Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

„Viata si moartea Maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck - sunt profetice pentru ortodocsii de azi, pentru atatia tineri care doresc iubirea si riscul, dar nu mai stiu unde anume se gaseste Dumnezeu. Dumnezeu e in inima fiintelor si a lucrurilor, in insasi densitatea materiei, in suferinta si creatia care transfigureaza lumea. Aceasta transfigurare a lumii cere contemplatia creatoare, dar si iubirea activa, compatimirea personala cea mai sfasietoare dar si reinventarea vietii.

Indragostita de Hristos, de dreptate, de saracie si de frumusete, Maica Maria a fost o poetesa a vietii.

Destinul Maicii Maria - patimile ei, compatimirea ei, patimirea ei - subliniaza extraordinara diversificare necesara Ortodoxiei contemporane. Ea pune o problema extrem de reala pentru Biserica Ortodoxa: aceea a unor noi forme de viata monahala, in care locul central sa-l ocupe cea de-a doua porunca a Evangheliei: iubirea nebuna de aproapele, integrala, fara rezerve.

Alaturi de traditia marilor isihasti si hranita de ea, n-avem oare nevoie si de mari creatori de iubire, de mari creatori de viata care sa faca sa rodeasca «desertul inimilor» si al lumii contemporane? Nu mai e timpul sa opunem aceste doua lucruri.

Daca o iubim, daca o veneram pe Maica Maria, o facem nu in ciuda dezordinii ei, a ciudateniilor si pasiunilor ei. Intre atatia morti evlaviosi si atatia morti delicati, tocmai acestea o fac extraordinar de vie.“

Olivier Clement

Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.

Aceasta carte este o adunare de cugetari povatuitoare si de sfaturi bune, extrase din operele multor barbati invatati si scriitori, de preferinta din operele sfintilor Parinti si Invatatori ai Bisericii.

Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.