Vladut Diaconescu este un copil obisnuit al acestor zile.  Are doar o inima mare, pe care multi de varsta lui nu au dobandit-o.  Inima de copil este aceea care deschide usile indurarilor ceresti, portile milostivirii, ale iubirilor dumnezeiesti, este cheia care descuie Raiul si chezasa a toata bunatatea, si ea se poate castiga la orice varsta a vietii noastre pamantesti, de catre oricare dintre iubitorii de Adevar, Bine si Frumos.

Daca invataturile Mantuitorului sunt intelese de toti oamenii si de copii, aceasta se datoreaza pildelor si asemanarilor pe care le intrebuinta El cand vorbea.  Cand vestea o invatatura noua, El spunea si cate o pilda luata din viata fapturilor sau din lumea inconjuratoare.  Pildele si asemanarile in invataturile Domnului Iisus Hristos sunt ca si ferestrele la casa: lumineaza, lasa lumina sa patrunda in camere si sa alunge intunericul...

"Cred cu tarie ca cel mai mare duhovnic in viata este Parintele Justin Parvu de la Petru Voda.  Este si cel mai puternic om duhovnicesc.  Chiar daca nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat si care nu se va putea lua de la el.  As vrea ca Sfintii Arhangheli si Maica Domnului sa-i pazeasca pe ucenicii sai de ispita mandriei de a-i fi ucenici."

Parintele Gheorghe Calciu

Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de intrebari: si toate intrebarile acestea, in intemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa intr-o singura dorinta - si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos.  Iar adevarata Biserica a lui poarta - si trebuie sa poarte - raspunsuri la toate intrebarile si sub-intrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele intrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos.  Iar vatra duhului omenesc arde pururea in vesnicele intrebari chinuitoare.  Si orice om arde in ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: ii arde inima, ii arde mintea, ii arde constiinta, ii arde sufletul, ii arde intreaga fiinta.

Intre toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita.  Tocmai pentru aceasta S-a coborat Dumnezeu pe pamant, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre intrebari.  Din aceasta pricina a si ramas intreg pe pamant, in Biserica Lui, careia El ii este cap, iar ea este trupul Lui.  Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si in ea este intreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine-vestirile Sale si cu toate desavarsirile Sale.

Cuprins:

Amintiri din copilaria parintelui 
Duhovnicii unei generatii 
Minunatii "banditi" din inchisorile comuniste 
Sfanta Inviere in Mina de la Baia Sprie 
Despre povatuirea duhovniceasca 
Ce este politica 
Despre neam si despre crimele comunismului 
Despre marturisire 
Sfaturi despre... 
Sa nu ne facem partasi la erezie 
Aiudul- jertfa si sfintire 
Cine tine Ortodoxia romaneasca 
S-a ajuns la apogeul Neamului 
Noi mergem tot cu mucenicia 
Pericolul monofizismului 

Anii grei pentru mine au trecut.  Anii batranetii care mi s-au adaugat, au insemnat durerile si necazurile acestui popor.  Daca tu nu te gandesti doar la tine, atunci ajungi sa te confunzi cu nevoile si greutatile aproapelui.  Asa ca eu chiar daca sunt la 94 de ani, traiesc totodata varsta celui de langa mine, fie ca sunt 25 de ani, fie ca sunt 45 de ani.

Si anii pentru mine nu mai sunt ani…  Noi dirijam timpul in raport cu nevointa noastra fata de Dumnezeu.  Sfarsitul lumii este sfarsitul nostru, pentru ca pacatele noastre cheama mai degraba mania lui Dumnezeu.  Si cu cat te nevoiesti mai mult pentru celalalt, cu atat esti mai tanar…

Troparul Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.

Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.

De mic copil, Sfantul Paisie a avut drept tinta Cerul.  Spre aceasta tinta s-a indreptat toata viata cu o minunata acrivie.  Singura sa preocupare a fost ascultarea de poruncile lui Dumnezeu si de sfanta Sa voie si astfel a devenit „organ dumnezeiesc, organ cuvantator, organ al Duhului, bine intocmit si bine rasunator” (Sfantul Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu, Cuvantul 12, 1).  S-a supus la nevointe care depaseau masurile omenesti, a varsat sudoare si lacrimi, a facut „experiente duhovnicesti pe sine, ca un bun botanist”, „s-a amarat el insusi prin incercarile pe care le-a facut”, si si-a lasat „retetele sale duhovnicesti”, prin care oricine isi poate afla sanatatea duhovniceasca.  Garantiile duhovnicesti pe care ni le-a lasat sunt: pocainta si spovedania, dragostea si smerenia, rugaciunea si rabdarea, gandurile bune si duhul de jertfa.

Notatie psaltica.

Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existența sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal starețul Dionisie reprezintă chipul autentic de viețuire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinți asceți contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea și lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de șapte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu și actual de trăire al credinței drept-măritoare. Viața sa de ascultare, rugăciune, smerenie și dragoste pentru Dumnezeu și semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovnicești de mare autoritate și putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.
Volumul de față are drept menire chiar acest fapt, și anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, povețele și sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internațional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, Iași, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlinește o dublă misiune: prezentarea culturii sale duhovnicești și întâlnirea cu ucenicii și cu cei care l-au cunoscut.
Pentru a fi introduși în învățătura Părintelui Dionisie, evidențiem și reținem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut și niciodată nu a sfătuit creștinii decât numai și numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupește, cât și sufletește”.

Ierom. Nathanael Neacșu

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tuturor credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!