil Gheorghiu ne amintește cu umor că libertatea e neprețuită.

În aceste vremuri, umanitatea trece printr-o schimbare profundă, poate una radicală, dar în același timp neclară, deoarece nu înțelege ceea ce i se întâmplă sau cum va arăta lumea în viitorul apropiat. Schimbarea privește toate sectoarele culturale, lumea ideilor, credința, normele, valorile. Această revoluție este rezultatul unui conglomerat de puteri științifice, tehnologice, economice, care se sustrage puterii po­litice și dezintegrează unitatea umanității. Morala este evident captivă în această bulversare globală. Omul se află tot mai mult într-o stare de conflict atât cu natura înconjurătoare, cât și cu semenul său. S-a ajuns la robotizarea individului, proces accelerat mai ales în perioada pandemică, care se consolidează, frontiera dintre om și mașină devenind insesizabilă: bun venit în noul spațiu Schengen! 
Nu mai știm ce este viața interioară, nici cea privată.  Inteligența artificială a confiscat noțiunile de „conștiință” și „interioritate” și le‑a definit în termeni simpli comportamentali: le putem imita prin mașini. Fără a mai detalia toate aceste concepte care contribuie din plin la configurarea inte­riorității fiecăruia dintre noi și a formatării societății din care facem parte, în această carte încerc să arăt cum am ajuns, o parte dintre noi, să ne ignorăm propria interioritate și mai ales sub ce forme subtile ne-am îndepărtat de Dumnezeu. 
În acest sens, așezând icoanele alături de emoticoane, sau chiar invers, sper că voi putea convinge o parte dintre cititori că trebuie să facem față unei normalități capabile de orice, în care imaginea este bună la toate, dar în care privirea ajunge să‑și piardă... vederea. 
Pr. Emanoil Băbuș

Bobby Allonby e un băiețel de aproape cinci ani, orfan de mamă. Locuiește cu bunica, mătușa și unchiul lui – oameni ocupați, austeri, pentru care prezența unui copil nu e decât sâcâitoare. Educația lui este lăsată pe mâna unei dădace, care are grijă ca cel mic să nu-i deranjeze prea des. 
Bobby așteaptă în fiecare zi, cu multă încredere, în­toar­cerea tatălui său, împărtășindu-și visele și secre­tele celui mai bun prieten – nu un câine sau un urs împăiat, ci un baston cu un cap de fildeș, pe care Bobby l-a numit Nobbles și de care nu se desparte zi și noapte. 
Romanul surprinde viața deloc simplă a băie­țe­lului, plină de aven­turi copilărești, relațiile cu puținii prieteni și familia, dar, mai ales, căutarea Raiului și a mântuirii prin des­coperirea credinței. Este o poveste de­spre durere, iertare și, mai cu seamă, despre adevărata dragoste.