(lipsa text)

Ion Moraru s-a nascut in 1929, in Mindic, Basarabia. Dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, a facut parte din organizatia anti-sovietica „Sabia Dreptatii” din cadrul miscarii de rezistenta „Arcasii lui Stefan”. In 1947, la 18 ani, a fost arestat, iar in 1950 a fost condamnat la 25 de ani inchisoare, dintre care 10 ani munca silnica. Dupa 1956, a fost eliberat in urma unui decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS de eliberare a detinutilor politici.

Dupa caderea comunismului, Ion Moraru a publicat trilogia auto-biografica „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, care sta alaturi de celelalte carti ale izbanzilor demnitatii romanesti in fata colosului sovietic precum 20 de ani in Siberia a Anitei Nandris-Cudla, Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica a lui Radu Marculescu ori marturiile adunate in volumul Sa nu ne razbunati de monahul Moise de la Manastirea Oasa.

Cititorul ve regasi in aceasta carte duhul autentic al Parintilor, duhul Patericului, care este o carte de capetenie a oricarui truditor ortodox. Parintele Andrei a ales cateva cuvinte ale Parintilor din Pustia Nitriei, pe care le-a talcuit intr-un mod pecat de simplu si usor de cuprins, pe atat de bogat si de inaltator duhovniceste.

Cuvintele din aceasta carte sunt simple, dar bogate prin smerenia lor. Speram ca fiecare cintre cei care vor citi aceasta carte sa o primeasca asa cum a dorit Parintele Andrei, ca pe un dar de la Dumnezeu.

Unde este smerenie, sunt de toate. Unede nu este smerenie, nu este nimic. Sfinţii părinţi de peste tot confirmă acest adevăr.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Aceasta editie – cea mai cuprinzatoare carte a minunilor Sfantului Ioan de Rila aparuta pana acum – ne asterne in fata ochilor situatii concrete in care sfantul intervine in mod direct in viata credinciosilor: feluritele vindecari, ajutorul primit in momente dificile din viata noastra, implinirea rugaciunilor prin mijlocirea lui, minunile – dar nu in ultimul rand recunostinta credinciosilor – au fost consemnate la manastirea din Muntii Rila, pe parcursul a zeci de ani.  Pentru a nu exista vreun dubiu in privinta petrecerii vreunei minuni, cazurile au fost cercetate si confirmate de arhierei ori medici.

Nadajduim ca zecile de intamplari minunate cuprinse in aceasta carte sa contribuie la sporirea evlaviei credinciosilor de la noi fata de Sfantul Ioan de Rila, constituindu-se totodata intr-un puternic imbold de a cere cat mai adesea ajutorul sfintilor, care nu inceteaza sa ne vegheze si sa raspunda, in marea lor dragoste, rugaciunilor noastre.

Alexie îl vede cum se îndepărtează în apele învolburate și se înspăimântă. Nu vrea să creadă că o excursie frumoasă poate să se încheie cu o tragedie. Se cațără pe stânci și înaintează paralel cu râul, străduindu-se să nu îl piardă din ochi.
Dintr-odată locul devine neprimitor și ostil.
Mai jos pietre imense închid trecătoarea, creând o cascadă puternică. Pericolul ca prietenul lui să fie zdrobit acolo era deja vizibil.
Aris se învârte în vârtejul apei și simte că i-a sosit sfârșitul. Până aici mi-a fost, se gândi el...

Cel care urmează urmele sfinte care pornesc din Konița
Va descoperi și tainele acestora.
Sunt taine care nu se spun în cuvinte.
Eroii narațiunii noastre, care sunt niște copii,
Fiecare cu frământările și cu problemele lui,
Au reușit să trăiască aceste taine
Și să își schimbe viața pentru totdeauna.
Aventura lor cutremurătoare a fost numai începutul...


În loc de prefaţă
Începutul unei prietenii
O călătorie neaşteptată
Atunci când s-au cunoscut
Capadocia (1840-1850)
Hagi-efendi
Păcat... de nume
Este bine să îţi meargă mintea chiar şi când dai de greu
Dumnezeu nu îl binecuvântează pe omul leneş
Burţi pline... inimi goale
Proşti şi deştepţi
Jertfa de sine pentru toţi
În „bârlogul” bătrânului
Un rămas-bun – o promisiune
Ah, această curte! Dacă ar fi avut gură să vorbească
Mormântul care izvorăşte viaţă
Dumnezeul surprizelor şi al situaţiilor neaşteptate

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sfântul Nicolae Velimirovici nu a căutat să se refugieze din ţară, ci a rămas să sufere alături de poporul său, a fost arestat şi i s‑a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Liubostinia. Era începutul unui drum al crucii care avea să se sfârşească abia după patru ani în cumplitul lagăr de la Dachau, de unde episcopul Nicolae avea să fie eliberat de trupele americane.

Războiul era purtat şi împotriva sutelor de mii de sârbi care nu aveau altă vină decât că nu doreau să renunţe la credinţa ortodoxă a strămoşilor lor, împotriva clerului şi împotriva locaşurilor sfinte. Erau orori comise de reprezentanţii unor ţări care se pretindeau creştine, dar care în practică nu se deosebeau de ateii sovietici sau de împăraţii păgâni din vechime. Fiind sub pază, Sfântul Nicolae nu va putea interveni ca în alte dăţi, ci, asistând din mănăstirea sa la măcelurile comise de reprezentanţii „înaltei” civilizaţii apusene depărtate de Hristos, va scrie pentru a mărturisi pentru adevăr şi pentru credinţa sa. Din suferinţele şi lacrimile sale din acea vreme s‑a născut şi această mică scriere.

Aceasta carte ocupa un loc unic in literatura duhovniceasca ortodoxa: un asemenea tratat despre ascultare, scris de catre un sfant, cara a cunoscut taina ascultarii atat ca ucenic, cat si ca staret, este intradevar o raritate. Zosima Verhovski(care a fost principala sursa de inspiratie pentru Dostoievski pentru staretul Zosima din Fratii Karamazov), ale carui scrieri s-au bucurat de inalta pretuire a Sfantului Filaret al Moscovei, a fost una din figurile cele mai impunatoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiada de scriitori ascetici de importanta majora.

Aceasta carte deschide o fereastra spre frumusetile nevazute din inima tanarului care se lupta cu sine pe viata si pe moarte pentru a putea fi.  Conceptia ce sta la fundamentul creatiei poetice este ca lumea in care traim astazi se situeaza la antipodul lui a fi.  Cuvantul de ordine al cetatii - imagine artistica recurenta in paginile volumului - este a domina.  Tanarul are de parcurs o intreaga istorie a renuntarilor la sinele fals, dominator, dispus sa zdrobeasca pe celalalt, pentru a se dobandi pe sine, cel adevarat, intru Hristos.

Sergiu Ciocarlan.

Marturiile din paginile acestei carti, pe care o consider o minune a lui Dumnezeu prin una dintre ultimele Sale mladite alese - Parintele Arsenie Boca - confirma lucrarea Parintelui Arsenie de reabilitare a omului cazut din cauza pacatelor.

Cu siguranta neamul romanesc ar fi fost mult mai sarac, chiar pustiit, daca Dumnzeu nu ni l-ar fi daruit pe Parintele Arsenie Boca, a carui prezenta este la fel de vie si astazi si care se intensifica cu cat timpurile pe care le traim sunt mai grele.

Vlad Herman