Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Fericit cel fara fatarnicie aproapelui a slujit, Ale carui fierbinti rugaciuni ca tamaia, Ca fumul de la jertfa lui Abel smerita Spre cer si-a trimis buna inmiresmarea. Pe pamantul cel nestatornic de nimic fiind socotit, Cu pacate sufletul nu si-a spurcat: In camara de nunta ca un oaspete dorit Langa Mirele Cel mai-nainte de veci va fi asezat.

Cuprins:

• Viata Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos.
• Acatistul Sfântului Teofil cel nebun întru Hristos

Omul este o fiinţă foarte contradictorie. Pe de o parte, noi suntem predispuşi spre tihnă, echilibru: un om flămând vrea să mănânce şi să se sature, unul obosit – să se odihnească şi să se refacă. Pe de altă parte, tindem, dimpotrivă, spre pierderea echilibrului, spre creaţie, spre experimentare. Omul se naşte în această lume cu aptitudini şi talente proprii. El simte bucurie atunci când este suficient de sensibil pentru a le descoperi, dar şi destul de curajos pentru a le dezvolta şi exprima. În acest sens, noi ne realizăm asemănarea cu Dumnezeu. Conform teologiei ortodoxe, Dumnezeu a creat lumea din dragoste. Probabil că şi noi, asemenea Creatorului, avem un surplus de putere, de energie. Această putere lucrează în copii sub forma curiozităţii nestăpânite pentru felul în care este alcătuită lumea.

Aceeaşi putere îi alimentează pe oamenii ştiinţei în cercetările lor a lumii pământeşti. Există oameni care o realizează prin slujire şi artă. Dacă ne obişnuim să ne oprim în năzuinţa noastră spre cunoaştere, creaţie sau slujire, energia neconsumată nu dispare, ci poate să înceapă să lucreze împotriva noastră, bunăoară, prin depresie sau dependenţe. 

Cuviosul Lavrentie s-a ostenit cu toate puterile sufletului sa se asemene Preadulcelui Iisus si viata lui marturiseste acest lucru. Ea invioreaza duhul si curateste simtamintele morale, ridica privirea omului spre cele inalte. S-a straduit, dupa cuvantul Apostolului, "sa se faca tuturor toate" (I Corinteni 9, 22) si "sa poarte sarcinile celor neputinciosi" (Galateni 6, 2) pe umerii sai, inteleptind, mangaind, intarind cu rugaciunea si cu sfatul duhovnicesc.

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.

Te-ai tot întrebat dacă am uitat de minunata împărăție a virtuților? Nu, cu siguranță nu am uitat. Și cum era să uit de așa ceva? Cum să nu îți dorești să trăiești într-un peisaj de vis cu persoane cu totul și cu totul deosebite așa cum le găsim aici. Și mă bucur că nici tu nu ai uitat! Vrei să facem o călătorie împreună în Împărăție? Bine! Vino! O să-ți fac mai întâi cunoștință cu judecătorul Împărăției: Cumpătarea. El îți spune dacă este bine ceea ce ai făcut sau nu. El te învață cât și cum să mănânci, cum și cu ce să te îmbraci, cum să vorbești, cum să te comporți cu ceilalți fără a aduce cuiva vreo supărare.      Când ești în preajma Cumpătării te simți liniștit, în pace și te face să te vezi stăpân pe tine, pe propria ta persoană.            Acest judecător este sobru, hotărât, știe ce vrea de la viață, impune respect. Poți învăța multe de la el doar privindu-l! Ca într-o carte plină de învățături, vei descoperi sfaturi de viațăși comportamente de urmat, doar „citindu-l” din priviri pe acest măreț judecător. Cu atât mai mult dacăîl vei iubi și îl vei asculta în toate zilele. Astfel Cumpătarea îți va deveni un bun model de urmat. Din Împărăția Mândriei mulți au dorit să biruie pe acest drept judecător. S-au năpustit asupra lui mai ales  lăcomia, îmbuibarea, beţia, zgârcenia, risipa, neruşinarea, luxul și orgoliul. Dar nimic nu au reușit. Din fața acestui judecător au pierit precum piere visul când te trezești dimineața. La fel și tu vei birui acești monștri dacă vei iubi și vei sta aproape de Cumpătare. Dacă nu îți faci ca prieten pe acest judecător, vei sta mereu cu ochii spre pământ și nu te vei putea bucura de frumusețile Împărăției. Doar cei ce se însoțește cu virtutea Cumpătării se simt cu adevărat liberi și o pot admira pe Împărăteasa Iubire în toată splendoarea ei. Doar aceia îl pot vedea limpede pe Dumnezeu și pot descoperi cele interioare ale lor, frumusețile lăuntrice ale sufletului.Adam și Eva s-au despărțit de Cumpătare. Au ascultat de șarpele ce le vorbea de dulceața fructului și de posibilitatea de a deveni măreț ca Dumnezeu fără a face un efort personal. Astfel ei au pierdut Împărăția. Dar tu iubind-o, poți să redescoperi raiul pierdut.„În toate lucrurile tale fii cumpătat şi nici o neputinţă nu te va întâmpina!”. Și pentru a îndrăgi mai mult această virtute, să urmărim viața Sfântului Proroc Daniil și a celor trei prieteni ai săi! 

„În această lume confuză, care încearcă să găsească sensul vieţii, eu am simţit nevoia de a mă întoarce la izvoare, de a cerceta Scriptura şi a mă strădui să înţeleg ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre sensul vieţii, despre suferinţă şi moarte. Şi atunci am simţit toată măreţia rolului femeii, am înţeles câtă nevoie are omenirea ca femeia să îşi dobândească din nou propriul «eu» şi locul său în planul lui Dumnezeu, ajutându-l pe bărbat să le dobândească pe ale sale, ca împreună să lucreze în aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu”. Calea către o astfel de înţelegere de sine trece prin conştiinţa chemării tale, care se descoperă pas cu pas. Şi vorba nu este despre a te socoti pe tine drept un om de sex feminin sau, cum scrie mereu în sens peiorativ ideologul feminismului, filozoful Simone de Beauvoir, a te simţi pe tine ca om, în timp ce cei din jur spun mereu că tu nu eşti decât femeia omului. Important este să conştientizezi că tu nu eşti un simplu om, ci fiica lui Dumnezeu şi odată cu aceasta să înţelegi ce înseamnă acest lucru.