(lipsa text)

(lipsa text)

Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Sau" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul că Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvantul inainte al Preaferictului Parinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Său" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul ca Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

"... Traducerea Sfintei Scripturi în limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechime o grija deosebita, tocmai pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropiat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Duhul Sfant la sarbatoarea Cincizecimii a sfintit limbile neamurilor facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor.  In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui..."

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Pe 5 septembrie 2012, in sala Teatrului Muzical „Stanislavsk si Nemirovsk – Dancenko” a avut loc desemnarea castigatorilor pentru premiul national „Cartea anului”, unul dintre cele mai valoroase premii literare acordate anual in Rusia.  La concurs au participat peste o mie de carti si serii de carti.
Dupa cum a anuntat prezentatorul, dupa o luna de zile de dezbateri si de indoieli, cei o suta de membri ai juriului au atribuit acest premiu cartii Nesfintii sfinti si alte povestiri, scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov), egumenul Manastirii Intampinarii Icoanei Maicii Domnului din Vladimir.
De asemenea, la categoria „Proza anului”, a fost nominalizata castigatoare cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri alaturi de cartile Nemtii de A. Terehov si Dansand pana la moarte de V. Popov.
La inmanarea premiului, presedintele Companiei Nationale de Stat de Televiziune si Radiodifuziune din Rusia, O. B. Dobrodev, a spus: „Sunt mandru si foarte bucuros ca am posibilitatea de a-l felicita pe parintele Tihon pentru acest premiu”.
Parintele Tihon a multumit, spunand: „Pentru mine este o bucurie neasteptata ca acestei carti, a carei tema principala este legatura tainica a omului cu Dumnezeu, i s-a atribuit o atentie si un interes deosebit din partea juriului si a cititorilor”.
Aceasta carte,lansata pe piata doar in urma cu un an, a fost, potrivit rapoartelor mass-media, cea mai bine vanduta carte din Rusia in anul 2012.  In acest scurt timp, cartea a fost retiparita de sase ori, ajungand la un tiraj de 1100000 de exemplare si fiind tradusa in engleza, greaca, sarba, romana si in alte limbi.
Volumul Nesfintii sfinti si alte povestiri, a castigat si premiul intai la concursul „Cartea Runet – 2012”.  Conform rezultatelor votului de pe site-ul Ozon.ru, utilizatorii Runet au votat la categoria „Arta literara” cel mai bun roman cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov), egumenul Manastirii Intampinarii.
Pe 28 noiembrie 2012, cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, a fost distinsa cu premiul pentru literatura nationala „Marea Carte.

Daca exista un lucru pe care aceasta carte, precum si celelalte carti ale mele despre Parintii Desertului, l-ar spune si cu adevarat ar trebui sa-l spuna crestinilor de astazi, fie ei ortodocsi sau nu, atunci acela ar fi urmatorul: mai exista inca un fir de aur de intelepciune duhovniceasca in structura Crestinatatii rasaritene, care duce chiar pana la Apostoli.  Si intrucat marturia lui Hristos este cu adevarat universala, deschisa intregii familii a omului, acest fir se extinde din Biserica rasariteana si cuprinde sufletele tuturor celor care cu sinceritate si fara prejudecata cauta singurul criteriu al adevarului care da consistenta tuturor celorlalte adevaruri.

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei

Cuvioasa Pelaghia din Zaharovo este o sfanta care, fiind oarba din nastere, a primit de la Dumnezeu darul vederii cu duhul.  Citind despre harismele ei si despre minunile pe care le-a savarsit, vom vedea cum, in vremurile de prigoana impotriva Bisericii din Rusia secolului XX, Dumnezeu i-a binecuvantat pe robii Sai si le-a dat putere sa biruie toate incercarile veacului... 

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.

Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.

Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu
m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.

Într-adevăr, materialismului extrem, care consideră moartea ca fiind punctul final al vieții, i se opun credința creștină și exprimarea sau experiența sa, în Biserica Ortodoxă, prin mijlocirea unei tradiții scripturistice, liturgice, ascetice și duhovnicești, adiind ca un vânt aducător de nădejde.

Printr-un exercițiu de o mare limpezime, părinteleTheodore Papanicolaou propune o reflecție foarte actuală, cu privire la statutul morții în societățile noastre contemporane. Într-adevăr, într-un timp în care imaginea devine suportul de comunicare prin excelență, vederea morții este cel mai adesea legată de o reprezentare artistică, expresie a violenței unei lumi lipsite de repere. Cu toate acestea, în moartea lui Hristos, moartea își modelează un chip, al Celui Înviat, ceea ce-i face apropierea mai suportabilă. Ea este imaginea unui nou început. Desigur, durerile și suferințele legate de moarte sunt reale. Lipsa celor apropiați nouă provoacă o tristețe pe care e bine să o recunoaștem și să o respectăm.

Mitropolitul Emanuel, al Franței