Prezentarea cărții

Trei bobocei de rață
Plăpânzi și mărunței,
Să-noate într-o baltă
Au învățat și ei.

Cu chiot şi curaj
Săreau în apa lină,
Iar malu-nalt era
O bună trambulină.

Un pui de vulpe lacom,
Zărindu-i zi de zi,
Dorind mult să îi prindă
Un plan bun ticlui.

Şi într-o dimineaţă
Când i-a zărit trecând,
A mers şi el agale,
Ca un pescar de rând.
..............................

Ajunseră. În apă,
Bobocii se-avântară
Şi luându-se cu joaca
De orice griji uitară.

Draga copile, am scris aceasta carte cu sufletul sfasiat de durere.  De ce am scris-o?  Ca sa arat cat de crunt a fost regimul totalitar?  Nu numai.  Am vrut sa-i vezi pe compatriotii in alta lumina.  Ei au ramas Oameni in cele mai strasnice imprejurari.

Adu-ti aminte de fierarul care a ales moartea, dar a desferecat fereastra ca sa nu se inabuse copiii in vagon.

Adu-ti aminte de matusa Vasilica: ea a cerut sa i se dea un termen dublu de inchisoare, numai sa nu ramana Olguta fara mama.

Dar tatal Olgutei?  El a riscat sa apere un om in lagar si ce moarte groaznica a avut.

Adevarati eroi tacuti ai neamului...

De la ei, pana si de la copiii lor, avem a invata vrednicia si sa nu ne tradam aproapele, cum nu l-au tradat ei, sa nu ne jucam cu idealul de neam si sa nu-L tradam pe Dumnezeu.

Spiridon Vangheli

Cand suntem copii, ne grabim spre cei adulti cum se grabeste calatorul spre munte, abia cand ajungi in varf, descoperi ca altceva n-ai ce vedea mai frumos decat valea, pe care ai lasat-o la poalele muntelui.

Avva Zosima este numit de catre Sfantul Teodor Studitul „podoaba a smeritei cugetari”, iar viata lui este infatisata ca pilda vrednica de urmat a statorniciei intru nevointa – alaturi de a celorlalti mari parinti ai pustiei: Antonie, Ilarion, Pahomie, Eftimie, Sava, Dositei, Marcu.

Pilduitoare, in sfarsit, pentru faima Sfantului si pentru pretuirea pe care au avut-o fata de dansul contemporanii sai, este si o intamplare pe care o pastreaza Avva Dorotei.  Era, zice, un frate oarecare, ce a fost stapanit de demonul mandriei.  Si daca ii spunea vreun alt frate ceva, il scuipa si zicea: „Cine este acesta? Nimeni nu este vrednic, fara numai Zosima si ucenicii lui”.

Prin minunatele si cu adevarat folositoarele sale Capete, Avva Zosima ne indeamna spre izbavirea dintru alipirea patimasa de lucrurile materialnice, ca piatra de temelie – dar si criteriu de cunoastere – a adevaratei libertati launtrice; el scoate la lumina valoarea si maretia smeritei cugetari si a blandetii, aratand ca toate cele ce privesc lupta duhovniceasca atarna de voirea omului, fiind de neaparata trebuinta, in acelasi timp, si impreuna-lucrarea harului dumnezeiesc.

Canon către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (alcătuit de Sfântul Teodor Studitul)
Rânduială acestui Canon este următoarea:
În troparul întâi al fiecărei cântări se roagă păcătosul către Născătoarea de Dumnezeu.
În al doilea tropar se roagă Născătoarea de Dumnezeu către Hristos.
În al treilea tropar răspunde Hristos către Născătoarea de Dumnezeu.

În al patrulea tropar răspunde Născătoarea de Dumnezeu către păcătos.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

Sfântul Chiril al Turovului, născut la începutul veacului al XII‑lea în Bielorusia de astăzi, din neam bogat şi de vază, a primit de la Dumnezeu pentru lepădarea sa de bogăţia şi slava pământească darul È™i cinstea de a fi nu numai cel dintâi stâlpnic din istoria Ortodoxiei la slavii de Răsărit, ci şi Hrisostomul ei – cel mai mare propovăduitor al Rusiei ­Kievene. Ca nevoitor, ca arhiereu, ca propovăduitor şi tâlcuitor al cuvântului lui Hristos, s‑a bucurat de o uria­şă cinstire şi preţuire din partea contemporanilor într‑o vreme şi într‑un spaÈ›iu deloc lipsite de etaloane ale sfinţeniei, şi de‑a lungul veacurilor scrierile lui au fost copiate mereu alături de scrierile vechilor ­Părinţi ai Bisericii.

Minunatele rugăciuni ale Sfântului Chiril vă vor aduce, nădăjduim, pacea sufletească, smerenia, nădejdea şi apropierea de Dumnezeu de care avem trebuinţă întotdeauna, atât la bucurie, cât şi la greu.

Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi
de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează
pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns
pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!

De adevarul credintei pe care o marturisim prin viata noastra depinde destinul nostru vesnic.  Astazi, mai mult ca oricand, libertatea de manifestare a propriilor idei si forme de conduita, conjugata cu mijloace tot mai sofisticate de exprimare, fara a respecta nici o norma morala, principiu religios sau etos cultural, ne pune in fata unui asalt informational urias.  Intr-o epoca in care calea ratacirilor se deschide larg inaintea noastra, discernamantul este cea mai pretioasa arma duhovniceasca.  Insufletit de dragoste si grija duhovniceasca, parintele Serafim Alexiev, in duh autentic ortodox, demasca falsitatea unor ademenitoare invataturi ale lumii moderne care neglijeaza, desfiinteaza sau inteleg deformat sensul vietii de dupa moarte.

Larga este calea pierzarii si multe sunt inselarile diavolului, dar crestinul incercat sau prevenit va ocoli usor toate aceste capcane.  Acesta este mai ales si scopul acestei carti: de a-i preveni pe toti cei ce se afla pe cale si cauta repere sigure spre dobandirea mantuirii.