Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

În curgerea celor nouă veacuri de când Dumnezeu a rânduit să fie descoperite moaştele Sfintei Parascheva, acestea s-au dovedit a fi un neîncetat izvor de binecuvântare şi însănătoşire trupească şi sufletească pentru toţi cei care în rugăciune au chemat-o pe Cuvioasa să le fie mijlocitoare. Pe drept cuvânt, se poate spune că minunile Sfintei sunt nenumărate precum nisipul mării. Însuşi chipul în care Domnul păzeşte sfintele moaşte ale Cuvioasei, este unul minunat, căci iată, de mai bine de nouă sute de ani ele au rămas nestricăcioase şi binemirositoare.

Te-ai înveșmântat cu smerenia dumnezeiască, iar inima ta iubitoare de Hristos s-a făcut cuprindere a suspinului Duhului Sfânt, Preacuvioasă Maică Parascheva. De aceea, plecându-ne cu umilință înaintea sfintelor tale moaște, te rugăm să vindeci orbirea sufletelor noastre mândre și să ne arăți adâncul de smerenie care îți dă putere să dăruiești tuturor milostivire și neîncetată mijlocire către Dumnezeu.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a nascut în localitatea Razboieni, Neamt.  Studiaza filosofia si teologia la universitatile din Bucuresti si Heidelberg.  În anul 1940 primeste Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zapada.  În 1942 este numit secretar de legatie la departamentul Relatii Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. 
Opunându‑se regimului comunist, în 1948 se stabileste în Franta.  Romanul sau "Ora 25" îl consacra definitiv în lumea libera, însa descoperirea unei opere aparute în timpul razboiului, favorabila redobândirii Basarabiei, îi va aduce o serie de atacuri violente în presa occidentala, autorul fiind acuzat, pe nedrept, de antisemitism.  Îsi explica atitudinea într‑un nou roman – "Omul care calatorea singur" –, dupa ce petrece un timp în America de Sud.  Pe data de 23 mai 1963, C.V. Gheorghiu a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în iunie 1966 fiind ridicat la rangul de iconom‑stavrofor.  Adevarata vocatie a lui C.V. Gheorghiu ramâne însa cea literara. 
Daca "Ora 25", roman aparut imediat dupa cel de‑al Doilea Razboi Mondial, este vazuta ca una din cartile de prima marime ale secolului al XX‑lea, alaturi de "Minunata lume noua" de Aldous Huxley, "Procesul" lui Franz Kafka ori "1984" de George Orwell, "Casa de la Petrodava", opera a deplinei maturitati literare a autorului, este considerata de criticii mai noi o culme a genului, nedepasita pâna în prezent.  Formula literara experimentata de C.V. Gheorghiu în "Casa de la Petrodava" o vom regasi, ca una de succes, peste aproape doua decenii, în "Numele trandafirului", romanul semioticianului Umberto Eco. 

O poveste despre întoarcerea la Dumnezeu

Sir Edward Wentworth, un celibatar convins, trăiește retras pe moșia lui, bucurându‑se de singurătate. Într‑o bună zi, o nepoțică orfană sosește pe nepusă masă, tulburându‑i tihna, iar Sir Edward se vede nevoit s-o ia în grija sa, chiar dacă prezența copilului îl stânjenește peste măsură. Însă inocența micuței Milly și încrederea ei nețărmurită în bunătatea lui Dumnezeu izbutesc să înmoaie până și o inimă aparent împietrită ca cea a lui Sir Edward.
Pe nesimțite, Sir Edward începe să se lase atras de jocurile copilei, inspirate întotdeauna din paginile Bibliei, și să îi asculte povestirile cu tot mai multă lua­re‑aminte, fără să își închipuie că cea mai dragă parabolă a ei – cea a „fiului părăsitor” – îi va călăuzi în cele din urmă pașii către Tatăl Ceresc, în a Cărui iertare încetase să mai spere.

Rugăciunea este o artă, Sfinții Părinți socotind‑o chiar cea mai înaltă dintre arte, ori „știință a științelor”. Iscusința întru aceasta, după cum ne învață părinții athoniți, nu se dobândește însă printr‑o tehnică anume, ci prin deprinderea smereniei mai înainte de orice altceva.
Cartea de faţă cuprinde sfaturi practice pentru creș­tinul lumii de astăzi, care trăiește înconjurat de ­griji şi ispite din toate părţile și care dorește să rămână cât mai aproape de duhul rugăciunii adevărate. De la atitudinea cuviincioasă față de semenii noștri în orice împrejurare, pentru a ne menține starea lăuntrică de rugăciune, de la luarea-aminte asupra celor mai mărunte fapte ale vieții de zi cu zi, de la cele mai simple rugi și de la ridicarea minții la cer pornind de la lucrurile ce ne înconjoară și ne sunt mereu la îndemână și până la Rugăciunea lui Iisus și pogorârea minții în inimă – totul se constituie într-un îndreptar întru totul lămuritor pe calea rugăciunii, părinții din Grădina Maicii Domnului împărtășindu-ne din lucrarea lor de înnoire şi îndumnezeire a omului.

Păcatul capital al lui Joseph Martin, eroul acestei fascinante cărţi a lui Gheorghiu, a fost refuzul său de a întinde o mână de ajutor unui fugar căutat de poliția politică – păcat ce l-a marcat mai bine de un deceniu și pe care va jura să nu-l mai săvârșească… După unsprezece ani petrecuţi în spatele Cortinei de Fier – acolo unde l-a condus o misiune antropologică începută pe țărmurile Mării Negre –, în chiar ajunul mult așteptatei sale întoarceri în patrie, în apartamentul lui din Sofia sunt aduşi un român rănit, soția și copilul lor. Astfel, începe povestea lumii separate aproape jumătate de veac de Occident, lumea Sacrificaților Dunării.

În stilul deja consacrat prin Ora 25, Gheorghiu stabileşte în carte o paralelă între ultimele zile de viaţă ale eroului său şi Pătimirile lui Hristos. În capitole precum Rana din coastă, Aştept învierea trupului, Pilat se spală pe mâini cu apă de colonie, marele scriitor al exilului românesc condamnă deschis Occidentul, salvat de hidra roşie prin sacrificarea a milioane de oameni din Răsărit...

Cartea de față Din Manhattan în Sfântul Munte este o poveste reală, plină de viață și adevăr, care, asemenea unui sinaxar modern, ne înfățișează treptele unei convertiri – nu de la necredință la credință, ci de la viața lumească la descoperirea lăuntrică. Un tânăr, dând ascultare chemării din adâncul inimii sale, părăsește centrul împărăției pământești – Manhattan‑ul – spre a locui în anticamera Raiului – Sfântul Munte. O poveste de viață pe care fie­care dintre noi o parcurge prin lectura acestei cărți, al cărei mesaj e simplu: învață să‑ți gestionezi viața, învață să‑ți gestionezi veșnicia!

* * *

Viața este imprevizibilă. Nu este dreaptă, nici netedă. Cădem cu ușurință, ne încovoiem, suntem târâți, ne entuziasmăm, capitulăm. Ceea ce este important și ceea ce ni se cere în fiecare caz este să fim în stare să ne ridicăm, să stăm iarăși drepți. Căderea nu este sfârșitul. Este prilejul învierii noastre.

* * *

Am cerut de la Dumnezeu să‑mi dea putere, și mi‑a dat greutăți pe care să mă străduiesc să le depășesc.
Am cerut înțelepciune, și mi‑a dat probleme pe care să învăț să le rezolv.
Am cerut bunăstare, și mi‑a dat minte și capacitatea de a munci.
Am cerut bucurii, și mi‑a dat prilejuri pe care să le valorific.
Am cerut curaj, și mi‑a dat primejdii prin care să trec.
Am cerut dragoste, și mi‑a dat oameni cu gre­u­tăți pe care să‑i ajut.
Primim ceea ce ne este cu adevărat de trebuință, și nu ceea ce cerem.
Thodoris Spiliotis