A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

O pictoriță vizionară, de înaltă spiritualitate ortodoxă, Olga Greceanu (1890-1978) a fost una dintre cele mai apreciate artiste din perioada interbelică. Pe lângă expozițiile din țară și din străinătate, unde s‑a făcut deosebit de apreciată, prin stilul său neobizantin, Olga Greceanu a pictat biserici, a întocmit un monumental Dicționar creștin ortodox, dăruit în manuscris Patriarhiei Române, a scris cărți de artă și de meditații profund religioase. A fost o ferventă participantă a „Rugului Aprins”, fiind o apropiată a arhimandritului Benedict Ghiuș, căruia i‑a încredințat spre păstrare manuscrisele pe teme biblice. A fost singura femeie care a predicat în biserică cu aprobarea Patriarhului Justinian Marina.
Cum se explică faptul că astăzi marele public şi în special tineretul nu ştiu aproape nimic despre o creatoare cu o activitate atât de importantă, de la dispariţia căreia s‑au împlinit în 2008 doar trei decenii? Încă din timpul vieţii ei, pe măsură ce se instala dominaţia comunistă, Olga Greceanu era împinsă la marginea societăţii, socotită indezirabilă atât prin origine, cât mai ales prin propaganda religioasă deschisă pe care o făcea. Nu a mai fost pomenită în cărţile de istoria artei, volumele scrise de ea au fost dosite, picturile din instituţiile publice – acoperite cu var, iar la conacul ei din comuna Bălteni, judeţul Dâmboviţa, pereţii pictaţi de ea au fost dărâmaţi, iar cărţile, arse. Şi astfel asupra Olgăi Greceanu s‑a aşternut uitarea.
Manuscrisele predicilor, ascunse până azi, sunt puse acum pentru prima oară la dispoziţia cititorilor, înlesnind reconstituirea comunicării orale, care este efemeră. Volumul de faţă aduce la lumină puterea neobişnuită şi talentul Olgăi Greceanu de a interpreta în chip tulburător modern mesajul divin cuprins în Evanghelii.

Autoarea acestui volum ne descrie minunat si deosebit bogatia impresionanta a vietii in Hristos Domnul, care, pentru dobandirea ei, cere, neindo­iel­nic, sacrificii si eforturi.  Inaintarea pe treptele cele mai inalte ale credinţei nu se realizeaza pe cai magice si nici prin manifestari de falsa pietate, ci numai prin stradania de a ne modela comportamentul dupa cel al lui Iisus, Domnul si Mantuitorul nostru, in cele mai marunte si aparent neimportante actiuni ale noastre.

Eseurile cuprinse in acest volum se adreseaza celor care doresc sincer sa renunte la pretexte, lamentari, false justificari, deprinderi rele si obisnuinta de a‑i invinovati pe altii pentru problemele lor.  Ele nu sunt paliative, ci medicamente eficiente pentru a ne vindeca de pacate.  Sunt dusuri reci care pot alunga fierbinteala patimilor din cauza carora suferim de anxietate, depresie, infatuare sterila si avem relatii total nereusite cu oamenii pe care ni i‑am dori aproa­pe.  Sunt comori pretioase care ne pot imbogati sufletul, ostoindu‑ne setea dupa apa din care, daca vom bea, nu vom mai inseta in veac.

Aceasta editie – cea mai cuprinzatoare carte a minunilor Sfantului Ioan de Rila aparuta pana acum – ne asterne in fata ochilor situatii concrete in care sfantul intervine in mod direct in viata credinciosilor: feluritele vindecari, ajutorul primit in momente dificile din viata noastra, implinirea rugaciunilor prin mijlocirea lui, minunile – dar nu in ultimul rand recunostinta credinciosilor – au fost consemnate la manastirea din Muntii Rila, pe parcursul a zeci de ani.  Pentru a nu exista vreun dubiu in privinta petrecerii vreunei minuni, cazurile au fost cercetate si confirmate de arhierei ori medici.

Nadajduim ca zecile de intamplari minunate cuprinse in aceasta carte sa contribuie la sporirea evlaviei credinciosilor de la noi fata de Sfantul Ioan de Rila, constituindu-se totodata intr-un puternic imbold de a cere cat mai adesea ajutorul sfintilor, care nu inceteaza sa ne vegheze si sa raspunda, in marea lor dragoste, rugaciunilor noastre.

Mitropolitul Antonie a lasat nestearsa in inima celor ce l-au cunoscut pilda unui propovaduitor si adevarat traitor al Evangheliei, cu darul de a face sa rasune viu cuvantul mantuirii.  Pastor de suflete, el aducea Vestea cea buna in inima celor care il ascultau, insufletind dorul de viata cea adevarata si ravna pentru mantuire.

Vladica stia sa‑l asculte pe om, sa ajunga in adancurile cele mai tainice ale sufletului celui cu care vorbea.

Era un om de o simplitate uimitoare, care avea harul de a te face sa te simti iubit, asumat si nicio­data judecat in vreun fel.  Dar lucrul cel mai important era ca se ruga pentru tine, se ruga cu tine si, langa el, invatai cum sa te rogi „in Duh si in adevar”.  S‑ar putea chiar spune ca era el insusi o adevarata scoala a rugaciunii.

Fie ca multele seminte pe care le‑a sadit cu atata dragoste parinteasca in inimile oamenilor sa rodeasca si sa se inmulteasc din plin!

Nadejdile omenesti de bunastare pamânteasca sunt puse acum sub semnul întrebarii de catre noile probleme, noile tulburari, noile seisme sociale si economice, iar noile acte de identitate si noile „masuri de securitate” par sa ne îngradeasca tot mai mult libertatea. Spectrul saraciei, al lipsei de perspective si al unui totalitarism fara precedent în istorie ne corecteaza fortat miopia spirituala, aducând în actualitate învatatura ortodoxa despre viitoarea Împaratie a lui Dumnezeu, despre Împaratia cerurilor, care a fost de altfel întotdeauna alfa si omega, scopul si finalitatea oricarei propovaduiri a Bisericii.

Bazându-se pe texte din Pateric si pe scrierile Sfintilor Parinti, arhimandritul Spiridonos Logothetis îsi propune sa raspunda la întrebarea rasarita în sufletul oamenilor: „Dar apoi ce va fi?”, încercând sa satisfaca, pe cât se poate, legitima sete de adevar în legatura cu problema destinelor ultime ale lumii si cu venirea Împaratiei cerurilor. 
Scopul cartii este sa‑i trezeasca pe clerici si pe laici, amintindu‑le, pe de o parte, adevarata si singura lor finalitate – intrarea în Împaratia cerurilor, si, pe de alta parte, singura lor misiune pe pamânt, care consta în rugaciunea si straduinta în vederea venirii acestei Împaratii.

Traducere din limba greaca de Pr. Serban Tica 

Nu este intamplator faptul ca arhimandritul Serafim Alexiev, care toata viata sa a marturisit si a invatat prin cuvant si fapta Ortodoxia, a socotit ca este de datoria lui sa alcatuiasca o explicare a Crezului – miezul intregii invataturi crestine.  N‑am gresi afirmand ca Simbolul de credinta reprezinta cartea de identitate a crestinului: il rostim inainte de primirea Botezului, il rostim de fiecare data inainte de a primi Sfanta Impartasanie.  Este un act de marturisire a Adevarului, o necesitate a unirii si intrarii in comuniune cu Dumnezeu si cu Biserica Sa.

De aceea, este foarte important ca aceasta mar­turisire sa fie nu numai cunoscuta de noi in mod formal, ci si patrunsa in intelesul ei adanc, pentru ca binefacerile Adevarului, redat in forma lui cea mai concentrata, sa se poata revarsa din ea pecetluindu‑ne desavarsit viata.  Talcuirea Crezului pe care ne‑o pune inainte parintele Serafim tocmai aceasta reuseste: explică temeinic cele 12 articole ale Simbolului de credinta cu simplitatea si limpezimea cu care ne‑au obisnuit scrierile sale.