A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Când vorbim despre sfinți, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au viețuit cândva, în trecut, ci pe cei ce viețuiesc și astăzi, care se împărtășesc de energia‑lucrarea curățitoare și, mai cu seamă, luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiți „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El ține lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie și în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minții noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să prețuim și să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit și cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

Sfinții văd și răutatea care există în inima noastră, precum și Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, și de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd și boala minții și a inimii noastre, iar ca unii ce au știința de a tămădui și cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putință, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de știința tămăduirii.

Invatatura despre pocainta si spovedanie aflata in Filocalie si Everghetinos are ca scop mantuirea oamenilor.  Daca un om vrea sa se mantuiasca, nimeni nu-l poate impiedica, nici timpul, nici locul, nici vreo anume fapta.  E suficient sa nu foloseasca cu necuviinta lucrul pe care-l doreste, ci sa incline cu discernamant prin toate faptele sale spre scopul dumnezeiesc.  Caci nu pacatuim fara voie, ci cu voia noastra incuviintam mai intai in minte cugetul, iar apoi devenim robi ai lui.  Si atunci cugetul il conduce pe cel inrobit ca sa pacatuiasca, chiar si fara ca el sa vrea.

In acest volum, cititorul poate gasi cele de folos si spre invatatura pentru mantuirea sufletului si pentru o viata duhovniceasca care sunt cuprinse in Filocalie si Everghetinos, referitoare la pocainta si spovedanie. Prin taina pocaintei si spovedaniei regasim ceea ce am pierdut: curatim ceea ce s-a murdarit, platim datoriile, inviem madularele moarte pe care le-a pervertit pacatul.  Cei cazuti la pamant urca la ceruri, unde se afla adevarata noastra patrie.

Textul tiparit aici este prima traducere integrala, ramasa inedita, a cunoscutei culegeri de Scrisori apartinand Staretilor Varsanufie si Ioan din Gaza (sec. VI).  Traducerea a fost facuta la Manastirea Neamt, in anul 1787, de catre Isaac Dascalul, cunoscutul traducator din obstea Staretului Paisie, si a fost revizuita de catre dascalul Ilarion, asa cum aflam dintr-o insemnare de la sfarsitul Manuscrisului BAR 3723.

Scrisa de Eleanor H. Porter, autoarea minunatului roman pentru copii Pollyanna, aceasta carte – David si vioara lui – este povestea unui baietel orfan, David, care isi afla calea in viata infrumusetand prin bunatatea, inocenta si talentul sau vietile tuturor celor pe care ii intalneste si castigandu‑le astfel dragostea.

Aceasta carte este o colectie de marturii care consemneaza minuni savarsite prin mijlocirea Sfantului Serafim de Sarov, adunate laolalta pentru a sluji cercetarilor intreprinse in vederea canonizarii sale, care a avut loc în anul 1903.  Ea vine asadar sa completeze complexa personalitate duhovniceasca a Sfantului Serafim. Ne provoaca la credinta si ne obliga sa ne amintim ca acolo unde medicina e neputincioasa exista un Doctor Atotputernic, Care poate si vrea sa ne ajute.  Aduce speranta acolo unde bolnavii sufera impreuna cu cei care ar face orice ca sa-i poata ajuta.  Ea este, nu in ultimul rand, o marturie a recunostintei entuziaste a atator oameni, de toate varstele si conditiile sociale, care au trait sau au fost martori directi ai vindecarilor trupesti si sufletesti dobandite prin rugaciunile Sfantului Serafim.

Sfintii nostri, precum si marii parinti si asceti ai nostri au fost si ei candva copii!

Pentru micul Iacov cele de pe pamant si cele din ceruri au devenit una. Si semana acum cu acele pasari de toamna, pe care le vezi intr-o clipa zburand cu aripile deschise in imbratisarea cerului, iar in clipa urmatoare lasandu-se usor pe pamant.
In prima parte a cartii citim o povestire minunata din anii copilariei parintelui Icov Tsalikis.
In partea a doua se desfasoara pe scurt viata lui emotionala.
In ultima parte sunt prezentate scurte istorioare foarte valoroase.