Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Autori clasici pentru tinerii cititori

Seria Anne de la Green Gables

Feti?a orfană de altădată care acum are 18 ani devine un deschizător de drumuri — prima fată din Avonlea care pleacă la facultate. În acest volum urmează să pă?im delicat dincolo de pragul adolescen?ei, să retrăim alături de ea emo?ia începutului ?i provocarea de a face fa?ă unei lumi cu totul necunoscute. Regăsim prieteni vechi ?i facem cuno?tin?ă cu al?ii noi. Vom fi alături de Anne în momente de bucurie, dar vom gusta ?i din amărăciunea ?i suferin?a inerente întâlnirii cu marile taine ale vie?ii. Ambi?ioasă, puternică ?i curajoasă, va trece peste toate încercările cu suflet curat, având încredin?area că via?a din Rai trebuie începută aici, pe pământ ?i trăită ca atare. Sensibilitatea Annei rămâne neschimbată, iar ecoul întrebării sale a fi om mare e la fel de frumos cum ne închipuiam noi când eram copii? plute?te discret dincolo de paginile căr?ii.

„După roadele lor îi veţi cunoaşte” căci „orice pom bun face roade bune” /Mt. 7, 16-17/ și orice manifestare a binelui va atrage după sine binele. Despre acest bine și frumos de care avem nevoie mai mult ca oricând în viețile noastre, ne vorbește atât de limpede cartea de față.
Desfășurând firul poveștii lui Roland, fiu al unui pictor talentat și moștenind el însuși darul și măiestria părintelui său, autoarea Olga de Pitray, ultimul copil al celebrei Contese de Ségur, ne învăluie subtil, punându-ne în situația de a reflecta la propria noastră verticalitate, la curajul și demnitatea pe care le (mai) avem, oare, ascunse sub carapacea egoismului, a materialismului și a indiferenței omului contemporan.Cavalerul de duminicăeste omul care sfințește locul, îndreaptă oamenii spre absolut și evită compromisurile meschine apărute inevitabil pe calea vieții. Căci „un cavaler trebuie să fie fără frică și fără cusur”. Onoarea și recunoștința sunt constantele comportamentului său, idealul e dus până la jertfă. Pierzându-și tatăl, Roland rămâne unicul sprijin al mamei sale. Nevoit să accepte cu totul alte îndeletniciri decât a picta cu tot sufletul, va merge înainte, acceptând toate provocările ca venite din mâna Domnului. Viața sa se va întrepătrunde în chip neașteptat cu cea a bogatului negustor Gerin, Roland reușind, prin puterea exemplului, să-i schimbe pe cei doi copii ai acestuia, aducându-i, întocmai ca pe niște fii risipitori, la o viață plină de sens.Cavalerul de duminică este asemenea grăuntelui celui mai bun pe care fiecare dintre noi, o putem planta în inimile noastre, pentru a o înmulți apoi, de treizeci, de șaizeci, de o sută de ori, după putință, în viețile celor care ne înconjoară.

(lipsa text)

Avem în față o carte despre un teolog, un slujitor, un misionar, un scriitor, un poet, un apostol, un sfânt, un om al dialogului: această carte este despre Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei, care, alături de multe alte atribute ale sale, poate fi socotit, pe bună dreptate, unul dintre Luminătorii Americii.

Interesul reînnoit pentru acest om și pentru operele sale a dus la materializarea acestei cărți pentru cititorii de limbă română care doresc să facă cunoștință cu această personalitate uriașă.
Textele adunate oferă o viziune amplă asupra vieții sale, prezintă mărturii importante despre personalitatea sa și oferă o perspectivă esențială asupra teologiei sale. Autorii pătrund în adâncurile gândirii sale cu o precizie remarcabilă și, de asemenea, îi elucidează acțiunile. 

Privindu-i în întregime opera, fapta și nevoința, îl vom vedea pe Vlădica Nicolae ca pe o personalitate cu nenumărate și minunate virtuți: predicator cu gură de aur și poet dulce-glăsuitor; înțelept văzător al tainelor și teolog văzător de Dumnezeu; tâlcuitor al Cuvântului lui Dumnezeu insuflat de Dumnezeu și pătrunzător al dramei cosmo-istorice dumnezeiesc-omenești; făcător de minuni plin de dragoste și slujitor minunat al tainelor; învățător, întocmai cu apostolii, al căii care duce la Viață și jertfelnic iubitor de neam; fratele fiecărei zidiri și atotmilostiv Atot-om...

În acest volum al îndrăgitei serii, ne lăsăm purta?i în călătoria fascinantă a trecerii de la copilărie la maturitate. O regăsim cu bucurie pe Anne cea plină de via?ă, aceea?i ?i totu?i alta. O urmărim cum se preface delicat, filă cu filă, pe măsură ce aburul roz al speran?elor ?i iluziilor de odinioară se risipe?te, lăsând loc vie?ii pur ?i simplu.

La cei 20 de ani pe care îi are acum, Anne este cerută în căsătorie. În repetate rânduri! Acest fapt o smulge din poezia tabloului pe care singură ?i-l creionase ?i o pune brusc în fa?a nevoii dureroase de a alege. Bobocii prieteniei de-o via?ă s-au transormat în florile iubirii, dar va reu?ii ea oare să le culeagă pe cele adevărate, din hă?i?ul celor în?elătoare, plăsmuite de propriile sale a?teptări ?i închipuiri?

În această călătorie către ea însă?i, Anne regose?te casa părin?ilor. Scrisorile rămase de la mama vin să umple golul dureros al copilăriei sale. Nu mai este un copil al nimănui, ci un om care ?i-a găsit rădăcinile din care se poate acum înăl?a către ceea ce trebuie să devină.

Familia Imperială Romanov. Pe calea dragostei și a jertfei
De ce au fost canonizați Împăratul Nicolae al II-lea și familia sa

Toată mizeria și scârnăvia, tot păcatul cuibărit ca un șarpe în inima omului, balaurul cel vechi din adâncuri, a fost slobozit și asmuțit împotriva Țarului și a Rusiei. Iar fiara s-a ridicat și a sfâșiat Coroana, a sfâșiat pe cel care purta crucea împărăteștii slujiri, fiindcă slujba unui Țar aceasta este – să poarte Crucea.

Totul a fost săvârșit în așa fel încât, în ceasul cel cumplit, Împăratul cel mai blând, cu inima cea mai curată și mai iubitoare din câți a cunoscut Rusia, să rămână cu desăvârșire singur. Minciunile murdare și calomniile au fost răspândite mai dinainte pe seama lui și a familiei lui, astfel încât dragostea poporului să se răcească, iar aceștia să-și părăsească Suveranul. (...)

Existența unui asemenea Monarh nu a putut fi acceptată, așadar, cu nici un chip, de vrăjmașii credinței și de cei care se străduiesc prin toate mijloacele să așeze rațiunea și gândirea minții omenești mai presus de orice.
(Sfântul Ioan Maximovici)