Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinerețe în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

Sfințenia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

Lucrarea de fata cuprinde epistole catre enoriasii parohiei parintelui Ioannis Ath. Giannopoulos, motivat de aparitia a doua confesiuni eretice in parohia sa.

Câţiva ani binecuvântaţi, sufletele multor credincioşi au simţit prezenţa Părintelui Paisie de la Mănăstirea Secu, respirată din minunatele comori duhovniceşti pe care cuvioşia sa le-a făcut cunoscute în mai toată ţara, printr-un misionarism ortodox autentic, altruist şi pilduitor.

Talanţii mulţi, cu care Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu l-au înzestrat, au rodit şi prin darul scriitoricesc a izvorât această carte, ca o mărturie de sfinţenie, dăruire şi trăire duhovnicească vie a monahului pătimitor Paisie Costandel, ajunsă şi la noi după mutarea sa la cele veşnice.

Introducându-ne în duhul rugător şi duhovnicesc al legăturii lăuntrice dintre mari duhovnici, apropiaţi timpului şi neamului nostru, Părintele Paisie trezeşte şi în noi duhul rugăciunii şi al dorului neostoit pentru Împărăţia Cerească.

Din mărturiile cuvioşiei sale, aflăm rostul ziditor al pelerinajului la sfintele mănăstiri, prin întâlnirile cu marii nevoitori ai acestor locuri binecuvântate. Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Paisie, dar şi modeşti martori ai dezvăluirilor minunate, mult folositoare de suflet, au peregrinat an de an, în timpul verii, pe la sfintele mănăstiri moldave, culegând roade de mântuire împărtăşite nouă cu tainică bucurie, prin această lucrare ziditoare mângâiată de duhul vetrelor sihăstreşti...

Părintele Paisie, iubind mult trăirea jertfitoare de pelerin şi misionar ortodox, la rândul lor, fiii săi duhovniceşti s-au străduit, au dorit şi în bună parte unii au reuşit, fără nici o răsplată, în semn de recunoştinţă şi dragoste creştină pentru cuvioşia sa, să scoată la lumină mărturii smerite şi convingătoare ale învierii lăuntrice, posibilă şi în vremurile noastre doar celor cu inima înfrântă!

În contextul vieţii de astăzi, mai mult ca oricând, sfatul testamentar al cuviosului monah, „de a ne ruga neîncetat şi de a nu osândi pe nimeni”, ar trebui să ni se sădească în inimi cu putere multă, dar să şi rodească cu sinceritate deplină!

Fie ca Bunul, Milostivul şi Dreptul Judecător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile totdeauna bine primite şi grabnic ajutătoare la Tronul Ceresc ale Măicuţei Domnului, să ne lumineze cărarea spre mântuire şi prin acest îndemn paterical al Părintelui Paisie de la Secu, de a învia lăuntric.

"De ce sa credem in Dumnezeu? Stie cineva cum e pe lumea cealalta? S-a intors cineva de acolo? .... Poate ca nu exista nici rai, nici iad. Totul e aici, pe lumea asta. Si fiecare trebuie sa ne zbatem sa scapam de iadul necazurilor si sa ajungem in raiul placerilor." Cine spune asta? Multi, foarte multi oameni. Si chiar unii crestini, care sunt crestini numai prin botez, si care nu cred in Dumnezeu pentru ca mintile lor au fost intinate cu invataturi atee. De-a lungul istoriei au existat multi oameni care s-au indoit de existenta raiului si a iadului. Cativa dintre acestia, din randuiala lui Dumnezeu, au avut vedenii prin care s-au convinsca raiul si iadul nu sunt doar scorniri ale preotilor. Au mai existat cuviosi sau oameni obisnuiti, chiar si unii pacatosi, care au vazut in vedenii raiul pentru a sti care este rasplata dreptilor- si iadul - pentru a intelege chinurile care ii asteapta pe pacatosi. E lesne de inteles ca necredinciosii nu pot lua in serios marturiile acestora. Ei considera ca sunt simple halucinatii sau scorneli ale oamenilor lipsiti de minte. Dar cititorilor credinciosi le este de mare folos sa citeasca cu luare aminte intamplarile istorisite in aceasta carte. De murit, vom muri cu totii, si cei credinciosi si necredinciosii. Dar cei care s-au pregatit vreme indelungata, ani si chiar zeci de ani, pentru clipa mortii vor ajunge sa se bucure de viata cea adevarata...

Cine crede ca la Sarov sfintenia a inceput cu marele Serafim se insala. Patericul Sarovului ne aduce in fata ochilor vietile si nevointele unor cuviosi despre care cei mai multi dintre noi nu stiau nimic; acestia ne ajuta sa intelegem ca Sfantul Serafim a fost rodul unei manastiri care, desi nu foarte veche, a zamislit nevoitori la masura nevoitorilor din vremurile de demult. Citind despre jertfele lor, cititorii vor putea sa isi umple candela sufletelor cu ulei duhovnicesc, pentru a rezista ispitelor din ce in ce mai puternice ale unei lumi care L-a uitat pe Dumnezeu.

Editorul

Scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Dobandeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mantui in jurul tau. Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, si in departarea de patimi, iertarea greselilor, neosandirea aproapelui, tacerea launtrica. Nimic nu este mai bun decat acea pace in Hristos, prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamant.

Sfantul Serafim de Sarov

Din cuprins:

• Petrecerea de la castel • Juramantul • Cei doi care l-au vazut pe Dumnezeu • Milostenia • Intentii bune • Socoteala • Rugaciunea • Pilda • Masa de duminica • Dragostea parinteasca • Prietenii si ursul • Un om fericit, si altele

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” este una dintre cele mai importante si vechi icoane ale Rusiei ortodoxe.  Istoria acesteia, plina de multime de semne harice si de minuni, nespus de folositoare pentru crestini, naste o deosebita evlavie catre acest odor de nepretuit.

Descoperita in anul 1295, in imprejurimile cetatii Kursk, la radacina unui copac, icoana avea sa arate inca dintru inceput minunate semne: aparitia unui izvor tamaduitor la aflarea ei, intoarcerea, in mai multe randuri, in chip minunat, din cetatea Kursk in Pustia Koren, vindecari de orbire, etc. Icoana Maicii Domnului „a Semnului” il va salva, de asemenea, de la moarte, in copilarie, pe cel ce avea sa ajunga farul luminos al Rusiei creștine – Sfantul Serafim de Sarov, devenind icoana sa de suflet. Cunoscutul sfant Ioan Maximovici a plecat pe cararile vesniciei rugandu-se inaintea acestei icoane facatoare de minuni a Nascatoarei de Dumnezeu...

Minunile icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Rusia, Serbia, Austria, Germania si Statele Unite – loc in care se afla astazi acest vechi odor sfant, prezentate in cartea de fata, sunt intregite de istoria fabuloasa a icoanei si de acatistul celei care arata pururea lumii semnele milostivirii sale... 

Cea mai înaltă cale de vieţuire a omului pe ­pământ este învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, iar asta înseamnă că pentru fiecare dintre noi lucrul cel mai de folos este să-­și rânduiască viața potrivit cuvintelor Domnului. Criteriile de tâlcuire a învățăturilor Mântuitorului nu sunt altele decât Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți, inima deschisă către Dumnezeu, logica, bunul simț și limpezimea rațiunii – pe care Domnul le-­a dat omului pentru ca el să poată deosebi binele de rău şi înțelege toate lucrurile care îi sunt de trebuinţă în viaţă.

Predica de pe Munte reprezintă temelia învăță­turii Mântuitorului Iisus Hristos – glasul ce vine de la Tronul lui Dumnezeu, lumină cerească ce luminează viețile oamenilor.

Înconjurat de popor, Fiul lui Dumnezeu Şi­-a început Predica de pe Munte arătându­-ne care sunt Fericirile, pentru ca omul să împlinească scopul existenței sale: acela de a fi fericit...