Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Creationism sau evolutionism? Anvergura acestei carti depaseste cu mult limitele unei polemici oarecare. Problema pe care o ridica ea este problema cea mai fierbinte a crestinismului contemporan: care este criteriul gândirii si lucrarii noastre crestine? 

Simţământul de po­că­inţă face să amu­ţească toate celelalte simţăminte. Pentru ca jertfele celorlalte simţăminte să se facă bineplăcu­te lui Dum­nezeu, trebuie ca mai înainte să se reverse bu­­năvoi­rea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai înainte să se reclădească zidurile Ierusalimului nos­tru dărâmat. Domnul este Drept şi Atotsfânt: numai jert­­fele drepte, curate, pe care e în stare să le aducă fi­rea omenească abia după în­noirea sa, sunt bineplăcute Dom­­nului Celui Drept şi Atot­sfânt. Jertfele şi arderile de tot pân­gă­rite El nu le va binevoi. Să ne îngrijim a ne cu­răţi prin pocăinţă! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, pri­nosul şi ar­de­rile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei (Ps. 50, 21): sim­ţirile renăscute ale omului înnoit prin Sfântul Duh. Cea dintâi poruncă dată de Mân­tu­itorul lumii tuturor oa­menilor, fără deosebire, este po­run­ca pocăinţei: A început Iisus a propovădui şi a spu­ne: Pocăiţi‑vă, că s‑a apropiat îm­părăţia ce­rurilor (Mt. 4, 17). Porunca aceasta cu­prinde, înmănunchează în sine toate celelalte porunci.

Sf. Ignatie Briancianinov

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos

Poporul nemuritorilor a avut un alt nume - cel de dac.

Fiecare dac ducea pe pamant o lupta plina de incrancenare; existenta fiintei umane este o lupta asemanatoare.  Insa, luptand, dacul nu cauta sa-si castige doar painea ori sa-si apere viata.  Nu lupta nici pentru cuceriri ori bogatii, asa cum, fac aproape toti oamenii.  Daca dacii luptau pe parcursul intregii lor vieti pamantesti, faceau aceasta mai degraba pentru a nu pierde vesnicia.  Scopul lor pe pamant era vesnicia.  Unui asemenea popor, alcatuit doar din oameni indrazneti cu pasiune de vesnicie, merita sa-i fie consacrata o biografie ampla, cu atat mai mult cu cat o astfel de biografie nu exista.

Dintre miile de roade bineînmiresmate ale Grădinii Maicii Domnului, Sfântul Iosif Isihastul este una dintre cele mai însemnate pentru veacul de acum. Trăitor în secolul al XX-lea, Bătrânul Iosif a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhovniceşti, înger pământesc şi văzător al luminii nezidite, lăsând în urmă o mulţime de ucenici care continuă să răspândească învăţătura – şi, mai presus de toate, duhul vieţuirii lui – nu numai în Sfântul Munte, Grecia şi Cipru, ci şi în însăşi inima Occidentului.
Plină de har, dragoste şi simplitate binecuvântată, personalitatea lui atrage ca un magnet sufletele însetate de lumină şi adevăr – ca un adevărat ucenic al Mântuitorului, cuviosul îi odihneşte pe toţi osteniţii şi împovăraţii care caută scăpare de nesfârşitele poveri ale acestei lumi.

Cartea de faţă, plină de experienţe minunate şi tâlcuiri duhovniceşti, le va deschide tuturor o fereastră spre bunătăţile nădăjduite ale veacului ce va să fie, spre odihna cea nesfârşită şi bucuria necontenită în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia s-au făcut următori toţi sfinţii.

Cum să rămâi indiferent la spectacolul unui Liban sfâșiat, al unui Liban răstignit, când te numești Virgil Gheorghiu și când știi că acest pământ al suferinței este pământul lui Dumnezeu! 
„Dumnezeu sălășluiește în Liban”, spune Gheorghiu. „El a prefăcut această țară într‑un templu, un loc de refugiu pentru toți cei persecutați, prigoniți, expulzați”. Avraam însuși și-a aflat refugiul în acest pământ. Ospitalitatea maroniților, dar și a strămoșilor lor – cananeenii, arameii, tirienii, fenicienii, sidonienii –, nu le-a adus practic nimic altceva decât suferință, rele și masacre cărora le sunt victime de mii de ani. Născută în orizontul unui Beirut în flăcări, această carte pasionantă e povestea prezenței creștine în Liban, istoria tumultuoasă a unei nații aflate aici de la crearea lumii până la drama de astăzi. Un „imn de slavă” închinat unui popor care și-a asumat, ca destin, ospitalitatea și primirea de străini (cf. Evr. 13, 2). 
O nouă provocare, așadar, pentru Virgil Gheorg­hiu. Înainte de a nu fi prea târziu. Înainte ca noaptea să cadă peste Liban – un simbol viu, zdrobit, al unei epoci de violență...