Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Putina teologie pentru ingineri, dar nu numai pentru ei.

Nici teama de pedeapsă, nici speranţa într-o răsplată imediată, nici rezultatul unor raţionamente sofisticate nu trebuie să stea la temelia legăturii noastre cu Dumnezeu, ci o dragoste curată, asemenea celei pe care o simte pruncul pentru părinţii săi, cea care îl face pe micuţ nu să construiască nu ştiu ce scheme logice elegante, nici să efectueze cine ştie ce judecăţi complexe, ci numai să-şi întindă mânuţele pentru a fi luat în braţe, mângâiat şi ocrotit. 
Ce faci însă cu cei care, ca şi mine, prin formaţia lor, prin instrucţia pe care au primit-o şi prin modul în care au fost obişnuiţi să gândească, nu pot accepta decât acele adevăruri care pot fi demonstrate prin raţiune sau experiment? 
Lor le este destinată această carte. 
Nicolae Vladimir Dobre 

Sfântul Luca e o verigă a unui lung lanț care pornește din epoca Apostolilor. L‑a iubit pe Hristos, l-a iubit pe om. A slujit chipul lui Dumnezeu, adică pe om și mai ales pe cel suferind, cu o iubire și cu o abnegație extraordinară – nu pentru bani şi pentru slavă sau pentru alte scopuri egoiste, ci ca să-l slujească, să-l aline, să-l vindece pe omul suferind. La fel ca Domnul Hristos, și Sfântul Luca și‑a petrecut viața pământească făcând bine celor bolnavi, şi de aceea a primit harisma facerii de minuni de la Dumnezeu. Minunile lui sunt nenumărate și de necrezut pentru logica omenească. 
După o viaţă martirică, el a plecat la Ierusalimul cel de Sus pe 11 iunie 1961. Nu ne-a părăsit însă. Cât a trăit, a alergat cu orice mijloc, pe jos, cu calul, cu sania, cu mașina, cu trenul, cu avionul ca să-i ajute pe oameni. Acum nu îl mai împiedică nici distanțele, nici granițele. Aleargă pretutindeni unde este chemat, după cum va constata cititorul acestei cărți din numeroasele mărturii, cuprinse în această carte, ale celor cărora Sfântul Luca le-a făcut bine. arg

Despre cât de minunată este purtarea de grijă a lui Dumnezeu!

Romanul surprinde viața a patru surori în pragul unor mari schimbări: de la traiul fără lipsuri din capitală, în înalta societate, la un trai modest, la țară, într-o lume necunoscută. Este, totodată, o căutare a echilibrului și a maturității, a unor răspunsuri existențiale în fața unor situații dintre cele mai neașteptate: dezmoșteniri, proiecte aventuroase, intrigi și mistere, văduvie sau începutul unei căsnicii.

Dintre cele patru surori, Gwen este favorita celor două bătrânele gemene din sat – și nu fără motiv! Tâ­nă­ra este inteligentă, cu simțul umorului, gata oricând să învețe, să întreprindă ceva, să plece în ținuturi îndepăr­tate... pe scurt, să facă orice își dorește – un exemplu de gândire pozitivă, cum am spune astăzi. Când roadele încrederii fără rezerve în propria judecată ajung să afecteze atât viața ei, cât și pe a celor din jur, Gwen se întoarce la Buna, dădaca din copi­lărie a celor patru tinere bogate. Versetele pe care Buna le încredințase spre reflecție celor patru surori vădesc cât de bine o cunoștea pe fiecare și cât de mare este dragostea ei pentru psalmii în care își găsește mereu pace, alinare și însuflare.

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreo­dată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu ­­suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şap­­te­zeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy. "Prințesa și Curdie" apă­rută la 11 ani după "Prinţesa şi goblinii", continuă sondarea pe baze creștine a condiției umane. Romanul, scris într‑un stil alegoric, este deopotrivă captivant și plin de învățăminte.

Sfântul Ioan Maximovici, acest om micuț, adus de spate, cu părul încâlcit și hainele modeste, cu un defect de vorbire și o voce molcomă, odată ajuns arhiereu, a început a umbla adeseori desculț, chiar dacă unii au început să spună despre el că e smintit la minte. Grija de căpătâi a Sfântului Ioan era îndreptată către inima sa adâncă, de aceea a ajuns să-L odihnească pe Hristos cu o asemenea plinătate, încât sălășluirea Duhului Sfânt întru el s-a preschimbat într-o îmbrățișare desăvârșită, dăruită întregii firi omenești.
Din această pricină, cei care iubeau Adevărul și cunoșteau puterea rugăciunilor și blândeții dumnezeiești ale Sfântului Ioan, nu se lăsau amăgiți de aparența exterioară, ci, apropiindu-se cu sfială și smerenie, descopereau că, sub firava sa înfățișare, se ascundea un colos de rugăciune și dragoste, un suflet nespus de mărinimos care purta întru el suspinul Duhului Sfânt pentru întreaga zidire. 
Viața sa, tăinuită cu Hristos în Dumnezeu, s-a făcut un izvor neîncetat de daruri ce se revarsă îmbelșugat către toți cei care își deschid brațele inimii spre a se încredința Domnului. De aceea faptele și minunile Sfântului Ioan cresc asemenea unor perle în inimile credincioșilor, dăruindu-le puterea de a nu fi biruiți de valurile cele amare și pline de nebunie ale acestei lumi nestatornice.
Gingășia, bunătatea și blândețea, alături de stăruință, răbdare și suspin, au făcut din Sfântul Ioan Maximovici unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai zilelor noastre. Toți cei care îi cer, cu credință, grabnicul ajutor, află în acest minunat ierarh, nu numai un binefăcător și tămăduitor, ci și un prieten și sfătuitor tainic, care, cu o nespusă delicatețe, vine în viețile
noastre și ne scoate la limanul veșniciei, purtând grijă de noi în întregime – suflet și trup. Mărturie stau nenumăratele și uimitoarele minuni pe care le-a săvârșit încă din timpul vieții și după adormirea sa, și care nu încetează a se înfăptui cu putere până acum.

Suntem în anul 68. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost uciși cu cruzime, toţi creştinii sunt vânaţi şi perse­cutaţi. Împăratul Nero, veșnic însetat de ­sân­ge, este ho­tă­­rât să îi nimicească o dată pentru tot­deauna pe toți cei care cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Creştinii ştiu că îi pândeşte tortura și moartea, dar răc­netul nemilos al fiarei pălește în fața iubirii lui Dum­nezeu, nesecat izvor de viață.

Când Nero poruncește este o poveste despre credință, dragoste și curajul de a înfrunta moartea. Este o poveste care îi cheamă pe cei care au cunoscut şi au înţeles mi­nunata putere a lui Dumnezeu să‑L mărturisească în fața oamenilor și să‑i întărească prin exemplul lor. Mesajul ei este mereu actual, iar Aliki Ka­fetzopoulou reușește să surprindă cu măiestrie chipurile copiilor într‑o lume tul­bu­rată, cu frământările și bucuriile lor, cu prieteniile și întâlnirile lor ziditoare. Sunt pagini de lectură care ne însuflețesc, ne dau curaj, ne limpezesc și ne întăresc în credință.