La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Bucurie aduce sufletelor dreptcredinciosilor si aceasta culegere de cantari, ritmuri din bataia inimii Bisericii, care este Duhul Sfant, suflari de viata invioratoare si de crez crestin marturisitoare.  Aceasta publicatie urmeaza unor ani fructuosi de punere in practica a melosului si etosului bizantin, si reprezinta o ofranda inchinata Ocrotitoarei Moldovei, Sfanta Cuvioasa Parascheva, cea mult folositoare.  Expresie asadar a unei experiente doxologice de exceptie, aceasta lucrare sa ne fie chemare si indemnare spre inchinaciune adusa Dumnezeului Celui minunat intru sfintii Sai.

(lipsa text)

Citirea din Sfinţii Părinţi ne ajută să ne vedem păcatele şi neajunsurile sufleteşti. Cuviosul Macarie de la Optina ne sfătuieşte: „Citiţi cărţile Părinţilor şi studiaţi învăţătura lor; aceasta ne va fi de folos pentru cunoaşterea neputinţei noastre şi pentru dobândirea smereniei, răbdării şi dragostei, învăţându-ne cum să ne împotrivim patimilor, cum să ne curăţim inima de aceşti spini şi să sădim virtuţile”. Aceste cuvinte care îi aveau în vedere pe Sfinţii Părinţi se referă în aceeaşi măsură şi la stareţii Optinei, care prin experienţă străbăteau calea virtuţilor. „Aceştia Sfinţii Părinţi , ne învaţă Cuviosul, nu scriau după mintea lor, ci mai ales, având experienţa multor necazuri, scârbe şi boli, ne-au lăsat, ca o bogată moştenire şi plină de nădejde vistierie, cuvintele lor pline de har. Iar noi, aducând mulţumiri Domnului, Care ne-a făcut acest dar, să învăţăm de la ei şi la nevoie să le punem pe rănile noastre ca pe un balsam tămăduitor…” 

Aşadar, să cădem şi noi la cuvioşii noştri stareţi cu credinţă şi cu dragoste şi să învăţăm de la ei lucrarea poruncilor Domnului, lupta cu patimile şi să năzuim spre o viaţă sfântă, dreaptă şi bineplăcută lui Dumnezeu. 

Cuvioşilor stareţi ai Optinei, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi! 

De la învăţături şi îndrumări practice până la descrierea unor stări duhovniceşti pe care foarte rar se întâmplă ca cineva să le atingă şi cu atât mai mult să mărturisească în scris despre ele, această carte vă dă o perspectivă completă asupra vestitei „lucrări a minţii”, comoara cea mai de preţ a ascetismului ortodox. 
Între delicata mireasmă de smerenie a ascetului necunoscut de la Noul Athos, apa vie care curge, prin Stareţul Gherman, din izvorul ce nu cunoaşte rătăcire al Optinei şi uimitoarele revărsări de har ale Sfântului Vasilisc Siberianul, între bucuria aflării sfatului preţios şi adâncul cutremur pe care îl stârnesc trăirile nelumeşti ale Sfinţilor, smeriţi-vă. Învăţaţi. Trudiţi. Rodiţi bucurie nepământească. 
Vă aşteaptă lumea nesfârşită a rugăciunii